FOTBAL  »  Superliga  »  SLOBOZIA

„Mi-e rușine să mai ies în oraș!” » Jean Vlădoiu anunță schimbări masive la Slobozia: „Să vedem cine vrea să rămână”

Jean Vlădoiu, 57 de ani, antrenorul principal în acte la Unirea Slobozia
Jean Vlădoiu, 57 de ani, antrenorul principal în acte la Unirea Slobozia

Articol de - Publicat vineri, 05 decembrie 2025 22:53 / Actualizat vineri, 05 decembrie 2025 22:56

Jean Vlădoiu, 57 de ani, antrenorul principal în acte la Unirea Slobozia, a comentat eșecul cu Oțelul Galați, 0-3, a opta înfrângere consecutivă din acest sezon.

Pregătită de cuplul Andrei Prepeliță - Jean Vlădoiu, Unirea Slobozia a început formidabil sezonul, cu 18 puncte acumulate în primele 11 etape. Pentru ialomițeni a urmat o serie neagră, 8 înfrângeri la rând cu tot cu cea din această seară, 0-3 la Galați.

Jean Vlădoiu a lăsat de înțeles că în pauza de iarnă, după ultimele două meciuri din acest an, echipa va trece prin schimbări radicale.

Jean Vlădoiu, după a opta înfrângerea la rând la Unirea Slobozia: „Mi-e rușine să mai ies în oraș!”

„Prea multe nu sunt de spus. E clar că suntem dezamăgiți. Am tot încercat, am dat șanse tuturor jucătorilor. Din păcate, unii chiar ne-au dezamăgit.

Probabil că te apucă mila când vezi așa neîncredere. Și-au pierdut-o în totalitate. Le-am spus că mai avem două meciuri, cu FCSB, cu care am câștigat în tur, și cu Metaloglobus, un meci pe care-l poți câștiga.

Așa cum am spus acum 3-4 etape, avem în continuare șanse ca până pe 20 decembrie să obținem puncte. Apoi vom trage linie și vom vedea pe cine ne putem baza, cine vrea să rămână și să dea totul. Sunt ferm convins că cei care vor rămâne își vor îndeplini obiectivul trasat de conducere.

Am demonstrat că se poate. Când am ajuns pe locurile de play-off, cu 18 puncte, probabil că ne-am crezut cu sacii în căruță. Am avertizat de fiecare dată că nu am realizat nimic. Mai avem două echipe sub noi, avem încă două meciuri de jucat și cred că jucătorii cu caracter ar trebui să se concentreze pe aceste meciuri. După pauza de iarnă, cu siguranță Unirea Slobozia va fi una dintre echipele bune ale acestui campionat.

Mi-e rușine de suporteri, mi-e rușine să mai ies în oraș. E clar că i-am dezamăgit. Au văzut că avem potențial, că se poate, dar ceva s-a întâmplat. Am avut meciuri foarte bune, am văzut aceiași jucători dând totul pentru echipă, fiind un grup unit, apoi ne-am pierdut încrederea pe care am avut-o în începutul de sezon.

Nu ne imaginam că vom ajunge în această situație. Este un moment apăsător pentru fiecare jucător, și pentru noi, ca antrenori. Dezamăgirea este foarte mare. Cel mai tare-mi este rușine de oamenii din Slobozia, cei care ne-au susținut, dar eu cred că putem repara situația.

Am încercat, încercăm în continuare să-i susținem, să-i încurajăm să treacă peste acest trac. Nu mai avem încredere, nu ne mai creăm ocazii de a marca. Acest blocaj mental este problema noastră. De aici pleacă tot, pentru că alergăm”, a comentat Vlădoiu la PrimaSport.

Dacă Csikszereda va câștiga în această etapă, Slobozia ar încheia runda pe locul 14.

Citește și:
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
După 10 ani! Pe ce loc poate termina România turneul Mondial: două condiții de îndeplinit la ultimul meci
Handbal
După 10 ani! Pe ce loc poate termina România turneul Mondial: două condiții de îndeplinit la ultimul meci
Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din tenis: „Te iubesc, îți voi rămâne datoare pe veci!”
Tenis
Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din tenis: „Te iubesc, îți voi rămâne datoare pe veci!”
Misiune infernală, diseară, pentru Derby de România! Postul rival îl concurează cu un gigant
Media
Misiune infernală, diseară, pentru Derby de România! Postul rival îl concurează cu un gigant
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Profit.ro
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează