INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Liverpool s-a înțeles cu un fundaș central din Premier League » Acord de principiu pentru transfer

Marc Guehi, aflat în duel cu Saliba. foto: Imago Images
Marc Guehi, aflat în duel cu Saliba. foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 24 decembrie 2025 12:27 / Actualizat miercuri, 24 decembrie 2025 12:28

Liverpool a făcut un pas important pentru întărirea apărării și s-ar fi înțeles deja cu Marc Guehi (25 de ani), fundașul central și căpitanul lui Crystal Palace, potrivit informațiilor apărute în presa din Anglia.

Conform Sky Sports, „cormoranii” ar avea un „„gentleman’s agreement” cu internaționalul englez, după ce transferul a picat vara trecută, atunci când Palace s-a retras din negocieri în ultimul moment.

Liverpool, acord pentru transferul lui Guehi

Marc Guehi intră în ultimele șase luni de contract cu Crystal Palace, iar din luna ianuarie va putea discuta cu orice club. Începând cu ianuarie 2026, fundașul va putea semna un pre-contract, dacă nu își prelungește înțelegerea cu formația de pe Selhurst Park.

Pentru Liverpool, singura variantă de a-l aduce mai devreme este să ajungă la un acord direct cu Palace încă din această iarnă, pentru a evita riscul de a-l pierde în favoarea altor cluburi interesate.

Compartimentul defensiv, prioritatea lui Liverpool

Formația de pe Anfield plănuiește să își consolideze defensiva, iar un fundaș central este principala prioritate pentru 2026, mai ales în contextul în care Ibrahima Konate este așteptat să plece la finalul contractului, în vară, notează aceeași sursă.

Totuși, accidentarea lui Alexander Isak din meciul cu Tottenham ar putea modifica pe termen scurt lista de priorități a clubului, punând chiar pe primul loc aducerea unui nou vârf de atac.

Cine este Marc Guehi, căpitanul lui Crystal Palace

Cotat la 55 de milioane de euro pe Transfermarkt, Marc Guehi se află la Crystal Palace din 2021, când londonezii l-au transferat de la Chelsea pentru aproximativ 24 de milioane de euro. De atunci, fundașul central a devenit un om de bază, acumulând 183 de meciuri pentru Crystal Palace și statutul de căpitan al echipei.

Crescut de Chelsea, Guehi a mai fost împrumutat la Swansea, în sezonul 2020-2021. Pentru naționala Angliei, fundașul central a adunat 26 de selecții, fiind considerat unul dintre cei mai constanți apărători din Premier League în ultimele sezoane.

Citește și:
Cătălin Oprișan nu iartă un ZEU al fotbalului: „Peste Maradona, dar un trădător. Am suferit ca un câine din cauza lui”
Campionate
Cătălin Oprișan nu iartă un ZEU al fotbalului: „Peste Maradona, dar un trădător. Am suferit ca un câine din cauza lui”
„Așteptăm naționala aici!” » Euforie la Pitești, după anunțul CNI: „Ați văzut termenul de finalizare? Spuneau că nu se face arena”
Superliga
„Așteptăm naționala aici!” » Euforie la Pitești, după anunțul CNI: „Ați văzut termenul de finalizare? Spuneau că nu se face arena”
Scandalul finalului de an! Președintele unui colos din Europa, arestat pentru trafic și consum de cocaină!
Campionate
Scandalul finalului de an! Președintele unui colos din Europa, arestat pentru trafic și consum de cocaină!
Acord cu CSM București: se face supertransferul anunțat în premieră de GSP!
Handbal
Acord cu CSM București: se face supertransferul anunțat în premieră de GSP!
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Profit.ro
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează