INTERNATIONAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2026  »  CALIFICĂRI

EXCLUSIV // VIDEO Dinamovistul Epassy a învins Brazilia și pregătește o nouă surpriză: „Luptăm pentru visul american!”

Epassy, desemnat de FIFA
Epassy, desemnat de FIFA "omul meciului" Camerun - Brazilia de la Campionatul Mondial din 2022

Articol de , - Publicat miercuri, 12 noiembrie 2025 17:33 / Actualizat miercuri, 12 noiembrie 2025 17:47

Devis Epassy, 32 de ani, portarul camerunez de la Dinamo, a vorbit într‑un interviu pentru GSP despre meciul câștigat împotriva Braziliei la Campionatul Mondial, despre experiența acumulată și își declară ambiția de a se califica la următorul turneu final.

Devis Epassy a fost eroul Camerunului în meciul contra Braziliei, încheiat cu scorul de 1-0, la Cupa Mondială din 2022. Pe 2 decembrie 2022, selecționata Camerunului a reușit una dintre cele mai mari surprize ale turneului final din Qatar.

Camerun joacă în această săptămână semifinala cu Congo, pe 13 noiembrie, iar dacă trece mai departe, va juca finala pe 16 noiembrie pentru a ajunge în play-off-ul care decide ultimele locuri la Cupa Mondială 2026. Epassy a fost convocat la naționala din Camerun pentru aceste partide.

VIDEO. Dinamovistul Epassy a șocat lumea fotbalului la Mondialul din Qatar și e gata de o nouă provocare: „Două mari obiective în 2026”

- Ce te-a învățat Cupa Mondială cu Camerun și apoi ai aplicat la clubul tău, Dinamo?
- A fost o experiență bună, pentru că, probabil, este cea mai mare competiție din lume. Să joci împotriva unor astfel de echipe și adversari este mereu benefic. Și să ai o evoluție bună acolo e o ocazie să îți arăți nivelul.

- Ești aproape să mergi la un alt Campionat Mondial...
- Aproape? Nu știu. Dar mai avem două meciuri în noiembrie, în play-off. Și vom vedea după aceea.

- Ești pregătit să lupți pentru „visul american”?
- Bineînțeles! Ne luptăm în fiecare zi la antrenamente pentru asta. Când jucăm cu Camerun, acesta este obiectivul tuturor de acolo. Așa că, desigur, vrem să mergem în America.

- Ai avut un meci extraordinar cu Brazilia, în poarta Camerunului. Cum a fost acel moment?
- În acel moment, pentru mine, nu am simțit că era Cupa Mondială sau că jucam împotriva Braziliei. Am jucat doar un meci, dar apoi, pentru familia mea, care era în tribune, și pentru poporul camerunez, a fost ceva uriaș să batem Brazilia la Cupa Mondială. Mi-am dat seama după aceea ce realizaserăm, în timpul meciului părea doar un joc normal. Dar după meci am realizat ce am făcut.

+5 FOTO

- Privind înapoi, acel meci ți-a schimbat cariera, vizibilitatea?
- Nu știu, pentru că în acel moment aveam deja contract. Așa că nu mi-a adus vreun nou contract sau ceva asemănător. Dar vizibilitate, cu siguranță, da! Pentru că atunci când joci la Cupa Mondială, când joci împotriva Braziliei și câștigi, și ai o astfel de evoluție, vizibilitatea este, desigur, mai mare decât înainte.

Dinamovistul Epassy a învins Brazilia și pregătește o nouă surpriză: „Luptăm pentru visul american!”
Epassy, desemnat de FIFA "omul meciului" Camerun - Brazilia de la Campionatul Mondial din 2022

- Cum este să joci cu Onana la echipa națională?
-Este un coechipier bun. Este un prieten bun de-al meu. Ne susținem unul pe altul. Și, indiferent cine joacă, ne înțelegem foarte bine.

- Cum îți vezi cariera, la club și la echipa națională, pentru viitor?
- În viitor, pentru moment mă văd la Dinamo. Nu mă văd în altă parte deocamdată. Am semnat pe doi ani și mă simt foarte bine aici. După aceea, nu știu. Nu pot vorbi acum despre asta. Iar pentru echipa națională, avem două obiective mari în curând: calificarea din noiembrie și Cupa Africii din decembrie-ianuarie.

350.000 de euroe cota lui Devis Epassy, potrivit Transfermarkt

800.000 de euroa fost cea mai mare cotă a lui Devis Epassy, atinsă în iunie 2023

Citește și:
Peste 600.000 de români din Spania sunt afectați de noua schimbare rutieră! Accesoriul obligatoriu de la 1 ianuarie: cât costă
Noutati auto
Peste 600.000 de români din Spania sunt afectați de noua schimbare rutieră! Accesoriul obligatoriu de la 1 ianuarie: cât costă
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Doi oameni au murit pe loc!
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Doi oameni au murit pe loc!
Situație fără precedent la CSM București! Refuzată de două românce, campioana bifează o revenire surprinzătoare
Handbal
Situație fără precedent la CSM București! Refuzată de două românce, campioana bifează o revenire surprinzătoare
Daniel Paraschiv la Rapid: ultimele informații aflate de GSP
Superliga
Daniel Paraschiv la Rapid: ultimele informații aflate de GSP
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Profit.ro
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează