Articol de Romeo Ene - Publicat marti, 18 noiembrie 2025 23:29 / Actualizat miercuri, 19 noiembrie 2025 00:45
România - San Marino. La Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”, oaspeții au dat lovitura în minutul 2, atunci când puștiul Nicolas Giacopetti (19 ani) a înscris cel de-al doilea gol din aceste preliminarii pentru cea mai slabă națională din lume!
Primul venise tot împotriva României, însă în meciul tur. Atunci, „tricolorii” s-au impus în deplasare, scor 5-1. Însă reușita lui Giacopetti din această seară are o însemnătate specială pentru micuța națională.
Prima dată în istorie când naționala din San Marino reușește așa ceva
„Tricolorii” au început extrem de prost partida de la Ploiești. Giacopetti a scăpat singur cu Târnovanu și l-a învins pe portarul celor de la FCSB.
Până la pauză era 3-1 pentru România, însă reușita lui Giacopetti va fi ținută minte mult timp de acum încolo de către oaspeți.
Motivul? Este pentru prima dată în istorie când San Marino înscrie primul gol al serii în preliminariile pentru Campionatul Mondial. Alte nouă partide s-au disputat în această seară.
Mai mult decât atât, este primul gol după 8 (OPT) ani marcat în deplasare într-un meci din preliminariile Campionatului Mondial.
San Marino a primit în grupa H a preliminariilor 37 de goluri. 10 au fost încasate doar într-un singur meci, cu Austria.
Mă așteptam la un egal la pauză pentru că acest tip de echipe mici știu ABC-ul fotbalului. Acești tineri au fost juniori în preajma San Marino. Probabil nu au mai vrut să continue această carieră, și-au văzut de profesie, de studii, dar ABC-ul îl știu.
Cât le permite partea fizică, pot pune probleme. Ce este tragic și de discutat este că au 34 de goluri primite până acum în această grupă și au dat două, ambele împotriva României.
Este un semn de întrebare. Ei sunt obosiți, mă aștept să le mai dăm vreo 4-5. Mă aștept să se umfle mușchii pe unii și pe alții că avem o mare valoare că învingem cu 8-1 sau cât o să fie scorul final această echipă de amatori.
- Marcel Pușcaș, la GSP Live Special
GALERIE FOTO. Cele mai tari imagini de la România - San Marino
Clasamentul din grupa României
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu