INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TURCIA

Seară de coșmar pentru Mihăilă, Sorescu și Maxim în Turcia

Alexandru Maxim (dreapta), în Gaziantep - Fenerbahce // FOTO: X
Alexandru Maxim (dreapta), în Gaziantep - Fenerbahce // FOTO: X

Articol de - Publicat miercuri, 04 martie 2026 22:49 / Actualizat miercuri, 04 martie 2026 23:00

Seară neagră pentru trei fotbaliști români din campionatul Turciei! Echipele lor au fost eliminate din Cupă. În primul meci al zilei, Besiktas a învins-o pe Rizespor, scor 4-1, în grupa C. La oaspeți, Valentin Mihăilă (26 de ani) a fost rezervă neutilizată.

Gaziantep - Fenerbahce, celălalt meci în care au fost implicați fotbaliști români, a început cu o oră întârziere din cauza unei pene de curent. Nocturna a picat, iar partida a început cu o oră mai târziu. Fener s-a impus fără probleme, scor 4-0.

Deian Sorescu (28 de ani) și Alexandru Maxim (35 de ani) au fost titulari, însă nu i-au făcut față colosului din Turcia.

Mihăilă, Sorescu și Maxim, eliminați din Cupa Turciei

În grupa C, Besiktas a rezolvat meciul cu Rizespor încă din prima repriză. Murillo a deschis scorul în minutul 27, Ucan a făcut 2-0 (38'), iar Oh Hyeon-Gyu a marcat golul 3 (42').

Kayra Yilmaz a făcut 4-0 în minutul 81, iar Giannis Papanikolaou a înscris golul de onoare (85'). Rizespor, echipa lui Valentin Mihăilă, a terminat pe locul 6 în grupa C.

Pentru Rizespor urmează duelul de pe teren propriu cu Antalyaspor, pe 8 martie.

Competiția are un sistem asemănător cu cel din Cupa României: trei grupe de câte opt echipe, fiecare formație disputând doar patru meciuri, fără a întâlni direct toate adversarele. Primele două clasate se califică direct, iar alte două locuri sunt ocupate de cele mai bune echipe de pe poziția a treia.

Tot în grupa C, Fenerbahce a dat de pământ cu Gaziantep, scor 4-0. Sorescu și Maxim au fost titulari, Denis Drăguș n-a fost utilizat din cauza unei accidentări.

Sorescu a înscris în minutul 3, însă reușita i-a fost anulată din cauza unui ofsaid, ca urmare a intervenției VAR. Musaba a deschis scorul până la urmă pentru Fenerbahce în minutul 33.

Sidiki Cherif (52'), Dorgeles Nene (79') și Archie Brown (86') au stabilit scorul final, 4-0 pentru Fener, care a terminat pe locul 2 și merge mai departe. Gaziantep încheie pe locul 4.

Sorescu a jucat 73 de minute în acest meci, în timp ce Maxim a bifat 83. Gaziantep va primi pe 8 martie vizita celor de la Karagumruk, în campionat.

Citește și:
„Nu merge în străinătate. FCSB îl vrea din vară” » Bătaie pentru transferul internaționalului român
Superliga
„Nu merge în străinătate. FCSB îl vrea din vară” » Bătaie pentru transferul internaționalului român
Anamaria s-a despărțit de superstarul care câștigă 46 de milioane de dolari pe sezon » Detaliul care i-a alarmat pe fani
Stiri extrasport
Anamaria s-a despărțit de superstarul care câștigă 46 de milioane de dolari pe sezon » Detaliul care i-a alarmat pe fani
Fostul mare talent al Ligii 1 e dezvoltator imobiliar! Gazeta l-a găsit pe șantier, lângă București: „Spre rușinea mea, am reușit prea puțin în fotbal!” + „Noi am fost cobaii lui Neubert”
Superliga
Fostul mare talent al Ligii 1 e dezvoltator imobiliar! Gazeta l-a găsit pe șantier, lângă București: „Spre rușinea mea, am reușit prea puțin în fotbal!” + „Noi am fost cobaii lui Neubert”
Ziua Z la Botoșani: „Alegem antrenorul între Croitoru și el” + Buget de criză: „Astea vor fi salariile în lot. Nu mai trecem linia roșie!”
Superliga
Ziua Z la Botoșani: „Alegem antrenorul între Croitoru și el” + Buget de criză: „Astea vor fi salariile în lot. Nu mai trecem linia roșie!”
ULTIMA ORĂ O nouă bancă va fi vândută în România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ O nouă bancă va fi vândută în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Diana Șucu, drastică în privința românilor prinși în războiul din Orient: „Plătim noi pentru inconștiența lor?”

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează