Articol de Daniel Grigore - Publicat miercuri, 12 noiembrie 2025 11:22 / Actualizat miercuri, 12 noiembrie 2025 11:38
Revista FourFourTwo a alcătuit, în cea mai recentă ediție, un TOP 10 al celor mai pitorești stadioane din lume. Mai jos, arene spectaculoase împrejmuite de minuni ale naturii, de la fiorduri la stânci și munți.
Sunt stadioane care-ți taie respirația nu neapărat prin ceea ce se petrece în interiorul lor, ci datorită priveliștilor pe care le oferă.
Pe unele riști să pierzi mingea în apă dacă șutezi prea sus, în cazul altora altitudinea îți îngreunează respirația.
Iată stadioanele alese de FourFourTwo și felul în care le-a prezentat.
TOP 10 cele mai pitorești stadioane din lume
#1 - Stadionul Henningsvaer (Norvegia)
Una dintre multele frumuseți ale fotbalului este că poate fi jucat practic oriunde - iar acest stadion stă mărturie. Este în principal gazda meciurilor amatoare din Henningsvaer, un sat pescăresc întins pe mai multe insule în nordul Norvegiei, dar asta nu l-a oprit să capete faimă globală.
#2 - „Ottmar Hitzfeld” Arena (Elveția)

Cel mai înalt stadion al Europei, situat la aproape 7.000 de picioare (n.r. - sunt 2.012 metri) deasupra nivelului mării. Este casa echipei amatoare FC Gspon, în sudul Elveției, lângă Matterhorn. Numit după legendarul Ottmar Hitzfeld, care și-a petrecut mult din carieră în acea țară, se poate ajunge la el doar prin intermediul unei telecabine - sau unei drumeții abrupte.
#3 - Estadio „Hernando Siles” (Bolivia)

Cel mai mare stadion din Bolivia este situat la 11.932 de picioare (n.r. - 3.636 metri) deasupra nivelului mării, în La Paz, cea mai înaltă capitală din lume. Acea altitudine pune probleme echipelor vizitatoare - FIFA a interzis la un moment dat ca meciurile din calificări să se mai joace acolo.
#4 - Subaru Park (SUA)

Acest stadion este o raritate în SUA. Casă a echipei de MLS Philadelphia Union, este situat pe malul râului Delaware, sub cadrul impunător al podului Commodore Barry. Asta creează un peisaj impresionant, am spune.
#5 - Gospin Dolac (Croația)

Cu o capacitate de 4.000 de locuri, acest stadion a fost cumva construit printre stânci, chiar lângă medievala fortăreață Topana, care domină popularul punct turistic Imotski, nu departe de granița cu Bosnia. Este situat și în apropierea uimitorului Lac Albastru și-și ia numele de la traducerea în croată a bisericii „Fecioara Maria a Îngerilor”, situată la intrarea în fortăreață.
#6 - Qeqertarsuaq (Groenlanda)

OK, este doar un teren, dar stadionul Qeqertarsuaq se laudă cu cele mai impresionante împrejurimi. Casă a echipei groenlandeze G-44 Qeqertarsuaq de pe Insula Disko, lipsa de tribune permite o vedere liberă asupra icebergurilor din Golful Baffin, care se întinde până în Canada.
#7 - Svangaskard (Insulele Feroe)

Echipa națională a Insulelor Feroe nu mai joacă aici în prezent, ceea ce este mare păcat, pentru că Svangaskard este unul dintre cele mai pitorești stadioane din fotbalul internațional. Stadionul din Toftir este suficient de mic cât să te poți uita la meciuri de deasupra stâncii care se află într-un colț și oferă priveliști superbe asupra fiordului adiacent.
#8 - Changlimithang Stadium (Bhutan)
Sportul național din Bhutan este tirul cu arcul, practicat alături de fotbal pe stadionul Changlimithang. Situat în Thimpu, capitala liniștitului regat muntos, stadionul este plin de arhitectură tradițională și detalii ornamentale, și arată superb cu munții Himalaya pe fundal.
#9 - Victoria Stadium (Gibraltar)

Principalul stadion din Gibraltar este arena Victoria, baa obișnuită a echipei naționale. Dacă te uiți într-o direcție, este imposibil să ratezi colosala Stâncă Gibraltar. Dacă te uiți în alta, poți urmări avioanele aterizând și decolând de pe aeroport.
#10 - Cape Town Stadium (Africa de Sud)

Construit pentru Cupa Mondială din 2010, arena a găzduit 8 meciuri la acel turneu, inclusiv victoria Olandei în semifinala cu Uruguay și remiza Angliei cu Algeria. Situat pe coasta Oceanului Atlantic, are o capacitate de aproape 60.000 de locuri - alege-l pe cel potrivit și poți vedea emblematicul «Munte Masă», cu vârf plat, zărindu-se în spatele acoperișului.
Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool