Articol de Eduard Apostol, Cezar Titor - Publicat joi, 08 ianuarie 2026 16:03 / Actualizat joi, 08 ianuarie 2026 16:06
Andrei Coubiș, 22 de ani, fundaș crescut la AC Milan, a refuzat oferta lui Dinamo din vară și este gata să debuteze în Superligă chiar împotriva „câinilor”.
Duelul dintre roș-albi și Universitatea Cluj va avea loc pe 18 ianuarie, în prima etapă din 2026. Coubiș a fost împrumutat de rossoneri la formația clujeană până în vară, cu opțiune de transfer definitiv. Dinamoviștii l-au vrut în vară, însă stoperul a ales Sampdoria, unde însă nu s-a impus.
Dinamo l-a vrut pe Coubiș în vară, acesta a ales Sampdoria. Poate debuta chiar împotriva „haitei” în Superligă!
Potrivit informațiilor GSP, Dinamo nu l-a vrut în această iarnă pe Coubiș! Jucătorul a refuzat-o pe Dinamo în vară, optând să dea cursei unei oferte din „Cizmă”, de la Sampdoria. Acum, nu a existat niciun interes pentru stoper.
Coubiș a ajuns ieri în cantonamentul Universității Cluj din Antalya și a intrat astăzi în programul normal al echipei. Fundașul se află într-o formă fizică bună și nu are mult de recuperat, astfel că debutul său ar putea avea loc chiar pe 18 ianuarie, contra lui Dinamo, pe Arena Națională.
Ieri, la aeroportul din Antalya, despre oferta de la Dinamo, Coubiș a spus: „Asta e ce se spune pe internet, dar practic doar Clujul a fost o ofertă concretă. Vreau să-mi găsesc forma și să câștigăm cât mai mult”.
E o etapă foarte importantă din cariera mea și sper să ajut echipa și să câștigăm cât de mult. Nu a fost o alegere grea, doar am venit cu gândul să joc și să o fac cât de bine pot, pentru echipă și pentru mine. Încă pot schimba și să joc și pentru România. Da, normal că mă gândesc să fac. Sută la sută. Eu singur m-am gândit, n-am nicio treabă. Îl aștept pe domnul Lucescu! Sper să mă cheme la echipa națională.
- Andrei Coubiș, ieri, la aeroport