SPORTURI  »  ALTELE  »  CRĂCIUN 2025

VIDEO Cum își petrec Crăciunul sportivii români: „Familie, prieteni, cadouri, o sărbătoare de iubire, de împlinire”

Horia Tecău, Magdalena Rusu, Simona Radiș la brad Colaj foto: Cristi Preda
Horia Tecău, Magdalena Rusu, Simona Radiș la brad Colaj foto: Cristi Preda

Articol de , , - Publicat miercuri, 24 decembrie 2025, 17:30 / Actualizat miercuri, 24 decembrie 2025 17:31

Canotoarele Simona Radiș și Magdalena Rusu, înotătorul Robert Badea și jucătorul de tenis retras Horia Tecău împărtășesc amintiri, senzații și dorințe legate de Crăciun.

Crăciunul unește, aduce liniște și speranță, iar pentru sportivi reprezintă un prilej de a se deconecta preț de câteva zile, de a fi împreună cu cei dragi, de a împărtăși bucurie și de a lăsa deoparte exigențele antrenamentelor sau concursurilor. Câțiva dintre ei au împărtășit cu GSP ce semnifică această sărbătoare pentru ei și cum o petrec.

Horia Tecău: „Acum am timp pentru familie și prieteni”

Horia Tecău a jucat ultimul său meci în februarie 2022, apoi a trecut extrem de repede la postura de căpitan-nejucător al echipei de Billie Jean King Cup, la care a renunțat în acest an.

Cu mai mult timp pentru el și proiectele sale, Horia spune că perioada din preajma Crăciunului e altfel acum. „Programul e pentru prieteni, familie. Pentru mine, mă trezesc, fac ce vreau. Liniște și bucurie. Un cadru de prieteni și familie”, a spus campionul de la Wimbledon, US Open și Australian Open.

E o perioadă specială pentru fostul jucător de tenis. „Am amintiri de când credeam în Moș Crăciun și știu cum ne păcăleau ai mei că a venit Moșul pe balcon și se ascundeau. Am rămas cu amintirea asta și cu bradul de Crăciun, care pentru mine era simbolul Crăciunului.

Ne strângeam în jurul bradului: cadouri, luminițe, dulciuri. Și faptul că eu, venind mai mereu doar în zilele de Crăciun acasă, atunci se întâmplau toate lucrurile astea și eram cel mai implicat în povestea asta, pentru că mi-era dor și drag”, a povestit Horia.

El a dezvăluit că anul acesta a împodobit bradul încă de la începutul lunii decembrie. „Pentru mine, sărbătoarea preferată este Crăciunul și mă bucură și sentimentul că nu mă grăbesc să plec nicăieri, că stau liniștit în perioada asta”, a subliniat Tecău.

Robert Badea: „Mi-aș dori să fie și un pic de zăpadă”

Robert Badea, campion european de juniori și medaliat cu bronz mondial în proba de 400 mixt în acest an, se luminează când vorbește despre Crăciun. „Îmi place să primesc cadouri, cui nu-i place?, dar până la urmă mi-aș dori să fie și zăpadă, pentru că atunci simt că este cu adevărat Crăciunul, dar oricum avem antrenamente.

Nu-mi doresc nimic în acest sens, le am pe toate în acest moment. Tot ce-mi doresc este să fiu sănătos în continuare și să iasă tot ce mi-am dorit”, a spus înotătorul în vârstă de 18 ani, care pe final de an s-a confruntat cu o fractură de cot.

Cum își petrec Crăciunul sportivii români: „Familie, prieteni, cadouri, o sărbătoare de iubire, de împlinire”
Robert Badea și Iulia Becheru pe holurile bazinului de la Otopeni FOTO FRNPM

Ce le oferă celor care l-au susținut în ultimul său an de juniorat? „Echipei, un zâmbet — nu tot timpul, ne mai și supăram — dar eu sper că ei sunt mulțumiți cu ce fac eu și nu trebuie să le ofer prea multe, pentru că suntem cu toții acolo, împreună, în acest proiect”.

Canotoarele, împreună cu familia de Crăciun

Simona Radiș și Magdalena Rusu, campioane europene și mondiale în proba de dublu rame și mondiale la 8 plus 1 mixt în 2025, abia așteptau pauza de final de an pentru a fi alături de cei dragi de Sărbători. Au stat în cantonament până pe 20 decembrie, când au făcut ultimele antrenamente din acest an, apoi au intrat într-o perioadă festivă și de relaxare.

Cele două, la fel ca majoritatea canotorilor din lotul național, vor fi de Crăciun împreună cu familiile, urmând tradițiile și împărtășind clipe magice.

Voi petrece Crăciunul în familie, alături de cei dragi. iar Revelionul cu prietenul meu și cu o altă gașcă de prieteni. Va fi cu siguranță memorabil și frumos. Sperăm să și ningă puțin. Vremea momentan nu arată ca ar ninge, dar noi încă sperăm!”, a spus zâmbind Simona.

Nu-mi doresc nimic anume. Orice vine de la Moș Crăciun este bine venit, eu mă bucur și de la o ciocolățică. Chiar nu contează acest lucru. Ce contează mai mult e să fim sănătoși, sănătoase, să fim lângă cei dragi, fiindcă este perioada aceasta importantă, caldă, în care trebuie să stai alături de familie și să sărbătorim ceea ce se sărbătorește, de fapt, nașterea Domnului Iisus Hristos. Abia așteptăm colindătorii, cel puțin eu, iar anul care vine sper să fie cel puțin la fel de frumos ca acesta” - Simona Radiș

Pentru Magda, Crăciunul are o semnificație specială, este o sărbătoare care îi invocă senzații pozitive, calde.

Îmi place foarte mult Crăciunul pentru că mi se pare o sărbătoare de iubire, de dăruire, de împlinire. Spun împlinire pentru că este un sentiment diferit. Când ești pe podium, ești fericit, e o împlinire sufletească, e ceva mai mult decât fericire. Și asta consider că ar fi Crăciunul”, spune ea.

„Petrecem în familie cu cadourile sub brad, pe care le primim de la moșul. Și masa festivă în familie. Aceleași lucruri și mi se par foarte frumoase”, adaugă. Apoi, pentru anul 2026, are dorințe personale, dar și legate de activitatea sportivă. „Îmi doresc să vină cu rezultate pe puțin la fel de bune. Și să mă prindă sănătoasă, asta îmi doresc, să-mi aducă sănătate”, a subliniat ea.

Citește și:
Cătălin Oprișan nu iartă un ZEU al fotbalului: „Peste Maradona, dar un trădător. Am suferit ca un câine din cauza lui”
Campionate
Cătălin Oprișan nu iartă un ZEU al fotbalului: „Peste Maradona, dar un trădător. Am suferit ca un câine din cauza lui”
„Așteptăm naționala aici!” » Euforie la Pitești, după anunțul CNI: „Ați văzut termenul de finalizare? Spuneau că nu se face arena”
Superliga
„Așteptăm naționala aici!” » Euforie la Pitești, după anunțul CNI: „Ați văzut termenul de finalizare? Spuneau că nu se face arena”
Scandalul finalului de an! Președintele unui colos din Europa, arestat pentru trafic și consum de cocaină!
Campionate
Scandalul finalului de an! Președintele unui colos din Europa, arestat pentru trafic și consum de cocaină!
Acord cu CSM București: se face supertransferul anunțat în premieră de GSP!
Handbal
Acord cu CSM București: se face supertransferul anunțat în premieră de GSP!
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Profit.ro
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează