Articol de Alexandru Barbu - Publicat miercuri, 24 decembrie 2025, 10:46 / Actualizat miercuri, 24 decembrie 2025 11:34
Invitat la podcastul GSP „2 la 1”, Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, a dezvăluit ce le-a interzis selecționerilor angajați de FRF să mai declare.
Stoichiță subliniază cât de importantă e selecția de la loturile naționale: „Nu îi aleg eu pe copii, n-ai timp să te duci să vezi copiii din toate județele, sunt 42 de județe. E important să se cearnă sita corect. Trebuie apreciat întreg sistemul, nu numai un antrenor”.
VIDEO | Mihai Stoichiță, la podcastul GSP „2 la 1”: „Trebuie să știi ce alegi și să știi pe cine bagi în teren”
„Le-am zis antrenorilor: să nu mai spuneți în viața voastră, după un meci pierdut, că nu au avut valoare jucătorii. Nu. E cea mai mare greșeală! Sunt cei mai buni din țară, înseamnă că au valoare. Voi i-ați ales. Selecționerul trebuie să-l cultive pe jucător, să-l bibilească pe fotbalist, pe antrenorul de la club. Să fie colaborare și înțelegere între antrenori.
Nu să aibă orgoliu antrenorul de la club și să zică: «Vine ăsta la mine și mă roagă să lucrez cu jucătorul mai mult la piciorul stâng, că el n-are timp la lot!». Da, la lot ai și două zile să pregătești o echipă înainte de un joc. Lumea nu înțelege treaba asta”, a adăugat directorul tehnic FRF.
„Cel mai important aspect e selecționarea corectă. Să ții cont de caracteristicile jucătorilor și să le potrivești pe un anumit meci. Trebuie să știi ce alegi și să știi pe cine bagi în teren”, a mai declarat Stoichiță, la podcastul GSP „2 la 1”.
„Aș fi tâmpit și ridicol să spun că nu ne calificăm la Mondial!”
Prezent în studioul Gazetei Sporturilor, Stoichiță a prefațat și barajul de anul viitor, Turcia - România, contând pentru calificarea la Campionatul Mondial.
„Ne calificăm. Aș fi tâmpit și ridicol să spun că nu ne calificăm. Poate să fie Turcia mare favorită, dar a te califica nu implică numai statutul de a fi favorită. Cum credeți că pot spune altceva decât că se califică echipa națională? Niciodată nu o să gândesc altfel. Ce fac, îmi pregătesc alibiuri?
Când am fost angajat pe postul ăsta, m-am gândit să-mi creez alibiuri în caz că nu o să reușesc? Te duci și încerci să-ți faci treaba. Am mare încredere în Mircea Lucescu, am încredere că poate să-i facă pe jucători să aibă și ei încredere”, a punctat directorul tehnic al Federației Române de Fotbal.
VIDEO INTEGRAL | Mihai Stoichiță, invitat la podcastul GSP „2 la 1”
Despre Mihai Stoichiță:
- ca fotbalist, a evoluat la CS Jiul Petroșani, Rocar București, Progresul București, Chindia Târgoviște și Gloria Buzău;
- a antrenat FC Callatis Mangalia, Rocar București, Steaua București, Progresul București, Litex Lovech, Panama, Sheriff Tiraspol, Ankaragucu, Armenia, Pyunik Erevan, Farul Constanța, Oțelul Galați, Kuweit, Aris Limassol, Al Salmyia, AEL Limassol, FCSB, Astra Giurgiu, CS Mioveni, Petrolul Ploiești;
- a mai fost secund la Progresul București, Dinamo București, Steaua București;
- ca jucător, a ridicat un trofeu - Cupa României cu Jiul;
- din postura de antrenor, e campion și supercampion al României;
- de asemenea, ca A1 mai e campion în Moldova și în Armenia;
- din 2017 e directorul tehnic al Federației Române de Fotbal.