Articol de Oana Duşmănescu - Publicat luni, 08 septembrie 2025 13:52 / Actualizat luni, 08 septembrie 2025 16:41
Lilian Odira (Kenya, 26 de ani) se îndreaptă spre Campionatele Mondiale de atletism de la Tokyo (13-21 septembrie) inspirată de noul său record personal și hotărâtă să le provoace pe Keely Hodgkinson și pe celelalte concurente de top de la proba de 800 de metri.
Medaliată cu argint la Campionatele Africii în 2024, Lilian Odira anticipează că proba de 800 de metri feminin de la CM de la Tokyo va fi o încercare dificilă, pe care speră s-o încheie cu medalie.
Lilian Odira a stabilit un nou record personal, 1:56,52 minute, în cadrul reuniunii Diamond League de la Chorzów (Polonia), pe 16 august, încheind cursa pe locul 2 și marcând cel de-al patrulea timp al sezonului (după britanica Keely Hodgkinson, elvețianca Audrey Werro și o altă britanică, Georgia Hunter-Bell).
Campioana olimpică en-titre la 800 de metri, Keely Hodgkinson, a câștigat competiția din Polonia, înregistrând timpul de 1:54,74 minute.
Lilian Odira a vorbit despre importanța cursei de 800 de metri de la Tokyo și despre cum înfruntarea directă cu Keely Hodgkinson, căreia i-a urmat pe podium în Polonia, i-a oferit o idee despre lupta crâncenă care va avea loc la Campionatele Mondiale.
Dubla campioană națională a dezvăluit că participarea la Campionatele Mondiale reprezintă un vis transformat în realitate, având în vedere faptul că a început să ia atletismul cu adevărat în serios abia din sezonul trecut.
Lilian Odira a participat și la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, unde însă a terminat pe locul patru în semifinale la 800 de metri și nu s-a calificat în ultimul act al competiției.
Lilian Odira: „La Tokyo nu mă voi concentra pe timpul realizat, ci pe medalie”
Acum, în drum spre Campionatele Mondiale din Tokyo, kenyanca știe că va avea niște adversare tenace, dar e încrezătoare că va ajunge în finală și speră că va urca pe podium.
Lilian Odira a precizat că stabilirea unui record personal în Polonia, în urma vedetei Keely Hodgkinson, este un izvor de motivație.
Atleta africană a dezvăluit că, în prezent, își pune la punct ultimele detalii legate de viteză, susținând că, pe partea de rezistență, se apropie de perfecțiune.
Lilian Odira a menționat că, atunci când concurezi la un campionat de o importanță majoră, e dificil să te concentrezi asupra timpilor pe care-i poți realiza, iar la Tokyo obiectivul ei principal este obținerea unei medalii.
„Sunt foarte motivată, mai ales după timpul pe care l-am alergat în Polonia. Am stabilit un nou record personal, care este foarte solid. Mă plasează pe locul patru până acum în acest sezon în întreaga lume și cred că sunt motivată și pregătită să mai urc puțin în ierarhie”, a dezvăluit Lilian Odira.
„Nu vreau să vorbesc despre ce timp aș putea obține la CM de la Tokyo. Trebuie mai întâi să ajung în finală și să văd cum vor merge lucrurile. La Tokyo va fi dificil, pentru că, dacă te uiți la proba de 800 de metri, sunt multe atlete foarte rapide”, a adăugat sportiva.
Lilian Odira a revenit la alergare anul trecut, după ce a născut. Ea activează în cadrul clubului sportiv arondat penitenciarelor din Kenya și este antrenată de Jacinta Murigura.