FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU

EXCLUSIV „Un pas greșit și ești afară” » Paul Iacob și-a dezvăluit planurile înainte de reluarea Superligii: „Cel puțin un trofeu!”

Paul Iacob, într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor
Paul Iacob, într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor

Articol de , - Publicat vineri, 09 ianuarie 2026 14:00 / Actualizat vineri, 09 ianuarie 2026 14:09

Paul Iacob, mijlocașul Oțelului Galați, privește cu încredere spre reluarea sezonului, într-un moment în care formația dunăreană ocupă un surprinzător, dar meritat, loc 6 în clasament.

După o scurtă pauză de iarnă, fotbalistul vorbește despre revenirea la antrenamente, obiectivele echipei pentru a doua parte a sezonului și lupta strânsă pentru play-off, dar și despre adversarii direcți, inclusiv FCSB, pe care refuză să o vadă ca pe o „sperietoare”.

Într-un dialog cu GSP.RO, Iacob analizează parcursul bun al Oțelului, motivația din vestiar, ambițiile personale și de echipă, dar și echilibrul dintre viața de fotbalist și cea de familie, într-un an pe care îl visează încheiat cu un trofeu.

INTERVIU. Paul Iacob: „Avem o motivație foarte, foarte mare pentru anul acesta”

- Paul, s-a terminat vacanța, Oțelul e pe locul 6. Cum sunteți?
- Este o bucurie să ne revedem după această mini-vacanță. N-am avut timp să facem prea multe, au fost două săptămâni foarte compacte și ne bucurăm că ne-am întors la antrenamente. Ne încurcă frigul din țară, dar încercăm să ne adaptăm.

- Sunteți pregătiți pentru reînceperea sezonului. Aveți cei mai grei adversari în față.
- Am avut seria asta și în tur și am ieșit bine după ea. Sper să facem din nou o figură frumoasă și să ne impunem jocul. Am făcut partide bune la finalul anului, avem o motivație foarte, foarte mare pentru anul acesta.

„Un pas greșit și ești afară” » Paul Iacob și-a dezvăluit planurile înainte de reluarea Superligii: „Cel puțin un trofeu!”
Paul Iacob, gol în lovitură liberă în Rapid - Oțelul/ foto Ionuț Iordache (GSP)

- Cum e locul 6 pentru voi? E o presiune sau o motivație?
- Cu siguranță ne motivează. Noi ne așteptam, pentru că avem un grup foarte bun și o calitate foarte mare la fiecare jucător. Cred că ne-am adaptat toți la stilul nostru de joc și cred că propunem un fotbal frumos.

A fost o bucurie mai mare pentru victoria echipei că am câștigat cu Rapid. Aveam mare nevoie de acele puncte. Pentru mine, golul a acoperit o evoluție mai ștearsă. N-am fost inspirat în acel meci, dar m-a salvat golul.

Paul Iacob, mijlocaș Oțelul

„Nu trebuie să ne speriem de FCSB!”

- Ai venit la Galați de la Botoșani, o altă echipă e sus. Te surprinde clasamentul?
- Pentru cine nu știe cum se lucrează la Botoșani poate e surprinzător. Dar eu îl cunosc pe domnul Leo Grozavu, știu cât de exigent e. A anunțat de anul trecut că Botoșaniul nu se va mai bate la retrogradare.

„Un pas greșit și ești afară” » Paul Iacob și-a dezvăluit planurile înainte de reluarea Superligii: „Cel puțin un trofeu!”
Paul Iacob s-a integrat excelent la Oțelul. Foto: Imago

- Crezi că se schimbă clasamentul până la finalul sezonului regulat?
- Se poate schimba de la o etapă la alta. Noi suntem acolo cu alte trei, patru echipe... Un pas greșit și ești afară din play-off.

- FCSB urcă și toată lumea o privește ca pe o sperietoare. Tu cum o vezi?
- Ca o echipă normală. Sunt acolo pentru un fond de joc mai puțin bun, cu sincope. Să muncească și nu trebuie să ne speriem de ei. Am reușit și noi să batem echipe din topul clasamentului și nu trebuie să ne sperie nimeni.

- Tu cum îți faci planurile la meciuri? Meci cu meci sau pe termen lung?
- Personal, am un plan pentru punctele de care avem nevoie ca să ajungem în play-off. Dar, cu siguranță, trebuie să te concentrezi pentru fiecare meci. Degeaba te gândești la meciul cu FCSB, dacă pierzi următoarele două, trei jocuri și nu ești concentrat. Cu siguranță, primul meci este cel mai important.

„Îmi doresc să ne calificăm la Mondial! Nimeni nu e o sperietoare”

- Cum ar arăta anul perfect pentru tine?
- Cu cel puțin un trofeu. Cupa e cea mai accesibilă, calea cea mai ușoară pentru a obține trofeul. Ne dorim să ajungem în finală și s-o câștigăm. Apoi ne dorim să ne calificăm în play-off și apoi vom vedea ce se va întâmpla.

- În martie ne pregătim de nebunia cu Turcia. Care sunt șansele să ajungem la Mondial?
- Șansele există! Intervine inspirația, talentul jucătorului, momentul unei execuții. Îmi doresc să ne calificăm! Nimeni nu e o sperietoare, chiar dacă Turcia are jucători de valoare. Încercăm să câștigăm.

„Un pas greșit și ești afară” » Paul Iacob și-a dezvăluit planurile înainte de reluarea Superligii: „Cel puțin un trofeu!”
Paul Iacob alături de familie

- Cum e Paul Iacob când pleacă de la stadion? Tatăl, soțul...
- Liniștit și încerc să mă calmez când ajung acasă. La fotbal te încarci cu emoții, dar acasă trebuie să fii cu familia, liniștit.

- Viață grea?
- La început a fost destul de greu, mai ales cu somnul. M-am adaptat. În Galați este frumos și liniștit. N-am avut nicio problemă. Suntem mai mulți colegi în blocul în care locuim, ne vedem în fiecare seară.

Citește și:
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Dennis Man începe 2026 în forță! Gol și pasă decisivă, PSV și-a DEMOLAT adversara
Stranieri
Dennis Man începe 2026 în forță! Gol și pasă decisivă, PSV și-a DEMOLAT adversara
Poliția pe teren la meciul din „Liga Florilor” » Gheorghe Tadici s-a aflat în prim-plan
Handbal
Poliția pe teren la meciul din „Liga Florilor” » Gheorghe Tadici s-a aflat în prim-plan
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Altele
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează