INTERNATIONAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2026  »  PORTUGALIA

Alt record pentru Cristiano Ronaldo! „De ce să mă opresc?”

Cristiano Ronaldo are 805 goluri marcate pentru  cluburi și 143 la echipa națională a Portugaliei / Foto: Imago)
Cristiano Ronaldo are 805 goluri marcate pentru cluburi și 143 la echipa națională a Portugaliei / Foto: Imago)

Articol de - Publicat miercuri, 15 octombrie 2025 10:19 / Actualizat miercuri, 15 octombrie 2025 12:15

Cristiano Ronaldo a reușit marți a 27-a „dublă” la națională în egalul (2-2) cu Ungaria din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, ajungând la 143 de goluri pentru Portugalia. Dintre care 41 semnate de căpitanul lusitanilor doar în calificările CM, nou record!

Cristiano i-a depășit la Lisabona performanța istorică a lui Carlos „Pescadito" Ruiz, guatemalezul cu 39 de goluri în 47 de jocuri din preliminariile Mondiale. Ronaldo a stabilit recordul după 51 de partide în tricoul naționalei portugheze și a ajuns la 143 de goluri în 225 de prezențe!

Marele său rival, Leo Messi, a rămas la cinci „lungimi” în spate (36), în timp ce podiumul este completat de iranianul Ali Daei cu 35, urmat fiind de polonezul Lewandowski (32). Cristiano s-a apropiat de obsedantul obiectiv și mai are 52 de goluri până la o mie.

Alt record pentru Cristiano Ronaldo! „De ce să mă opresc?”
Cristiano Ronaldo este cel mai prolific marcator și selecționat și în istoria naționalelor (143 de goluri în 225 de meciuri) / Foto: Imago)

Cristiano Ronaldo: „Știu că nu mai am mulți ani de fotbal, dar, în puținii rămași, încerc să mă bucur de ei la maximum”

„Cred că mai am multe de oferit echipei naționale și fotbalului. Vreau să continui să mai joc câțiva ani, nu mulți ca să fiu sincer. Vreau să le mulțumesc tuturor coechipierilor pentru că au învățat de la toți, și chiar de la această generație tânără.

Pentru mine este un privilegiu să fiu alături de voi. Scopul nostru este să câștigăm următoarele două meciuri și să fim la Cupa Mondială. Calificarea va veni curând. Trebuie să ne gândim exclusiv și exclusiv la prezent, dar cu ochii ațintiți asupra viitorului. Ar fi un vis. Dar pas cu pas”, a declarat după meci Ronaldo.

La 40 de ani și 8 luni, căpitanul Portugaliei nu se gândește la retragere: „Oamenii, în special familia mea, îmi spun: «E timpul să te oprești. Ai făcut totul. De ce vrei să înscrii 1.000 de goluri?». Dar eu nu cred. Cred că încă fac lucruri bune, îmi ajut clubul și echipa națională și de ce să nu continui?

Sunt convins că atunci când se va termina, mă voi simți împlinit, pentru că am dat totul. Știu că nu mai am mulți ani de jucat fotbal, însă, în acei puțini rămași, încerc să mă bucur de ei la maximum”.

Citește și:
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
Superliga
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
Adrian Mititelu junior, surprins pe străzi cu „bijuteria” de 400.000 de euro » Și-a „tunat” mașina de lux
Noutati auto
Adrian Mititelu junior, surprins pe străzi cu „bijuteria” de 400.000 de euro » Și-a „tunat” mașina de lux
Spaniolii au făcut anunțul: fostul coleg român al lui Yamal vine la Dinamo
Superliga
Spaniolii au făcut anunțul: fostul coleg român al lui Yamal vine la Dinamo
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (4)
michael
michael  •  15 Octombrie 2025, 21:43

Stelică, cu tinicheaua albișorilor în frunte, cred că ai vrut să spui că unii au făcut descopeririri pe planeta asta, care au schimbat destinul omenirii, și nu sunt atât de îmfumurați!! Ăsta cu șase clase, de ce ar fi?? Priceputa-i dumitale??

Stelian66
Stelian66  •  15 Octombrie 2025, 18:07

Mr. Goal-machine never stops. Unii nu nimeresc poarta fără portar , dar comentează penibil pe aici. 948 shaorme mâncate nu înseamnă ca ești performer , domnule hater care aruncă cu venin pe aici.

michael
michael  •  15 Octombrie 2025, 17:36

Auzi la el, cică ”De ce sămă opresc”!! Ca să poți continua cele șase clase absolvite, Cristinele, de aceea să te oprești!! Să faci și tumăcar 10-12 clase, să fii în rând cu lumea. Că fotbal, doar tu mai crezi că joci, la cei 40 ani.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează