Validarea agresiunii rusești prin sport

Nu e cazul cu această doamnă, Kirsty Coventry, care nu e deloc afectată emoțional de zecile, sutele de mii de drame personale generate de cea mai mare agresiune armată de după al doilea război mondial.

Deja invazia Rusiei durează de mai mult timp decât a durat războiul dintre USA și Japonia din al doilea război mondial. Sunt estimări că, până la vară, se va ajunge la două milioane de victime ale invaziei rusești în Ucraina.

Dar această realitate îngrozitoare nu-i împiedică pe Infantino și pe Coventry, prima femeie care ocupă poziția de președinte CIO, să militeze pentru readucerea statului agresor Rusia în competițiile internaționale.

Cei doi invocă drept principal argument vechea teorie conform căreia sportul trebuie să fie separat de politică. Numai că ce face Rusia în Ucraina nu este politică, ci o agresiune brutală, primitivă, o operațiune de cucerire a unei țări precum în cele mai întunecate epoci ale istoriei omenirii. Și care ar crea un precedent extrem de periculos pentru actualul context internațional.

Sunt curios dacă Infantino și Coventry ar avea același discurs relaxat în cazul în care Elveția și Zimbawe ar fi asaltate acum ani în șir de prădători din vecini, Franța, Italia, respectiv Africa de Sud, Mozambic, să zicem.

Exemplele din vecini pentru Infantino și Coventry

Apropo de Africa de Sud, ea a fost boicotată zeci de ani în competiții internaționale și nu pentru că agresa alte țări, ci pentru agresarea propriilor cetățeni, populația de culoare, majoritară, fiind victima politicii de apartheid, de segregație rasială.

Și domnul Infantino are în vecini exemple în acest sens. Germania a fost interzisă în competiții internaționale chiar și după ce s-a încheiat al doilea război mondial.

În timp ce acum, când se cere revenirea Rusiei în competițiile internaționale, această țară este în plină agresiune într-o altă țară, iar vicepreședintele consiliului de securitate al Rusiei sau alte persoane care apar la televiziuni majore din Moscova vorbesc despre ștergerea Londrei sau a altor metropole din Occident de pe fața pământului.

Coventry și Infantino nu au nicio silabă de spus despre sportivii ucraineni uciși în invazia rusească. Singura lor grijă e ca Rusia să fie din nou în competițiile guvernate de cei doi. Sunt curios dacă Infantino și Coventry ar avea același discurs în cazul în care în minunatele cartiere în care locuiesc ei ar lovi niște rachete rusești. Dacă rude de-ale lor ar fi torturate, ucise de armata Rusiei.

Excluderea, singura reacție firească a sportului

Rusia este țara cu cel mai mare arsenal nuclear din lume. Alte țări nu pot trimite trupe pentru a opri agresarea Ucrainei, ar însemna declanșarea unui nou război mondial.

De această dată fără învingători, fără supraviețuitori. Și atunci nu poți decât să încerci izolarea Rusiei pe cât mai mult posibil. Excluderea ei din competiții sportive face parte din această campanie de izolare. Sportivi ruși oricum au participat individual într-o mulțime de competiții în toți acești ani de război. Unii chiar sprijinind public invazia din Ucraina.

Apariția Rusiei însă cu drapel, delegație oficială la cele mai mari evenimente sportive ale lumii, Mondialul de fotbal și Jocurile Olimpice, ar însemna practic validarea invaziei ca fiind ceva firesc, tolerabil. Ar fi chiar mai rușinos decât găzduirea de către Berlin a Jocurilor Olimpice de acum 90 de ani, când Germania încă nu începuse invadarea Europei.

Infantino a inventat o distincție, premiul FIFA pentru pace, pe care i l-a decernat lui Trump într-un gest care nouă, românilor, ne-a adus aminte de anii ‘80. Coventry a fost înotătoare și ne arată că-i place să înoate în ape tulburi.

Însă, deocamdată, comunitatea internațională și mai ales Europa rezistă în fața unor astfel de lideri lipsiți de repere morale. Să vedem cât timp o vor mai putea face.