FOTBAL  »  Superliga  »  REACȚIE

Gigi Becali l-a auzit pe Daniel Pancu și a intrat în direct aproape de miezul nopții: „Greșește!”

Gigi Becali, patronul de la FCSB/ foto: Cristi Preda (GSP)
Gigi Becali, patronul de la FCSB/ foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat marti, 10 februarie 2026 23:58 / Actualizat miercuri, 11 februarie 2026 00:01

Gigi Becali, patronul de la FCSB, a intrat în direct după ce a auzit declarațiile date de Daniel Pancu după CFR Cluj - Rapid, 1-1, la adresa lui Cristiano Bergodi.

După calificarea în sferturile Cupei României, Pancu a fost întrebat despre urmările scandalului Bergodi - Cordea, de sâmbătă, din Gruia. Antrenorul de la CFR Cluj a vorbit și despre declarațiile oferite de el pe marginea subiectului la flash-interviul care a urma derby-ului Clujului.

Atunci, Pancu s-a revoltat: „Să vină un străin să îmi bată jucătorii, la mine în țară”. A stârnit reacții dure în lumea fotbalului, iar marți seară a avut o nouă ieșire nervoasă. „Am realizat că nu mai poți spune străin unui om cu alt pașaport. Am înțeles cu nu avem strămoși și nu avem viitor”, a declarat tehnicianul formației din Gruia, după remiza cu Rapid.

Becali a intrat în direct la TV după ce l-a auzit pe Pancu și a opinat că antrenorul CFR-ului a greșit. De asemenea, patronul de la FCSB a cerut ca Bergodi să fie suspendat drastic.

Gigi Becali: „Pancu vorbește aiurea. Greșește încă o dată”

„Pancu e băiat bun, dar vorbește aiurea. Că granițe, că nu avem urmași. E vorba că omul ăla e antrenor. Nu e italian, e antrenor. Dacă, de exemplu, făcea alte lucruri, împotriva cuiva, da. Dar el a făcut astea ca antrenor.

Bergodi se consideră și puțin român, după 20 de ani în România, poate fi asimilat. Dar nu vreau să comentez de Pancu, e băiat bun, dar vorbește aiurea. Vrea să fie orgolios. Greșește încă o dată. Putea să zică că a greșit. Dar a fost orgolios.

Trebuie suspendări drastice. Bergodi are comportamentul ăsta. Eu i-am fost patron. Doar am intrat în vestiar și a început să țipe. Nu e om rău, dar e irascibil. Nu e în regulă. Nu e prima dată.

Nu e vorba de interes aici. Cum vorbește lumea de mine, că nu am fost ușă de Biserică, dar să te duci pe teren să te iei la bătaie cu jucătorii... Trebuie o hotărâre să se învețe minte toți. Sau cum să te duci tu ca jucător să înjuri în tușă. Dacă era în timpul meciului, ce se întâmpla? Era bătaie totală?

O situație din asta poate influența clasamentul. Poate o echipă să piardă la masa verde să influențeze campionatul. Trebuie să se dea o hotărâre drastică, să se încheie cu astea”, a declarat Becali, la Prima Sport 1.

Ce a declarat Daniel Pancu după remiza cu Rapid

Văzând multe reacții după care m-am prăpădit de râs, am realizat că nu mai poți spune străin unui om cu alt pașaport. Am înțeles cu nu avem strămoși și nu avem viitor.

Am fost și eu în străinătate și zeci de milioane de oameni apreciază România și datorită mie. Trăim într-o lume sensibilă, e mai bine să tac, dacă se dorește să tac.

- Daniel Pancu, antrenor CFR Cluj

Gigi Becali l-a auzit pe Daniel Pancu și a intrat în direct aproape de miezul nopții: „Greșește!”
Daniel Pancu a răbufnit din nou la adresa lui Cristiano Bergodi/ foto: Imago Images
Citește și:
Daniel Pancu a izbucnit din nou la adresa lui Bergodi și a plecat furios de la interviu: „Nu avem viitor! Dacă se dorește, eu asta fac”
Cupa Romaniei
Daniel Pancu a izbucnit din nou la adresa lui Bergodi și a plecat furios de la interviu: „Nu avem viitor! Dacă se dorește, eu asta fac”
Cristiano Bergodi și-a aflat pedeapsa din partea clubului: „E clar”
Superliga
Cristiano Bergodi și-a aflat pedeapsa din partea clubului: „E clar”
Ilia Malinin a dus imposibilul la următorul nivel! Cum a modificat procedeul interzis la Jocurile Olimpice: îl apropie de încă un aur
Jocurile Olimpice
Ilia Malinin a dus imposibilul la următorul nivel! Cum a modificat procedeul interzis la Jocurile Olimpice: îl apropie de încă un aur
„Sunt cea mai dorită burlăciță!” » Sportiva de 24 de ani are un scop la Jocurile Olimpice: „Îmi caut partener”
Jocurile Olimpice
„Sunt cea mai dorită burlăciță!” » Sportiva de 24 de ani are un scop la Jocurile Olimpice: „Îmi caut partener”
ULTIMA ORĂ Chinezii, interziși în SUA: Dealerii americani blochează accesul mărcilor auto din China
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Chinezii, interziși în SUA: Dealerii americani blochează accesul mărcilor auto din China
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„A aruncat o bancnotă de 200 de lei jandarmilor”, la Dinamo - Craiova. Ce a pățit după acest gest

Stresați de amintirea COVID, americanii iau vitamine și folosesc „o cantitate nebunească de dezinfectant pentru mâini”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează