Șapca pe Cupă » O incursiune altfel printr-o parte din istoria echipei de fotbal Universitatea Cluj

Autorul a analizat în amănunt primele patru ediții din Cupa României în care U Cluj a contat. Din ediția inaugurală, din sezonul 1933 – 1934, și până în 1965, când „șepcile roșii” au pus mâna pe trofeu, singurul din vitrina clubului, „alb-negrii” au bifat patru finale: trei pierdute, una câștigată.

Autorul a avut grijă la cel mai mic detaliu – se vede formația de doctor în istorie. A împărtășit cititorilor și ceva din parfumul epocii, nu numai rezultate și alte date statistice seci.

Prima ediție a Cupei României, 1933-1934, a dat naștere și unui prim scandal. U Cluj s-a calificat în finală, unde avea s-o întâlneacă pe temuta Ripensia. În mod surprinzător, meciul a fost programat la Timișoara, pe 8 iulie 1934. Ripensia a câștigat cu 3-2, dar „studenții” au depus un memoriu, cerând rejucarea pe teren neutru, la București. Ceea ce s-a și întâmplat, finala propriu-zisă fiind programată pe 30 septembrie 1934, pe stadionul „ONEF”, cel care în anii comunismului a fost rebotezat „Republicii” și care a fost demolat pentru că stătea în calea planurilor ridicării Casei Poporului.

La acea primă ediție, Ripensia s-a impus clar, cu 5-0, obținând trofeul. Premierea a fost făcută de Alexandru Vaida Voievod, fost prim-ministru al României în perioada 1 decembrie 1919 – 13 martie 1920. Prima finală trebuia să se joace sub patronajul Regelui Carol al II-lea, dar nu s-a mai putut, iar jucătorii s-au mulțumit să dea mâna cu Alexandru Vaida Voevod.

A doua ediție în care „șepcile roșii” au atins finala a fost cea din timpul războiului, din ediția 1941 – 1942, dar și de această dată au „încasat-o” categoric în finală: Rapid – U Cluj 7-1. Formația clujeană se afla în celebrul episod al „bejeniei” de la Sibiu, în perioada 1940 – 1945, cât timp Ardealul de Nord a fost trecut în granițele Ungariei ca urmare a Dictatului de la Viena. Atunci, „U” a fost un simbol al rezistenței. Și nimeni n-a ironizat-o pentru cea mai dură înfrângere din finala Cupei (diferența maximă din finale a fost de șase goluri)

A treia ediție în care U a visat la primul trofeu a fost în 1949, cea a cărei finală a fost cea mai târzie din punct de vedere calendaristic, disputată pe 18 decembrie (cu doar o săptămână înaintea Crăciunului!) pe fostul stadion Venus, rebotezat atunci „ICAS”. A învins CSCA București cu 2-1, obținând primul trofeu din istoria unui club care peste ani va deveni Steaua, cea mai titrată grupare din fotbalul autohton.

În ediția 1964-1965, U Cluj a obținut calificarea în finala Cupei României după un criteriu neimaginabil azi: de vârstă. Concret, „studenții” au terminat la egalitate cu Progresul București, dar, ca să le departajeze, organizatorii au calculat mediile vârstelor jucătorilor. U a fost o idee mai „tânără” și a mers în finală.

Atunci, pe 11 iulie 1965, a fost „ziua astrală” a Universității, care a reușit să cucerească singurul trofeu din vitrina clubului până azi! A fost 2-1 în finala cu FC Argeș, după un meci în care Zoltan Ivansuc l-a eclipsat pe tânărul pe atunci Nicolae Dobrin, care avea doar 18 ani, dar „explodase” de la nici 15 ani în elita fotbalului nostru.

„Șapca pe Cupă” este o carte care tratează doar câteva episoade din viața Universității Cluj, dar redate în mod alert și fără rabat de la amănuntele esențiale.