Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat joi, 25 decembrie 2025, 16:20 / Actualizat joi, 25 decembrie 2025 16:23
La doar 17 ani, Ștefania Uță a cucerit Europa! A devenit campioană europeană U20 la 400 de metri garduri, a stabilit noul record al competiției, 55,55 secunde. Pentru performanțele ei din 2025 și pentru că viitorul sună fabulous pentru sportive din Râmnicu Vâlcea, Gazeta Sporturilor a decis să-I acorde trofeul „Promisiunea anului”.
- Ștefania, felicitări pentru anul perfect pe care l-ai avut în atletism! Gazeta Sporturilor îți oferă trofeul "Promisiunea anului 2025". Cum a fost anul acesta pentru tine?
- Mulțumesc mult! A fost un an cu greutăți, să zic, dar s-a încheiat foarte frumos cu medalia la Europene, cam neașteptată. Știam, de fapt, că o să iau medalie, îmi propusesem cu un an în urmă, dar nu știam ce culoare va fi. A fost un an în care am fost puțin mai jos cu mentalul, dar am reușit să mă pun pe picioare.
- Care sunt pentru tine cele mai importante medalii dintre cele obținute în acest an?
- Am câștigat Europenele de Under 20 din Finlanda. A fost, să zic, apogeul de până acum! Am reușit să fac și recordul competiției: 55,55 de sutimi, pe 400 garduri.
- Care a fost cel mai dificil moment din anul ăsta?
- Chiar înainte să ajung la Europene, în Tampere, am fost într-un cantonament în Estonia. Și acolo orice antrenament făceam, care implica și garduri, nu-mi ieșea cum voiam eu. Pașii care trebuia să fie între garduri nu erau chiar cum îmi doream și asta m-a pus un pic pe gânduri, dacă o să îmi iasă, dacă o să fie cum mi-am propus și cum voiam eu. Am fost puțin deprimată, să zic, dar a ieșit bine, surprinzător.
- Mai ales că ai ajuns la competiție și ai câștigat medalia de aur.
- Da, a fost o surpriză foarte mare, pentru că nu mă gândeam la asta nici când eram în blockstart, în finală. A venit așa, de la sine.
- Cum a fost momentul ăla? Vreau să ni-l povestești un pic.
- Nu am știut dacă am câștigat sau nu, pentru că diferența a fost infimă. Efectiv, norocul meu că m-am dus cu pieptul mai în față decât adversara mea, care a căzut, și de aceea nu știam. Am mai trecut prin așa ceva, la Maribor, la FOTE. În 2023 am pierdut în același mod și mă gândeam dacă mi s-a întâmplat din nou, dacă se repetă cumva ghinionul pe care l-am avut atunci, dar se pare că de data asta a fost în favoarea mea.
- Cu sportivi din peste 50 de țări, ai ascultat imnul României. Cât de important a fost momentul ăla și cât de emoționant a fost pentru tine?
- A fost un moment foarte important, dar am mai trăit cumva mândria asta și încerc să mă obișnuiesc cu ea și sper să o tot simt. E superb să vezi cum o galerie întreagă de oameni, toți colegii mei, toți antrenorii, se uită cu mândrie la tine, și eu eram tot așa, foarte mândră. A fost un moment de neuitat.
Ștefania Uță: „Am ajuns la atletism din întâmplare. Eu făceam cursuri de înot!”
- Cum ai descoperit pasiunea pentru atletism?
- Nu a fost chiar o pasiune. A fost mai mult o întâmplare. Pentru că eu am venit la cursurile de înot ale doamnei antrenoare și acolo mi-a văzut fizicul, care și acum este tot cam același, înaltă, slabă, și m-a întrebat dacă am făcut vreun sport. Eu am zis nu. Și acolo a început, să zic. A sunat-o pe mama mea, m-a chemat la atletism. Nu știam exact ce este, dar am zis să încerc, pentru că oricum aveam foarte multă energie când eram mică, am zis să o folosesc într-un scop bun și așa m-am apucat.
- Deci a fost o întâmplare, nu?
- Da, nu m-am gândit.
- Și când au început să vină rezultatele, ai început să te uiți la alți atleți români, internaționali, să vezi concursuri de-ale lor sau pur și simplu ți-ai văzut de drumul tău, de pregătirea ta?
- Normal că m-am uitat și la cei din jurul meu, pentru că atunci când eram la început nu știam exact cum este. Cum sunt competițiile internaționale și m-am uitat să mă inspir, să văd cum e treaba și în afară, și în România. Am început cumva să-mi fac prieteni, să pot să învăț de la ei, să văd cum e sportul pentru ei și care sunt experiențele lor. Așa m-am dezvoltat, să zic, pe partea aceasta.
„Școală și antrenamente? E destul de dificil, în 2026 am și Bacalaureatul”
- Și școală, și sport, e dificil? Cum arată programul tău într-o zi full?
- E destul de dificil, mai ales acum, în clasa a 12-a, pentru că am Bacalaureatul. Încerc să le balansez cumva, să pot să am timp de toate. Acum, o zi full ar fi când am două antrenamente, pentru că încep orele, să zic, uneori și de la 7:30. Aș avea o fereastră dimineața, pe la 9, când aș putea să fac antrenamentul de dimineață.
- Am înțeles.
- Apoi mă întorc la școală, dorm dacă am timp. Acum facem antrenamentele mai devreme pentru că se întunecă devreme, pe la 4 ar fi cam al doilea antrenament. Ajung acasă și dacă am de învățat, n-am decât să mă pun să învăț. Dacă nu, acum pictez un tablou și asta îmi ocupă un pic de timp.
- Practic, n-ai timp liber deloc.
- Sunt și curioasă, îmi place și să mă uit la diferite lucruri, nu neapărat filme, poate documentare sau podcasturi, și vreau să-mi fac timp puțin și pentru asta. Încerc să le pun cumva pe toate în balanță, chiar dacă nu îmi iese mereu.
- Marea majoritate a antrenamentelor sunt în aer liber, nu?
- Da, pentru că eu, făcând 400 garduri în sală, nu prea am cum să fac decât garduri scurte.
„În sala din Vâlcea nu este posibil să-mi fac antrenamentele...”
- Cât de grea e pregătirea, mai ales iarna? Vin zăpezile, vine timpul urât.
- Până acum a fost acceptabil, pentru că vremea nu e așa de rea, doar că în momentul în care vine gerul și vin zăpezile, avem norocul să avem suport din partea clubului. Putem să mergem în cantonamente, mergem de vreo trei ani în Antalya, unde este cald. Pentru că aici, în sala noastră de la Vâlcea, nu este posibil să fac antrenamentele pe care ar trebui să le fac și trebuie să plecăm într-o țară caldă.
- Începi să crești, încep să vină și rezultatele importante. S-a schimbat ceva în pregătirea ta în anul ăsta, diferit de ce ai făcut până acum?
- Nu, eu, în teorie, fac cam aceleași antrenamente de când mă știu. Mi-au mers, din ce am înțeles de la doamna antrenoare, pentru că încă sunt în creștere, încă mai merg. Mai facem mici ajustări, după cum mă simt eu mai bine. Adică poate mai înlocuim niște antrenamente pe bucăți sau în funcție de cum mă simt, dar în rest, structura este aceeași.
- Ai participat la multe concursuri în străinătate și ai văzut cum sunt condițiile de acolo. Diferența e enormă?
- Pe unde am fost eu, cam da! Poate pentru că sunt mult mai investiți în sport, dar concursurile se țin pe stadioane care sunt frumos amenajate, care au o pistă bună. La noi, în București, un singur stadion este eligibil pentru a ține concursuri și acela nu este în cea mai bună formă. La Craiova, stadionul este OK, dar singura problemă de acolo este vântul. Dar e bine și ce avem noi aici, adică nu pot să mă plâng, pot să fac antrenamentele. Dar când mergi afară și vezi câtă implicare a fost acolo în stadioane, cât de bine au fost gândite, și refacerea, care este foarte importantă, se simt un pic diferențele.
„Încerc să stau cât mai departe de dulciuri, de prăjeli, de fast-food”
- Trăgând linie peste anul acesta, cum ești? Ești mulțumită de ce ai realizat?
- Cumva îmi propuneam să ajung aici, dar pe parcursul anului, până în momentul în care au fost Europenele, nu am gândit că o să iasă cum îmi doream. Mă bucur foarte mult că am reușit! Mă bucur că am trecut peste greutățile pe care le-am avut. A fost un an destul de greu, mai ales pentru că anul precedent, în 2024, am avut degetul mic rupt și am fost puțin tristă. A trebuit să iau pauză, aveam Europenele mele de Under 18 atunci și n-am putut să particip. Și nu aveam atât de multă încredere în mine, mai ales peste garduri, dar mă bucur că a ieșit bine.
- La doar 17 ani e greu de gestionat presiunea asta din jurul tău? Că a explodat odată cu performanța.
- Puțin, dar toată lumea din jurul meu îmi spune să nu pun presiune pe mine. Eu știu că toți au gânduri bune, doar că e cam imposibil. Fără să vreau, mai mult pun eu, cred. Nu neapărat că am o imagine de ținut, dar vreau să rămân acolo, sus, unde am reușit să urc, și să ajung cât mai sus. Sunt destul de conștientă că o carieră de sportiv nu poate fi întotdeauna în sus, are și coborâșuri și suișuri, dar încerc să mă mențin cât mai pozitivă, pentru că mentalul joacă o parte foarte importantă în viața unui sportiv.
- Și, pe lângă mental, alimentația. Cum ești la capitolul alimentație?
- Nu pot să zic că sunt perfectă, mai pic și eu în plasa aceasta, dar încerc să stau cât mai departe de dulciuri, de prăjeli, de fast-food, de tot ce înseamnă partea aceasta, și să fiu cât mai atentă la ce mănânc. E puțin greu pentru că n-am timpul necesar să pregătesc, dar am noroc și cu familia, care mă ajută. Sunt și pe bursă și asta îmi face viața mai ușoară pentru că îmi pot comanda mâncare. Adică reușesc cumva să mă mențin bine.
„Sper la o finală la Jocurile Olimpice din 2028, de la Los Angeles”
- Intrăm, în curând, într-un an nou, 2026, cu multe concursuri. Cum arată obiectivele Ștefaniei Uță?
- Obiectivul principal este Campionatul Mondial de la Oregon, din vară. Eu la asta mă gândesc, să am atunci vârful de formă și cred că și doamna mea antrenoare la fel. Tot ce este până atunci este ca un bonus. Totul duce spre vârful de formă. Nu știu în sală ce concursuri vor fi, dar nu cred că internaționale, pentru că eu nu am 400 garduri în sală și ar trebui să alerg plat. Ar trebui să am puțin o pregătire care să ajute să am niște rezultate OK și în sală. Dar nu știu, vom vedea.
- Tu în concursurile importante alergi doar garduri?
- Da, ce ține de internațional am alergat doar 400 garduri. Poate la Balcaniade am mai alergat 400 plat și niște ștafete. În România, în schimb, alerg pentru pregătire. În prima zi alerg 400 și în a doua 400 garduri pentru a simula cumva Europenele, unde am trei curse consecutive.
- Ai toată cariera în față. Jocurile Olimpice reprezintă visul suprem pentru orice sportiv.
- Într-adevăr. Cele din 2028, de la Los Angeles, vor fi puțin grele, să zic. Atunci voi avea 21 de ani, bine, neîmpliniți! Sper doar la o finală, pentru că sportivele care sunt acum în top vor fi și atunci. Și nu cred că aș avea șansă de medalie și nu mă duc cu gânduri de genul acesta. Vreau doar să mă calific, să fug un timp bun, să fiu în finală, iar la următoarele Jocuri mă gândesc la medalie.
- Inclusiv o calificare în finală ar fi o performanță imensă pentru România.
- Da, da.
„Nu prea sunt superstițioasă, nu cred în lucrurile astea”
- Viitorul tău pe termen lung cum îl vezi? Care e împlinirea supremă?
- Aurul la Jocurile Olimpice ar fi momentul în care să pot spune că mi-am împlinit tot ce mi-am propus și, desigur, tot ce vine la pachet cu asta. Pentru că vor mai fi și alte campionate majore unde vreau să mă remarc. Vreau să fiu o inspirație pentru alții, să-i motivez să facă sport. Știu cât de greu este, știu ce sacrificii implică, dar știu și că merită, și asta aș vrea să le inspir. Am trecut și eu prin momente în care mă gândeam că poate ar trebui să fac altceva sau că nu voi reuși, pentru că e foarte greu, consumă mult timp, dar vreau să le arăt că se poate și că e normal să ai astfel de gânduri. E normal să treci și prin momente de genul acesta și îmi doresc să fiu un exemplu pentru ceilalți.
- Pentru prietenii tăi ești o sursă de motivare acum?
- Da, cred. Cel mai bun exemplu ar fi colega mea de bancă. Noi suntem la o clasă sportivă, dar ea nu făcea sport și, de când suntem apropiate, a început și ea să vină la atletism. Prietenii apropiați mă susțin mereu și chiar simt că nu duc lipsă de prietenie adevărată.
- E un secret pe care nu-l știm despre tine, dintr-o cursă sau din viața ta de zi cu zi?
- Un secret? În curse, poate părea că totul e calculat, dar nu e. Trebuie să lucrez puțin la asta. De multe ori câștig din noroc sau instinct, pentru că eu de obicei nu-mi calculez cursele. Trebuie să mă gândesc puțin mai mult ca să le gestionez corect.
- Superstițioasă?
- Nu prea sunt superstițioasă, nu cred în lucrurile astea. Dar la Europene mi-am desenat o steluță, am zis că poate îmi poartă noroc. Am scris și un bilețel, nici nu mai știu, sincer, ce-am scris. Dar am simțit că-mi poate aduce noroc. Poate o să-mi mai desenez steaua aia.
„Antrenoarea mea are mai multe emoții decât mine când am curse”
- Dacă ai schimba un singur lucru din acest an, care ar fi acela și crezi că te-ar fi ajutat într-o cursă importantă?
- Poate ceva care ține de mine, gândurile pe care le-am avut înainte de Europene. Dacă ar fi să schimb ceva mai general, mi-ar fi plăcut să am o imunitate mai bună. Când m-am întors din Antalya, am răcit și am avut pneumonie, a fost foarte nasol. Două luni am stat și n-am reușit să încep sezonul de vară în forță, cum ar fi trebuit, și poate asta ar fi făcut o diferență.
- Alina Gabriela Enescu, doamna ta antrenoare cum e? Cum vă înțelegeți?
- Suntem foarte apropiate. Are foarte multă grijă de mine și sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce face. Nu cred că aș fi ajuns niciodată aici cu alt antrenor din România. Ea se dedică mult muncii noastre, iar eu încerc să-i răsplătesc efortul prin rezultate și prin munca depusă. Suntem apropiate zi de zi. Chiar dacă e strictă la antrenamente, nu am ce să-i reproșez, pentru că nu trebuie să fie ușor. Ne mai certăm uneori, dar asta e normal.
- A crescut presiunea?
- Din partea doamnei, nu chiar. Înainte de Europene mi-a spus: "Nu contează, te bucuri de cursă, dacă nu te simți bine, nu-i nicio problemă". Nu simt că pune presiune pe mine, mai mult pun eu pe mine, cum am zis mai devreme. Ea are mai multe emoții decât mine când am curse și încearcă să nu mi le transmită.
- Pe final, un mesaj pentru tinerii care sunt acasă, se uită la tine, dar nu fac sport. De ce ar trebui să iasă din casă, să renunțe la telefoane, TikTok și alte gadget-uri?
- Cred că totul trebuie folosit cu măsură, dar le-aș spune că orice ați alege să faceți în viață, veți trece prin perioade grele. Ideea este să vă setați un obiectiv pe care vreți să-l atingeți și să sacrificați totul pentru acel obiectiv. Dacă alegerea este corectă, pe viitor vă veți face viața mai ușoară și mai frumoasă.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
