Articol de Eduard Apostol, Alexandru Tomuțiu - Publicat vineri, 09 ianuarie 2026 18:52 / Actualizat vineri, 09 ianuarie 2026 20:39
Adi Chică-Roșă (27 de ani), atacantul celor de la Petrolul, a vorbit la finalul amicalului câștigat de echipa lui în fața turcilor de la Fatih Karagumruk, scor 2-1.
Chică-Roșă a marcat de două ori în poarta lui Fatih Karagumruk și a ajuns la 3 goluri în cantonamentul din Antalya, fiind cel mai bun marcator de până acum al echipelor românești aflate în stagiul de pregătire. A spus ce așteptări are de la partea a doua a sezonului.
Adi Chică-Roșă, după dubla contra celor de la Fatih Karagumruk: „A fost un joc bun”
„O pregătire bună, mă simt bine, am zis-o și la meciul trecut. Golul marcat îmi dă încredere. Am reușit să marchez două printr-un joc bun al echipei. În amicale am dat goluri, sper să o țin așa și în campionat. Să îmi ajut echipa să marcheze cât mai mult, ne-a lipsit.
Mai sunt multe jocuri până se termină campionatul, o să luăm meci cu meci, le vom trata pe toate la victorie, iar la final o să vedem unde ne aflăm. Concurența e bună oricând și la orice echipă. Eu încerc să îmi fac treaba cât mai bine, să marchez cât mai mult pentru a-mi ajuta echipa.
Îmi doresc să fiu sănătos, să mă ajute Dumnezeu să nu am accidentări, asta e cel mai important, iar după să ieșim din zona roșie și să terminăm cât mai sus.
Craiova și Farul, cele cu care începem campionatul, sunt două echipe puternice, dar în zona în care suntem noi nu cred că putem să zicem că există echipe ușoare sau grele. Toate sunt grele, le tratăm serios și vrem să scoatem maxim din ele”, a spus Adi Chică-Roșă, la finalul meciului.
Tot 3 goluri a marcat Chică-Roșă în cele 21 de meciuri jucate în Superliga în acest sezon. A mai înscris unul și în Cupa României.