FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL

După o viață întreagă la Petrolul, Valentin Țicu a rămas liber: „Cea mai bună decizie”

Valentin Țicu nu va continua la Petrolul
Valentin Țicu nu va continua la Petrolul

Articol de - Publicat luni, 29 decembrie 2025, 11:28 / Actualizat luni, 29 decembrie 2025 11:36

Petrolul Ploiești a anunțat despărțirea de Valentin Țicu (25 de ani), fundașul stânga care era căpitan înainte de accidentarea gravă din iulie 2024.

Valentin Țicu s-a identificat dintotdeauna cu Petrolul. Crescut de clubul din Ploiești, acolo a debutat la seniori în 2018 și acolo a rămas în toți anii scurși de atunci.

Astăzi, drumurile lor se despart. Petrolul a anunțat că s-a ajuns la o înțelegere amiabilă privind rezilierea contractului.

După o perioadă extrem de lungă pe tușă, un an și jumătate, Țicu va încerca să-și relanseze cariera în altă parte.

Petrolul Ploiești a anunțat despărțirea de Valentin Țicu

„Revenit de curând la antrenamente, după o accidentare groaznică și o serie de ghinioane teribile ce au contribuit la o indisponibilitate ce s-a întins pe durata unui an și jumătate, Vali Țicu a ajuns la un acord cu FC Petrolul Ploiești pentru încheierea, din această iarnă, a angajamentului ce era scadent în vara anului 2026.

Dincolo de toate aceste cifre, Vali s-a remarcat prin devotamentul cu care a apărat „scutul”, fiind, fără doar și poate, unul dintre jucătorii emblematici ai Petrolului renăscut în 2016. O reziliere de contract, acum, dar nicidecum o despărțire!

Familia Petrolul Ploiești îți mulțumește pentru tot, Vali, îți urează mult succes și te așteaptă înapoi mai puternic!”, se arată în comunicatul clubului.

Valentin Țicu: „Important este să merg undeva unde să pot evolua constant”

„Ținând cont de cele ce s-au întâmplat din 2024 încoace, începând cu accidentarea mea și cu tot ceea ce a urmat, cred că, în momentul de față, aceasta era cea mai bună decizie.

Important este, acum, să merg undeva unde să pot evolua constant și, astfel, să pot ajunge cât mai repede la potențialul de dinaintea accidentării.

Petrolul este clubul la care, realmente, am crescut, pentru că am venit aici ca un copil și am ieșit ca un bărbat, am cunoscut multe satisfacții și, bineînțeles, voi rămâne, cu sufletul, alături de această echipă!”, a transmis Țicu la despărțire.

Este o despărțire dureroasă, dar sper și cred că va fi benefică pentru el. Îi doresc să meargă la o echipă la care sa aibă posibilitatea să joace cât mai curând și cat mai mult, astfel încât să redevină rapid jucătorul pe care îl știm cu toții.

Am trăit multe momente frumoase împreună, a jucat aici de la Liga 3 și până la Liga 1, a fost căpitanul cu care Petrolul a revenit în primul eșalon! Un jucător deosebit, un om de mare calitate, iar ușa Petrolului îi va fi mereu deschisă! Mulțumim, Vali, și te așteptăm să te întorci și mai puternic!

- Claudiu Tudor, președinte Petrolul Ploiești

Țicu a jucat de 174 de ori pentru Petrolul (73 de meciuri în Superligă, 86 în Liga 2, 5 în Liga 3, 8 în Cupa României) și a înscris 8 goluri. A fost internațional de tineret și are o selecție la prima reprezentativă, fiind rezervă neutilizată la 2-2 cu Elveția în vara lui 2023, în preliminariile pentru Euro 2024.

Calvarul lui Valentin Țicu

În vara lui 2024, Țicu a suferit o accidentare gravă, care i-a deraiat cariera: ruptură a ligamentului încrucișat anterior și leziune a meniscului genunchiului stâng.

În mod normal, Țicu ar fi trebuit să revină în mai puțin de un an, dar recuperarea s-a transformat într-un calvar deoarece prima operație de refacere a ligamentului nu a avut succes.

Motivul suspectat de fotbalist? O infecție depistată la nivelul genunchiului, care ar fi făcut ca grefa înlocuitoare de ligament să nu se prindă cum ar fi trebuit.

A avut nevoie de o a doua operație, la 9-10 luni după prima.

Citește și:
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Superliga
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Doi oameni au murit pe loc!
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Doi oameni au murit pe loc!
Peste 600.000 de români din Spania sunt afectați de noua schimbare rutieră! Accesoriul obligatoriu de la 1 ianuarie: cât costă
Noutati auto
Peste 600.000 de români din Spania sunt afectați de noua schimbare rutieră! Accesoriul obligatoriu de la 1 ianuarie: cât costă
Situație fără precedent la CSM București! Refuzată de două românce, campioana bifează o revenire surprinzătoare
Handbal
Situație fără precedent la CSM București! Refuzată de două românce, campioana bifează o revenire surprinzătoare
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Profit.ro
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează