Articol de Maria Olteanu - Publicat marti, 06 ianuarie 2026 23:05 / Actualizat marti, 06 ianuarie 2026 23:05
Un nou Duster, sub sigla Renault, cu un design modificat și o posibilă variantă hibridă, se pregătește de lansare în India, la finalul acestei luni. Primele imagini cu noul model au apărut deja.
„Mai mult decât un nume, Duster este un simbol al poveștii de succes a Renault în India și în întreaga lume. Un nume care a definit segmentul SUV-urilor și a inspirat milioane de oameni. Noul Renault Duster va fi dezvăluit pe 26 ianuarie 2026”, au anunțat cei de la Renault.
Dacia Duster a devenit unul dintre cele mai de succes modele globale ale grupului Renault, depășind cu mult granițele României și câștigând popularitate pe piețe emergente. Acum, se pregătește lansarea unei noi versiuni a SUV-ului, sub marca Renault, în India. Mașina va avea modificări de stil specifice pieței locale, diferențiindu-se astfel de modelul global, potrivit carscoops.com.
FOTO. Așa va arăta noul Renault Duster
Până în prezent, cumpărătorii din India au putut achiziționa doar prima generație Duster, care a fost comercializată între 2012 și 2022. Noua versiune, care a fost confirmată oficial în martie 2024, este bazată pe a treia generație a SUV-ului și va fi lansată alături de Nissan Tekton, un model înrudit, construit pe aceeași platformă.
Înainte de lansarea care va avea loc pe 26 ianuarie, Renault a publicat un scurt clip video de prezentare pentru viitorul Duster, dezvăluind o siluetă familiară modelului, dar cu câteva elemente vizuale noi. Cea mai vizibilă modificare este la partea frontală, unde luminile de zi în formă de „Y” ale modelului global au fost înlocuite cu benzi LED subțiri, deși forma blocurilor optice pare să rămână neschimbată.
Partea din spate, la rândul ei, este diferită, având o bară luminoasă LED pe întreaga lățime a hayonului, care unește stopurile și încadrează logo-ul Renault.
Profilul lateral al noului model care se va lansa în India nu a fost încă dezvăluit, dar este de așteptat ca acesta să semene destul de mult cu modelul global și să nu aibă modificări substanțiale.
În ceea ce privește interior, potrivit sursei citate mai sus se așteaptă că planșa de bord să reflecte designul celorlalte versiuni de Duster și al modelului înrudit, Nissan Tekton, deși materialele și finisajele ar putea varia în funcție de piață.
Echipările superioare vor oferi, cel mai probabil, un ecran tactil de 10,1 inci pentru sistemul de infotainment, un instrumentar de bord digital de 7 inci, încărcare wireless pentru telefon și un plafon panoramic, o dotare populară printre cumpărătorii indieni, care a devenit aproape obligatorie în acest segment.
Conform publicației Autocar India, noul Duster va fi comercializat inițial cu motor pe benzină, urmând ca o variantă hibridă cu auto-încărcare să fie adăugată în gamă în anul 2027.
Spre deosebire de versiunea globală, produsă în Turcia, noul Renault Duster va fi produs local, la uzina companiei din Chennai. Premiera oficială este programată pentru 26 ianuarie, iar estimările de preț plasează SUV-ul în intervalul 11.100 - 22.300 de dolari.
Pe piața competitivă a SUV-urilor de clasă medie din India, Duster se va lupta cu nume consacrate precum Hyundai Creta, Kia Seltos, Suzuki Grand Vitara,Toyota Urban Cruiser Hyryder, Skoda Kushaq, VW Taigun, MG Astor și viitorul Tata Sierra.