Articol de Cristi Preda (foto), Maria Olteanu, Andrei Furnigă (video), Carmen Dumitru - Publicat sambata, 10 ianuarie 2026 15:06 / Actualizat sambata, 10 ianuarie 2026 20:38
Orașul Slobozia sărbătorește. Așteptarea a luat sfârșit, iar Stadionul Municipal „1 Mai” a fost inaugurat sâmbătă la prânz, cu meciul amical dintre formația gazdă și Oțelul Galați. Partida s-a terminat cu scorul de 0-0. Aproximativ 3.500 de fani au venit pe noua arenă renovată.
Unirea Slobozia a așteptat deschiderea noului stadion, care a fost supus unui proces de renovare, iar ziua de 10 ianuarie a marcat primul meci pe arena care va găzdui de acum înainte partidele de pe teren propriu ale formației lui Andrei Prepeliță și Jean Vlădoiu.
Ce lucrări s-au făcut, mai exact, cu cei aproximativ 2,65 milioane de euro bani publici? Stadionul beneficiază de un gazon nou, hibrid, o pistă de alergare din tartan, cu 5 culoare și lungime de 400 de metri, sistem de drenaj, irigații automate și încălzire electrică.
Federația Română de Fotbal a omologat provizoriu arena, care va trebui însă să primească zilele viitoare și nocturna.
FOTO. Așa arată noul stadion din Slobozia, care va găzdui meciuri din Superliga
Circa 3.500 de fani au venit la stadion, la primul meci disputat acasă, în ciuda temperaturii scăzute. Oțelul Galați a adus și ea aproximativ 10 suporteri la inaugurarea stadionului de la Slobozia.
Chiar dacă organizatorii nu au îndepărtat zăpada de pe pistă, noul gazon a fost curățat și s-a prezentat în condiții foarte bune.
La primul meci acasă, pe stadionul nou refăcut, intrarea a fost liberă.
Suporterii nu au lăsat deoparte nici vechile obiceiuri, fiind văzuți în tribune cu pungi de semințe în mână. Un suporter a fost chiar mai creativ și, în ciuda zăpezii care este încă prezentă pe jos, a ales să vină la stadion cu bicicleta. Și mai mult, chiar a intrat cu ea în interiorul arenei.
Un alt detaliu inedit: o latură a arenei e despărțită în trei sectoare. Practic, trei tribune, acum toate acoperite.
Nocturna urmează să vină săptămâna viitoare
Alexandru Potor, primarul orașului Slobozia dat de PSD, a vorbit cu GSP.ro înainte de inaugurarea stadionului, chiar pe teren. A spus când va fi instalată nocturna și cât a costat proiectul.
Este un sentiment foarte plăcut, pentru că, în final, după mult timp, am revenit acasă. Echipa noastră de suflet, Unirea Slobozia, va juca acest prim meci amical, dar sper că săptămâna viitoare toate lucrurile vor fi în continuare bine. Acest stadion a fost omologat provizoriu de Federație și în continuare nu avem motive să considerăm că lucrurile nu vor merge bine. Vom avea săptămâna viitoare primul meci în ligă oficial, la Slobozia, primul meci din istoria Sloboziei în liga întâi.
Ne bucurăm foarte mult, mi-aș fi dorit să fi fost pe timp de vară, dar chiar dacă este rece și avem puțină zăpadă, terenul arată excelent, zicem noi. Și nu eu, că nu sunt specialist, cei care joacă de obicei au spus că este bun și că sportul va fi la cote înalte.
E o poveste foarte lungă, dacă este să o luăm administrativ nu sunt mulțumit, au fost multe momente cu implementarea acestui stadion. Firma s-a ocupat bine pe partea de stadion, pe partea de nocturnă au fost niște întârzieri care nu îmi plac, nu vreau să vorbesc despre ele în momentul de față. Important este să fie bine, să fie stadionul acreditat și Unirea să câștige.
Avem documentele oficiale de transport pentru nocturnă, este în drum spre noi, va veni probabil în câteva zile, partea de construcție. Dar pilonii sunt montați, partea electrică, cablajele sunt puse. Nocturna va fi foarte rapid ridicată.
Au fost mai multe etape în care a evoluat acest proiect, undeva la 13,5 milioane de lei noi este costul total, până la faza actuală, dar mai sunt lucruri de adăugat. Probabil spre mijlocul verii vom putea să vorbim de valoarea finală a proiectului. Sunt foarte apropiat de echipă, e echipa orașului, normal că suntem cu toții doritori ca echipa să aibă un parcurs cât mai lung în Liga 1, e o bucurie.
Vreau să insist, pe mine mă bucură că alături de echipa mare avem foarte mulți copii la grupele de juniori, foarte multe familii implicate, mă bucur că sportul este sprijinit. S-a lucrat pentru amenajarea unei piste bune, va fi utilizată. Este un imbold și pentru echipă, un sprijin pentru tineri. Eu cred că vom juca în Liga 1 și în sezonul următor. Nu e simplu să evoluezi la acest nivel fotbalistic, dar am încredere că toți o să își facă treaba la cele mai înalte cote și o să ne întâlnim aici de mai multe ori pe stadion
- Alexandru Potor, primar Slobozia
Pe teren n-a fost spectacol: Slobozia - Oțelul 0-0
Amicalul de azi nu le-a oferit prea multe momente de satisfacție celor aproximativ 3.500 de oameni veniți să vadă cum arată arena. Slobozia și Oțelul au remizat fără gol.
Echipele de start în Unirea Slobozia - Oțelul Galați:
Slobozia: R. Popa - Dorobanțu, Antoche, Dinu, Tsoungui - Hamdiu, Albu, Lungu - Dulcea, Dragu, Papeau
Rezerve: Rusu, Ibrian, Toma, Ciupercă, Șerbanică, Lemnaru, Vlăsceanu, Safronov, Iancu, Garutti, Pop, Bărbuț, Said
Antrenor: Andrei Prepeliță
Oțelul: Dur-Bozoancă - Zhelev, Iacob, Zivulic, Conrado - Joao Paulo, Chira - Bordun, Nuno, Andre - Patrick
Rezerve: I. Popescu, Ursu, E. Neicu, Rotaru, Kazu, Lameira, Postelnicu, Frunză, A. Ciobanu, Cr. Neicu, C. Bană, Aftene
Antrenor: Laszlo Balint
VIDEO. Atmosfera de la Slobozia, la inaugurarea noului stadion