Articol de Maria Olteanu - Publicat vineri, 26 decembrie 2025 15:57 / Actualizat vineri, 26 decembrie 2025 16:54
Nicușor Dan (55 de ani), președintele României, s-a întâlnit la Paris cu cea care a scris istorie pentru țară, devenind prima campioană de Grand Slam a României, Virginia Ruzici (70 de ani). Șeful statului participă la tot felul de întâlniri cu românii din diaspora, alegând acum să meargă în Franța, după ce la mijlocul lunii a fost în Anglia.
În urmă cu 10 zile, Nicușor Dan a fost la o recepție organizată la sediul Ambasadei României din capitala Marii Britanii, unde s-a întâlnit cu fundașul naționalei și al lui Tottenham, Radu Drăgușin (23 de ani).
În preajma Crăciunului, Nicușor Dan a avut o deplasare externă în Hexagon, iar de această dată s-a întâlnit cu marea Virginia Ruzici, campioana de la Roland Garros din 1978, atât din proba de simplu, cât și din cea de dublu.
Nicușor Dan, întâlnire cu Virginia Ruzici în Franța: „Reușitele ei au inspirat generații de sportivi”
„În cadrul vizitelor externe din ultimele săptămâni, am avut bucuria unor reîntâlniri speciale cu oameni dragi mie, personalități care, fiecare în felul său, aduc contribuții remarcabile la promovarea României în lume.
Sunt oameni care, prin profesionalism, pasiune și consecvență, au dus mai departe o imagine autentică și respectată a țării noastre. Fosta jucătoare profesionistă de tenis Virginia Ruzici este una dintre cele mai mari sportive ale României, pe care m-am bucurat să o întâlnesc la Paris, alături de reprezentanți ai comunității noastre din Franța.
Dublă câștigătoare a turneului de la Roland Garros, cel mai important turneu de tenis pe zgură din lume, Virginia Ruzici a avut o carieră impresionantă. Reușitele ei au făcut cunoscut numele României în lume și au inspirat generații de sportivi”, a scris președintele României, Nicușor Dan, pe pagina personală de Facebook.
Prima campioană de Grand Slam a Românie și singura până în 2018, când Simona Halep s-a înscris pe această listă scurtă, Ruzici locuiește de mulți ani la Paris, în Franța, țară care a cucerit-o încă de pe vremea când era jucătoare.
În finala din 1978, Virginia Ruzici a învins-o pe Mima Jausovec, 6-2, 6-2. Doi ani mai târziu, în 1980, Ruzici a mai disputat o finală la Roland Garros, pierdută în fața lui Chris Evert, 0-6, 3-6.