Articol de Ovidiu Minea - Publicat luni, 10 noiembrie 2025 17:15 / Actualizat luni, 10 noiembrie 2025 17:29
Deși naționala de futsal a României a ratat calificarea la turneul final al Campionatului European de anul viitor, țara noastră va fi prezentă la competiția care va fi găzduită de Letonia, Lituania și Slovenia.
Acest lucru este posibil ca urmare a faptului că Bogdan Hanceariuc a fost cooptat în lotul de arbitri care va oficia la turneul din perioada 21 ianuarie - 7 februarie 2026.
Bogdan Hanceariuc este singurul român dintre cei 32 de arbitri de la turneul final

Hanceariuc, care face parte din categoria Elite, cea mai înaltă în cadrul Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), este singurul român dintre cei 32 care vor arbitra la competiție. 16 vor conduce meciurile preliminarii organizate de Letonia și Lituania, iar 16 în Slovenia.
După faza grupelor, vor mai rămâne 20 de arbitri, care vor oficia în Slovenia, acolo unde a fost delegat românul.
An de poveste pentru Hanceariuc: a fost prezent și la Euro U19
Bogdan Hanceariuc a fost prezent în acest an și la Campionatul European de futsal rezervat selecționatelor alcătuite din jucători sub 19 ani. Totodată, el a mai condus în 2025 mai multe partide importante de pe plan intern (finala Campionatului Național, Supercupa României, dueluri din Final Four-ul Cupei României) și internațional, în Champions League sau Main Round-ul calificărilor la Campionatul European de seniori.
Bogdan Hanceariuc este șef la un spital renumit din Iași
Hanceariuc practică arbitrajul doar din pasiune, el fiind un apreciat doctor în viața profesională. Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, cu un rezidențiat la Strasbourg, el a devenit medic specialist în 2013. Medic primar de șapte ani, Bogdan Hanceariuc a devenit de anul trecut șeful Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală a unui spital renumit din Iași, „Dr. C. I Parhon”
Pe când era student la Medicină, Hanceariuc, care acum este medic primar, specializarea radiologie și imagistică medicală, la Spitalul „Dr. C. I. Parhon”, a fost coleg cu Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs la cursurile organizate în 2000 și 2001 de Comisia Centrală a Arbitrilor din România cu arbitrii de fotbal de perspectivă
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu