Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 05 ianuarie 2026 12:36 / Actualizat luni, 05 ianuarie 2026 13:21
Manchester United a anunțat că l-a demis pe Ruben Amorim, iar locul lui a fost luat de Darren Fletcher (41 de ani), care va fi interimar. Scoțianul va debuta miercuri, la partida cu Burnley.
Darren Fletcher o antrenat-o până acum pe Manchester United U18, dar va prelua frâiele echipei de seniori cu efect imediat, potrivit anunțului făcut de club.
Darren Fletcher ar urma să rămână pe banca lui Manchester United până la vară
Fostul mijlocaș al „diavolilor” are șanse mari să stea pe banca lui Manchester United până la vară. Clubul ar urma să numească un principal cu acte în regulă abia la finalul sezonului, potrivit The Athletic, site care a anunțat în premieră și demiterea lui Ruben Amorim.
Fletcher va fi la prima experiență ca antrenor principal la o echipă de seniori. El a activat în cadrul lui Manchester United de când a devenit tehnician. A fost secund la echipa de tineret, apoi secund la echipa mare, fiind mâna dreaptă a lui Ruben Amorim în prima parte a mandatului portughezului. Din iulie, Darren era antrenorul lui Manchester United U18.
Ca jucător, el a evoluat 14 ani la United, din 2001 până în 2015, fiind un produs al clubului. A câștigat Liga Campionilor și 5 titluri în Premier League sub comanda lui Sir Alex Ferguson.
Sub comanda fostului internațional scoțian, United ar putea suferi o schimbare de sistem. De la 3-4-3 ar urma să putea să treacă la 4-2-3-1, sistemul preferat al lui Darren Fletcher.
În acest sezon, echipa U18 a lui United, pregătită de Fletcher, a câștigat 8 meciuri din 14 în campionat, a pierdut de 4 ori și a făcut două remize.

Manchester United a anunțat că Fletcher va fi interimar
Darren Flecher a va debuta oficial miercuri, cu Burnley, în Premier League. O preia pe Manchester United pe locul 6, la 3 puncte de locul 4, ocupat de Liverpool
Ruben Amorim a părăsit funcția de antrenor principal al echipei Manchester United.
Ruben a fost numit în această funcție în noiembrie 2024 și a condus echipa până în finala UEFA Europa League, disputată la Bilbao în luna mai.
Cu Manchester United aflată pe locul șase în Premier League, conducerea clubului a luat, cu regret, decizia că acesta este momentul potrivit pentru o schimbare, considerând că astfel echipa are cele mai mari șanse de a obține un final de sezon cât mai bun în campionat.
Clubul îi mulțumește lui Ruben pentru contribuția sa și îi urează mult succes în viitor.
Darren Fletcher va prelua conducerea echipei pentru meciul de miercuri împotriva lui Burnley.
- comunicat Manchester United