Articol de Andrei Crăiţoiu, Andrei Furnigă (video) - Publicat duminica, 11 ianuarie 2026 12:24 / Actualizat duminica, 11 ianuarie 2026 12:38
Ninsoarea care a acoperit Bucureștiul timp de 12 ore nu a pus probleme la Arena Națională. Cu gazonul protejat, instalațiile pornite și muncitorii la lucru, stadionul este gata pentru Dinamo - Universitatea Cluj, primul meci oficial din 2026.
După 12 ore de ninsoare continuă, Arena Națională arată ca un castel de gheață, cu zăpadă de câțiva centimetri buni pe drumul spre tribunele celui mai mare stadion al țării.
Bucureștiul este acoperit de zăpadă, utilajele intră cu greu pe străduțele din jurul stadionului, dar fulgii care au căzut fără oprire peste oraș n-au reușit să dea peste cap mecanismul stadionului din inima Capitalei.
GALERIE FOTO. Cum arată Arena Națională, după 12 ore de ninsoare la București
Dacă în curtea arenei zăpada s-a așternut într-un strat subțire, de câțiva centimetri, suficient cât să scârțâie sub pași, înăuntru, însă, povestea este alta. Gazonul, miza tuturor emoțiilor pentru FCSB sau Dinamo, este impecabil.
„Câinii” vor deschide oficial sezonul pe Arena Națională duminica viitoare, de la ora 20:00, într-un duel cu Universitatea Cluj.
Iar dinamoviștii nu trebuie să-și facă emoții, pentru că administratorii arenei, cei de la Primăria Capitalei, s-au ocupat ca la carte de protejarea suprafeței de joc. Acoperit cu o folie specială de protecție, gazonul este verde perfect, iar meciul ar putea începe în doar câteva minute, fără probleme.
VIDEO. Muncitorii sunt pe teren, se muncește cu putere
Aparatele de fotosinteză artificială își fac treaba neobosite. Muncitorii sunt și ei pe teren, trag cabluri, montează filtre speciale de lumină.
Arena Națională nu este deloc în pauză. Este dovada că fotbalul nu mai ține cont de anotimpuri, ci doar de programul oamenilor care îngrijesc cel mai mare stadion din România.
Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Pe margini, reprezentanții Primăriei curăță scaunele, rând cu rând. Zăpada este îndepărtată cu mături, pentru ca tribunele să fie gata să primească suporterii.
Acum, Arena Națională este doar un stadion gol, dar pregătit să audă primul fluier al arbitrului în 2026.
Duminica viitoare, la Dinamo - U Cluj, totul va fi pregătit. Va fi primul meci oficial din 2026 pe Arena Națională, iar zăpada se va topi, luminile se vor stinge, folia va fi trasă la o parte, iar gazonul va deveni scena pe care se va scrie prima poveste a anului.
Până atunci, Arena rămâne în așteptare. Sub ninsoare, sub lumini artificiale, sub mâinile oamenilor care știu că fotbalul nu începe doar la fluierul de start, ci cu mult înainte.
Ce meciuri urmează să se joace pe Arena Națională
- 18 ianuarie » Dinamo - U Cluj
- 25 ianuarie » FCSB - CFR Cluj
- 29 ianuarie » FCSB - Fenerbahce
- 30 ianuarie » Dinamo - Petrolul
- 1 februarie » FCSB - Csikszereda
Cum arată clasamentul la zi din Superligă