Articol de Ionuţ Iordache, Sergiu Alexandru - Publicat marti, 06 ianuarie 2026 12:51 / Actualizat marti, 06 ianuarie 2026 14:38
Daniel Paraschiv, noul atacant al Rapidului, a susținut azi prima conferință de la transfer.
Atacantul adus sub formă de împrumut de la Oviedo a explicat cum au decurs negocierile cu Rapid, declarând că nu știe să fi fost dorit de Dinamo. El a spus cum a fost perioada petrecută în Spania și ce obiective are în tricoul giuleștenilor.
Daniel Paraschiv, primele declarații după transferul la Rapid: „Țintim sus. Ne dorim cel puțin un trofeu, cred că locurile 1-3 sunt un obiectiv realist”
„Mă bucur că în sfârșit s-a materializat acest transfer. Rapid e un club imens. Mă bucur să fiu aici și am preluat din entuziasmul și implicarea băieților care erau deja aici.
Sper să facem meciuri bune și să bucurăm fanii, care mereu sunt al 12-lea jucător la această echipă. Acest tricou te responsabilizează. Dar vreau să văd partea plină. Mă bucur că am ocazia să-l îmbrac.
Țintim sus. Ne dorim cel puțin un trofeu, cred că locurile 1-3 sunt un obiectiv realist. Să luăm titlul ar fi extraordinar. Trebuie să fim calculați, să o luăm pas cu pas. Trebuie să tratăm totul foarte serios.
Obiectivele personale sunt mai puțin importante. Dacă echipa are succes, toți avem. O să mă integrez repede aici, mai ales că am venit în cantonament. Am o anumită experiență și o pot pune în ajutorul echipei.
Am discutat cu domnul Gâlcă din prima zi. Am discutat chestii generale, dar cu siguranță vom discuta și chestii mai practice”, a declarat Daniel Paraschiv la conferința de presă.
Despre faptul că nu s-a impus la Oviedo și plecarea de la clubul care l-a cumpărat cu 700.000 de euro în 2024, atacantul a spus: „Acolo e alt fotbal, e altă concurență. Am avut concurenți doi atacanți care acum sunt titulari în LaLiga. Am avut cifre destul de bune pentru minutele jucate. Așa e în fotbal. Jucătorii pleacă de la o echipă și vin la alta.”
„Cariera mea nu e în groapă. Cu Dinamo cred că impresarul a negociat”
„Para-Gol” a mărturisit că a acceptat imediat oferta giuleștenilor.
„Am luat rapid decizia de a veni aici. A fost pe moment. A fost un răspuns dat imediat ce am primit întrebarea. A durat mai mult pentru că erau implicate trei echipe, dar transferul nu a fost periclitat. Banii nu sunt atât de importanți. Sună a clișeu, dar contează foarte mult locul în care ești și cât de bine te simți. Sunt într-un loc bun. Nu a contat că am pierdut niște bani.
Consider că am făcut un pas bun pentru carierea mea. Am venit la un club care luptă pentru trofee și pentru a participa în cupele europene. Nu e un pas în spate, dar nici o relansare a carierei. Cariera mea nu e în groapă.
Cu Dinamo cred că impresarul a negociat. Eu nu știu mai multe. Din punctul meu de vedere, eu doar cu Rapid am discutat. Nu s-a pus problema să merg în altă parte. A fost o singură alegere. Mereu mi-a plăcut echipa. Am avut mulți prieteni rapidiști, mi-a fost insuflat acest spirit”, a adăugat atacantul.
Dacă va fi să ajung la națională, va fi foarte bine. Dar nu e o obsesie. Dar cine nu și-ar dori la un Mondial? Trebuie să-mi aștept rândul, să arăt că merit să fiu acolo. Obiectivele echipei primează în fața obiectivelor personale.
– Daniel Paraschiv