Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat duminica, 25 ianuarie 2026 18:07 / Actualizat duminica, 25 ianuarie 2026 18:41
Pasionații de automobile de la compania bielorusă EV.WIKI au testat funcția promovată a mașinii electrice chinezești BYD Yangwang U7, care, se presupune, permite vehiculului să se scuture singur de zăpada depusă pe ea. Testarea a arătat că realitatea este complet diferită.
Yangwang U7 este un automobil electric premium al companiei chineze BYD, produs începând cu anul 2024 sub brandul separat Yangwang. Modelul are ambiția de a concura cu mașini populare precum Mercedes EQS și Tesla Model S Plaid.
O caracteristică specială a modelului Yangwang U7 este suspensia sa activă. Într-un videoclip promoțional, producătorul a încercat să arate cum mașina, datorită acestui sistem, se poate elibera singură de stratul de zăpadă.
GALERIE FOTO. Cum arată mașina Yangwang U7
Cu toate acestea, când bielorușii au încercat să reproducă acțiunea din reclamă și să filmeze un videoclip, aproape că nu a căzut deloc zăpadă de pe mașină. A devenit clar că zăpada era umedă și grea, nu uscată, ca în reclamă, ceea ce a influențat decisiv rezultatul.
Sau poate că băieții au vrut pur și simplu să se distreze cu mașina chineză care are specificații impresionante. Puterea totală a motorului electric este de 1.304 CP, utilizează o baterie gigantică de 135,5 kWh, suficientă pentru a asigura o autonomie de până la 720 de kilometri cu o singură încărcare.
VIDEO. Bielorușii au testat să vadă dacă BYD Yangwang U7 chiar se scutură de zăpadă
De asemenea, limuzina de 5,26 metri lungime este echipată cu o suspensie hidropneumatică ce îi permite să mențină stabilitatea la trecerea peste denivelări de până la 12 centimetri înălțime.
Mașina, la trecerea peste un limitator de viteză rămâne stabilă, pe o traiectorie orizontală, ca și cum obstacolul nici nu ar fi existat. Datorită suspensiei, poate „scutura” zăpada, apa sau murdăria. Prețul unui astfel de model pornește de la 86.000 de euro.