Articol de Remus Dinu, Cezar Titor - Publicat joi, 06 noiembrie 2025 21:36 / Actualizat vineri, 07 noiembrie 2025 04:30
BASEL - FCSB. Superreușita lui Darius Olaru, prin care roș-albaștrii au restabilit egalitatea la Basel, a declanșat „nebunia” în sectorul ocupat de fanii români. Golul de colecție al lui „Mexic” a fost celebrat zgomotos și de către compatrioții împrăștiați prin celelalte colțuri ale stadionului. Emulația n-a durat însă mult, elvețienii tranșând partida în favoarea lor în ultimul sfert de oră (3-1).
De nicăieri, în inferioritate numerică, FCSB a reaprins, măcar pentru câteva minute, speranțele celor peste o mie de suporteri români prezenți pe St. Jakob Park. Capodopera lui Darius Olaru i-a însuflețit pe fani, care au dat frâu liber bucuriei și au celebrat în toate modurile posibile golul egalizator al favoriților.
Dacă ultrașii veniți de la București s-au urcat pe gard, fanii prezenți la tribună, într-un număr generos mai ales în spatele băncilor de rezerve și la tribuna opusă, s-au ridicat în picioare, dezlănțuindu-se după momentul pe care l-au așteptat aproape o oră.
Hora campioanei s-a jucat și la Basel
Iar Darius Olaru, care a a ales o celebrare inedită a golului, și-a strâns coechipierii la margine și a pornit deja celebra horă de bucurie a campioanei, o ipostază consacrată în ultimele două sezoane. Fotbaliștii lui Charalambous s-au strâns în fața băncii de rezerve, reînsuflețind gestul-marcă înregistrată al roș-albaștrilor.
Preț de câteva zeci de secunde, pe arena din Basel s-au mai auzit doar românii. Până și neobosiții ultrași „RotBlau” au încetat cântecele, golul primit diminuându-le serios din entuziasm.
„Luptă, Steaua!” și „Ro-mâ-nia!” au fost scandările cu care galeria campioanei a acompaniat minutele ce au urmat golului lui Olaru.
Reușita campioanei are o poveste specială. Darius Olaru a izbutit o execuție magistrală în minutul 59. Mijlocașul și-a ridiculizat un adversar și a trimis din voleu direct în vinclu, din unghi, de la 15 metri.
Cu om în minus și asaltați de gazde, roș-albaștrii au mai putut rezista până în minutul 73, când Xherdan Shaqiri, „sperietoarea” din echipa elvețienilor, a semnat „dubla”, la capătul unui ricoșeu norocos. Încă un gol a picat în poarta lui Zima în ultimele minute ale întâlnirii, iar FCSB a plecat învinsă de la Basel.
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu