EXCLUSIV Fostul mare talent al Ligii 1 e dezvoltator imobiliar! Gazeta l-a găsit pe șantier, lângă București: „Spre rușinea mea, am reușit prea puțin în fotbal!” + „Noi am fost cobaii lui Neubert”

La 40 de ani, Ilie Iordache duce o viață mult mai liniștită decât în perioada în care era considerat unul dintre cei mai tehnici jucători de flanc ai generației sale. Își împarte timpul între familie, proiecte imobiliare și antrenamentele puștiului său de nouă ani, pe care vrea să-l facă tot fotbalist.

După ani de absență, Gazeta l-a convins pe Ilie Iordache, printre cei mai înzestrați fotbaliști ai Ligii 1 în acea perioadă, să refacă, bucată cu bucată, momentele definitorii ale carierei sale. A rezultat un dialog fără ocolișuri despre regretele care-l macină și astăzi, anecdotele acumulate în vestiare cu greutate și concluziile pe care le trasează la mai bine de 10 ani de la ieșirea din scenă.

Privind retrospectiv, fostul mijlocaș stânga recunoaște cu sinceritate că ar fi putut realiza mult mai mult profesional. „Spre rușinea mea, am făcut prea puțin pentru talentul pe care l-am avut”, spune el astăzi, slalomând printre povești cu Neubert, Ionuț Luțu și chichițele juridice care i-au amprentat într-o bună măsură cariera.

Chiar dacă „focul” s-a stins repede, Iordache e mândru că a rămas cu trei granzi în CV. A jucat la vechea Universitatea Craiova (2004-2005), a fost legat contractual de Dinamo până în 2008, s-a remarcat la Pandurii și a trecut și prin Giulești (2010).

+20 FOTO

Ilie Iordache s-a făcut dezvoltator imobiliar: „Când te lași de fotbal, nu ai multe opțiuni”

- Ilie Iordache, un talent la jumătatea anilor 2000... Ce mai faci astăzi? Cum ești?
- Salut! Sunt bine. Îmi cresc copiii, am o familie frumoasă. Încerc să le ofer cât mai mult timp din ceea ce fac eu acum. În prezent mă ocup cu imobiliare, cam ăsta e jobul meu de astăzi.

- Cum merge treaba în imobiliare? Parcă e o tendință, sunt mulți fotbaliști care merg în direcția aceasta după finalul carierei.
- Când te lași de fotbal, prea multe opțiuni nu ai. Cred că Dumnezeu m-a dus în direcția asta, consider că e o direcție foarte bună. Lucrurile merg foarte bine, încercăm să oferim clienților case calitative. Mă gândeam și să îmi deschid o academie de fotbal, doar că timpul nu îmi permite deocamdată. Dar imobiliarele merg, le facem cum putem. Vedem ce o să ne rezerve viitorul.

- E afectată piața de ce se întâmplă, cum vezi lucrurile? Cum îi simți pe oameni?
- Sunt rezervați acum, am simțit și noi asta o perioadă. Vânzările au început puțin să scadă, dar noi depindem mult de ce se întâmplă în stat, de dobânzi, sunt mulți factori care afectează.

- Se simte criza financiară?
- Nu știu, nici nu mă pricep, sincer să-ți spun. Doar pot să spun că au scăzut puțin vânzările față de anul trecut, dar acum au început iarăși să meargă.

- Vorbeai despre o academie...
- O școală de fotbal mai exact. Aici, în zona mea, în Pantelimon, nu prea sunt. E un club al primăriei... Am și discutat cu domnul primar în privința asta, doar că noi nu avem un teren sau o bază sportivă în Pantelimon, urmează să se facă. Pe viitor, aș vrea să pot să ajut comunitatea de aici, pentru că aici am crescut și cred că am putea ajuta copiii să învețe ABC-ul fotbalului. E un gând care încă nu mi-a pierit. Tot timpul mă gândesc la fotbal, urmăresc fotbalul și mi-ar plăcea, cândva, să fac și chestia asta. Dar v-am zis, cu timpul stau cam prost acum. În momentul când o să am mai mult timp și o să existe o posibilitate, atunci sigur o s-o fac.

- Dincolo de business-ul tău în imobiliare, cât timp mai aloci fotbalului? Te mai uiți la meciuri, la ce se întâmplă prin campionat?
- Tot timpul! Mă uit la meciuri. Merg cu juniorul meu la fotbal, în fiecare zi mergem la antrenament. Am un băiat de 9 ani care face fotbal. Îl am aici, la Dobroești, lângă noi. La primărie au o școală de fotbal. Întâmplător, are același antrenor pe care l-am avut și eu când am început fotbalul, pe Dumitru Ciupitu.

- Tu ai început la Faur?!
- La Mecanică Fină am început, la Faur am debutat. Întâmplător, și băiatul meu a ajuns tot la primul antrenor pe care l-am avut, care îmi spunea că fiul meu, la vârsta lui, e mult mai talentat decât eram eu. Doamne ajută să mai auzim de numele ăsta!

„Spre rușinea mea, am făcut prea puțin pentru talentul pe care l-am avut”

- Deci, urmărești în continuare fenomenul.
- Da, sunt la zi cu tot ce se întâmplă în Liga 1. Urmăresc, îmi place, vorbesc cu foștii colegi, ne mai dăm cu părerea.

- Hai s-o luăm punctual. Ce echipă îți place în momentul de față? Cine crezi că va câștiga campionatul?
- Favoriți, după părerea mea, sunt cei de la Universitatea Craiova. Eu sunt fan Rapid. În familia mea țineau toți cu Rapid, și eu am ținut cu această echipă. Cred totuși că anul acesta Craiova este favorită. Spre fericirea mea, am fost legitimat la primele trei echipe care alcătuiesc podiumul acum.

- Cu un amendament. Cea la care ai jucat tu era altă Craiova.
- Cunosc, urmăresc și eu povestea asta, dar mă gândesc la CSU ca la Universitatea Craiova, cum mă gândesc și la FCSB ca la Steaua. Cred că este aceeași Universitate. Nu sunt în măsură, dar noi, foștii jucători de fotbal, la fel și microbiștii, dacă ne gândim la Craiova, ne gândim la Universitatea! La fel și la FCSB cu Steaua. Nu poate să ne ia nimeni chestia asta, așa o vedem noi, nu știu dacă e bine sau rău.

- Și din punctul de vedere al fotbaliștilor? Există cineva care îți atrage atenția?
- Da, îmi place Baiaram. Îmi place Olaru de la FCSB, sunt mulți jucători buni, mulți jucători buni de la Farul, mulți tineri care promit. Eu... Că tot îmi spuneți fost talent, mi-au spus mulți antrenori că am făcut prea puțin la talentul pe care l-am avut, spre rușinea mea. De multe ori, mă uit la jucătorii Farului care fac pasul la o echipă mare, apoi se întâmplă ceva cu ei. Cred că, pe undeva, asta vine și din educație, care nu prea există la noi. Mă refer la educația sportivă. Cei șapte ani de acasă îi avem, dar nu avem această educație sportivă.

- La ce te referi, mai exact?
- De la alimentație până la mulți factori care fac diferența între noi și jucătorii de afară. Și da, sunt mulți jucători buni în Liga 1, dar cred că trebuie puțin ajutați. Trebuie și mai multă răbdare. În momentul ăsta, oamenii de fotbal nu prea mai au răbdare cu jucătorii de calitate. Se cere mult, se pune preț pe rezultate. Antrenorii intră în jocul ăsta, au și ei presiune la rândul lor de la patroni și cred că asta afectează mult calitatea jocului și calitatea fotbalistului. În ziua de azi, nu prea mai merge să ai o libertate, să poți să faci spectacol, cum era înainte și cum auzeam și noi și la generații anterioare.

+45 FOTO

- Vreun Ilie Iordache mai e azi în campionatul României?
- Sunt mulți mai buni decât Ilie Iordache! Iordache a jucat și el la nivelul la care a jucat. Probabil că puteam să fac mai mult... Din nefericire pentru mine, atât am reușit. Dar aici mă întorc tot la chestia asta de educație sportivă. N-am fost prea corect cu viața sportivă. Dar sunt mulți jucători talentați în România care pot asigura viitorul naționalei României. Aici, depind foarte mult de ei, de cum își organizează viața. E foarte important să-și organizeze bine viața și să se gândească numai la fotbal. Că după aceea, când se termină fotbalul, regretele există, dar nu prea mai ai ce să faci cu ele.

- Aminteai de lucrurile transmise de foștii tăi antrenori și de faptul că ai realizat foarte puțin... Te-ai referit și la viața extrasportivă?
- Da. Mă uit și citesc cu drag toate interviurile cu foștii mari fotbaliști. Citeam, de exemplu, de Inzaghi, spunea că trebuie să doarmă opt ore pe seară, să respecte cu strictețe programul... Și ne uităm și vedem cât a realizat Inzaghi. Și atunci, dacă derulez timpul înapoi și mă gândesc ce am făcut eu... Am jucat cât a trebuit, n-am avut nicio restricție. Am făcut tot ceea ce mi-a trecut prin cap. Probabil că mulți jucători ajung aici și fiindcă n-au avut o situație financiară foarte bună când au fost mici. Și atunci, când dau de primii bani, vor să le facă pe toate ca și cum s-ar opri viața într-un an! Mă gândesc...

- La ce anume?
- Cred că și băieții de la Farul se întâlnesc cu povestea asta. Foarte mulți jucători buni fac pasul la echipe mari, dar după aceea se întâmplă ceva cu ei, au momente în care nu se regăsesc. Probabil sunt foarte bine ținuți acolo la Farul, de domnul Hagi, și când scapă puțin liberi și vin și semnează contracte pe bani mai mulți, vor să facă din ce în mai multe.

- Rămâne regretul că nu prea mai livrăm jucători în campionatele puternice.
- Mie mi se pare că juniorii noștri beneficiază acum de multă informație, de antrenamente calitative. Eu merg la fotbal la old-boys și jucăm la FCSB în bază. De câte ori trec pe acolo, 10-15 minute stau și mă uit la antrenamente de-ale copiilor de la 8 până la 15 ani. Și se lucrează! Se lucrează foarte bine și la Craiova, la Rapid, la Viitorul nu mai spun. De lucrat, se lucrează. Acum, nu știu de ce nu reușim să ajungem în primele 5 campionate, de ce nu reușim să producem fotbaliști mult mai buni.

- Ce crezi că o să facem cu Turcia? Mai sunt două-trei săptămâni până la „baraj”.
- Eu sper, îmi doresc... Pleacă favoriți ei, în primul rând fiindcă joacă acasă, ăsta e un atu, plus că au jucători care joacă la echipe de top din Europa. Dar asta nu înseamnă că noi nu avem șanse. Eu zic că avem șansa noastră și trebuie să facem tot ce depinde de noi să ne calificăm. Noi, toți românii, o să fim cu sufletul alături de ei și sperăm că o să se califice.

+22 FOTO

Recunoaște: „Ne gândeam prea mult la bani fără să jucăm prea mult fotbal”

- Întorcându-mă un pic la cariera ta, ți-ai făcut un fel de bilanț al tău? Unde crezi că ai avut cea mai bună perioadă?
- Cea mai bună perioadă a mea a fost la Târgu-Jiu, la Pandurii. Acolo am avut meciuri foarte bune. După aceea, am greșit foarte mult. Pentru că a fost conflictul care a fost între Dinamo și Pandurii...

- Acea clauză de notorietate care s-a transformat într-o telenovelă atunci.
- Am avut un an de pauză. Am mers în Grecia apoi (n.r. la AEK Atena), nici acolo n-am jucat foarte mult, nu aveam ritm de joc. Și m-am întors la Rapid, după aproape doi ani de zile fără un meci oficial integral. Nici la Rapid n-am reușit să joc foarte bine, dar motivele, acum când stau și mă gândesc, le am. Nu aveam ritm de competiție! Adică nu jucam! La fotbal, în momentul în care nu joci, e foarte greu! Poți să te antrenezi cât vrei, dacă nu ai meciuri oficiale în picioare e foarte greu! Și de aici știți cum e...

- Continuă, te rog.
- Vă spuneam mai devreme de greșelile pe care le faci în viață, alegerile sunt foarte importante. Trebuie să primeze întotdeauna să joci, să faci rezultate, să faci cumva să joci bine. Și dacă joci bine, vin și banii. Noi ne gândeam foarte mult la bani fără să jucăm foarte mult fotbal! Dacă aveam două sezoane în Liga I și jucam bine, iar voi ne lăudați puțin (n.r. ziarele de sport), ni se părea că s-a terminat lumea și că ni se cuvin mult mai mulți bani. N-am înțeles ideea că noi trebuie întâi să jucăm și abia după aceea vor veni și banii. Că vorbim de regrete...

- Așa.
- Regretele sunt, da. La Pandurii am avut evoluții care au fost apreciate și am avut chiar și o convocare la echipa națională, dar m-am accidentat. Am fost și la naționala B (n.r. într-un amical cu Portugalia B, în 2009). Rămâne Târgu-Jiul, acolo am simțit că am jucat fotbal.

114 meciuria bifat Ilie Iordache în Liga 1, marcând 12 goluri

Despre clauza care l-a ținut captiv: „Greșelile tinereții! Eu am aflat de la televizor”

- S-au făcut 20 de ani de la telenovela aceea cu clauza, nu? Ce crezi tu astăzi despre acel episod?
- A fost o înțelegere între cluburi. Eu am plecat definitiv de la Dinamo la Pandurii, am avut o problemă fiindcă n-am primit salariul... Mai departe, am aflat și eu de la televizor ce fel de clauze erau, că trebuie să plătească Pandurii încă un milion și jumătate... N-am știut și nici nu era treaba mea să știu clauzele care erau în contractul lor. Eu nu am fost plătit! Ca orice om care nu e plătit, m-am adresat comisiilor și am rămas jucător liber. După aceea, am intrat și eu în această telenovelă care nu-mi plăcea, nu eram confortabil cu ea.

- Te-a afectat mult?
- M-a afectat. Țineam cumva și la Pandurii, mă gândeam că din vina mea se întâmplă tot, dar eu n-am avut o vină foarte mare, doar faptul că nu mi-am primit banii. Asta a fost să fie. Nici nu prea îmi place să vorbesc despre lucrurile acestea, n-au depins de mine și nici nu știu ce să spun.

🚩 În 2008, Iordache, care jucase doar pentru „satelitul” roș-albilor, era împrumutat de la Dinamo București la Pandurii Târgu Jiu. Ulterior, Marin Condescu a plătit 500.000 de euro pentru a-l cumpăra definitiv pe mijlocaș. În contract fusese stipulată o clauză financiară inedită: dacă Iordache urma să fie vândut de gorjeni, Pandurii trebuia să-i mai achite un milion de euro lui Dinamo, o clauză considerată abuzivă de olteni. Cazul a devenit public, transformându-se într-unul dintre scandalurile bizare ale acelor ani în Liga 1. Fotbalistul a stat pe tușă o perioadă, apoi și-a depus memoriu pentru a deveni liber. A mers la AEK Atena, unde n-a bifat decât șase meciuri.

- Cât de mult regreți că n-ai apucat să faci pasul spre prima echipă a lui Dinamo?
- Îmi pare rău că n-am rămas la Dinamo atunci, că toată lumea de la Dinamo mă dorea.

Ilie Iordache a prins nenumărate cantonamente cu Dinamo, a evoluat pentru formația secundă a „câinilor”, dar n-a făcut niciodată pasul spre prima echipă. A aparținut de bucureșteni între 2005 și 2008/ FOTO: Arhivă Gazeta Sporturilor

- Am răsfoit presa acelor vremuri, se spuneau lucruri frumoase despre tine.
- Da, dar... Greșelile tinereții. Regrete există, ca la toată lumea. Trebuia să rămân la Dinamo (n.r. după anii de împrumut la Tg-Jiu), veneam după doi ani în care, la Pandurii, eram ales cel mai bun dribler în statisticile care se făceau. Ieșeam mereu printre fruntași la driblinguri. Era momentul să rămân la Dinamo, trebuia să rămân să joc. Dar așa am gândit atunci, mă atașasem, cumva, de Pandurii, de oamenii de acolo. Ei tot timpul îmi spuneau să rămân acolo și mie mi se părea că așa ar fi frumos, să rămân la ei. Pandurii a fost clubul care m-a susținut când la Dinamo nu jucam. După ce am venit de la Craiova, am avut o perioadă la Dinamo în care n-am jucat. Aș vrea să-i mulțumesc unei persoane.

- Cui anume?
- Domnului Eugen Neagoe, care era la Pandurii și mă cunoștea de la Universitatea Craiova. Țin să-i mulțumesc pe această cale, a fost un antrenor foarte important pentru mine, știa să mă înțeleagă tot timpul și îmi oferea libertatea aceasta în meciuri. E foarte important pentru un fotbalist să aibă un antrenor care să-l susțină și să știe ce calitate are jucătorul respectiv. Iar el îmi știa calitățile și mă punea să fac doar chestiile care mă avantajau pe mine.

„Noi am fost cobaii lui Neubert, cu noi a început testele”

- Dincolo de Eugen Neagoe, cu ce antrenor ai mai relaționat bine de-a lungul carierei tale? Pe cine ai mai apreciat la nivel de filosofie?
- Pe toți îi apreciez, tuturor le apreciez munca, știu că nu au o meserie ușoară. Cum spuneam, lucrează și ei într-un stres continuu și au nevoie de rezultate pentru a putea să rămână. Cu toți antrenorii m-am înțeles, mă gândesc la domnul Andone (n.r. Ioan Andone), care era un superom, la domnul Cârțu, domnul Rednic, domnul Reghe, pe care l-am avut la Chiajna și chiar am avut o colaborare bună. Schimbase puțin stilul cu care eram noi obișnuiți, Thomas (n.r. Neubert) venise cu antrenamentele acestea dure despre care se vorbește în ultimul timp.

- Așa e, l-ai prins și tu pe Neubert.
- Păi noi am fost cobaii! Cu noi a început, la Chiajna. Cu noi s-au făcut testele. Am scăpat de retrogradare, deci au fost bune și atunci a mers mai departe cu ele (râde).

Metodele utilizate de Neubert în primii ani petrecuți în România au provocat controverse de tot felul / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor

- Cum erați după antrenamente? Mai auzim povești cu jucători care vomitau după antrenamente, sleiți de puteri.
- Da, se întâmpla. E adevărat. Lucrai până la epuizare! Aveai momente în care dormeai, te lua somnul la masă. Se lucra intens. Dar în momentul în care începeai campionatul, erai ca un fulg! Se simțea! M-am simțit cel mai bine acolo (n.r. fizic). Eu am fost un jucător de viteză care nu avea forță. Mai tot timpul când primeam mingea, eu eram cu spatele la poartă și mi-era foarte greu atunci când aveam dueluri fizice. Mă epuizam repede, nu aveam forță. După pregătirea cu Thomas, mă întorceam foarte ușor cu adversarul în spate și nu-mi mai era greu. Chiar s-a simțit. Și a mai fost o chestie.

- Te rog.
- Eram la Chiajna și eram mai mulți jucători pe postul de mijlocaș stânga. A început Vlad Munteanu, a jucat câteva etape. Apoi venise un brazilian, a jucat și el câteva etape și a venit următorul de pe bancă. Am intrat și eu vreo cinci-șase etape, până m-am accidentat, a venit altul de pe bancă. Iar toți cei care intrau jucau mai bine decât cei de dinainte, nu conta cine juca. Și atunci, normal că era meritul antrenorului și al preparatorului. Nu conta numele, toți jucau la fel de bine.

- Ai avut momente în perioada aceea în care îți venea să zici: «Gata, nu mai pot, îmi rup legitimația!»?
- Da, chiar am vrut să plec din cantonamentul din Turcia. Nu mai puteam! Țin minte, eram coleg cu Adi Mihalcea, cu Vlad (n.r. Munteanu) și vorbeam: «Băi, nu mai putem să continuăm!». După trei antrenamente, ne-am trezit la ora 06:00 ca să alergăm pe nisip. Și nu mai puteam! Erau mulți jucători [nemulțumiți], dar eu eram puțin mai năzdrăvan și am avut curajul să-i spun: «Nu se mai poate!».

- Și care a fost feeedback-ul?
- «Poți să pleci!», mi-a zis. Și am plecat. Dar au înțeles și ei că mergea în extremă. Voiau să vadă cât putem să ducem. Erau curioși, probabil, de rezultatele care puteau apărea după. Probabil că era și o discuție între Thomas și Reghecampf. Unul spunea: «Stop, ajunge!», celălalt spunea: «Hai, mai vedem». De asta am spus că noi am fost cobaii, dar în returul acela am ieșit pe primul loc la numărul punctelor acumulate.

+22 FOTO

- Uitându-te înapoi...
- Uitându-mă înapoi, mă încearcă un sentiment de regret, de nostalgie. Cred că nu există jucător de fotbal care să poată uita definitiv [viața de fotbalist]. Poate nu recunosc... Poți să faci o mie de afaceri, n-o să existe nimic mai important decât fotbalul. Ai făcut de mic sportul ăsta, ți-a plăcut, l-ai iubit, joci, lumea te cunoaște... E un sentiment foarte frumos, pe care n-ai cum să-l uiți. Doar dacă ești ipocrit. Nu există! Eu mai merg la fotbal (n.r. la old-boys), n-am ieșit definitiv din fenomen, merg cu juniorul la meciuri, la antrenamente.

- Îi dai sfaturi, îți cere sfaturi?
- E micuț, deocamdată trebuie să se distreze și să se joace. N-a venit momentul în care să vorbim serios despre fotbal.

- La un moment dat, probabil că o să-ți ceară să-i arăți pe YouTube momente cu tine.
- Are ghinion, fiindu-i părinte și având probleme cu viața extrasportivă... Vă dați seama că o să mă gândesc la tot ce am făcut eu pentru a-i spune ce n-are voie să facă el. O să aibă un mic „general” în casă (râde).

„Luțu încerca să ne integreze în viața de noapte, după meciuri mă ducea la Slatina”

- După perioada de la Reșița, tu ai mers la Craiova în „era Dinel Staicu”. Cum era în Bănie în acei ani, 2004-2005?
- Cu Dinel Staicu, da. Era foarte frumos. Gândiți-vă că îi aveam colegi pe Ionuț Luțu, Corneliu Papură, Pavel Badea, Sava, Marius Iordache, nu mai zic de grupul de tineri, cu Moți, Pleșan, cu care am mers la Dinamo. Erau jucători foarte buni! E un mediu excelent să joci fotbal la Universitatea Craiova. Oamenii sunt pătimași, vin la fiecare meci, te recunosc pe stradă. Acolo chiar te simți fotbalist.

- Cum îl simțeai la antrenamente pe Luțu?
- Ionuț Luțu? Un fenomen! Toată lumea vorbește frumos despre el, ce pot spune eu? Era un talent rar și e adevărat ce se spune, dacă voia să te dribleze într-o cabină telefonică, o făcea. Eu aveam norocul să joc cu el în echipă. Un jucător foarte bun, țin legătura și acum cu el, e prietenul meu. Ai numai de învățat. În momentul în care ai colegi precum Luțu, Papură, care vine de la Campionatul Mondial din America... Ai doar de învățat! Cumva, vezi cu alți ochi fotbalul. Iar când ei îți transmit lucrurile acestea, e obligatoriu să lași capul în jos și să asculți. Cred că e important la fotbal și să fii puțin umil. Tot timpul ai de învățat de la oamenii care sunt mai mari decât tine, mai ales de la cei care au avut un nume.

+45 FOTO

- Ai o poveste amuzantă cu Luțu, un episod din carieră care te face și astăzi să râzi?
- Da, am povești cu Luțu, dar ne întoarcem la chestia aia de regrete. Când mă lua el după meciuri, frumos, și mă ducea la Slatina. El încerca... Pe noi, cei tineri, ne integra foarte bine în viața de noapte (râde cu poftă). Vezi de ce am avut ghinion?

- Nici Luțu nu și-a valorificat adevăratul potențial.
- Sunt oameni care cunosc fotbal, nu sunt eu în măsură să vorbesc despre Luțu. A fost un talent, o arată și statisticile, și unde a jucat, și echipa națională. Ce pot spune? Oamenii care au jucat fotbal și cunosc fenomenul bine au vorbit... Probabil că și el are multe regrete.

- Mai am o întrebare. Ce conducător de club cu care tu ai colaborat ți-a rămas la inimă și cine e cel pe care nu l-ai saluta dacă îl vezi astăzi pe stradă?
- Mi-e tare drag și chiar îl respect foarte mult pe domnul Marin Condescu. De asta v-am spus că nu mi-a picat bine acel scandal, pentru că eu țineam inclusiv la el. Au fost oameni care pe mine m-au ajutat, m-au susținut. Parcă îmi venea mie să dau timpul înapoi, să nu mai existe conflictul ăla (n.r. legat de clauza cu Dinamo). Mă opresc la domnul Condescu. La fel, domnul primar de la Chiajna e un om deosebit, un om de cuvânt, cum rar mai întâlnești. Oameni, conducători care să-mi displacă? Nu, nu am. E foarte simplu la fotbal. V-am dat două nume și v-am zis că tot acolo am și jucat cel mai bine fotbal. Când ești pe placul conducătorului și pe placul patronului, trebuie să joci foarte bine. Așa e și în business-ul meu. Nu am băieți care să-mi placă sau să-mi displacă. Îmi place de ăla care muncește mai bine și mai calitativ. Cam asta este... În general, conducătorii de club au relații cu jucătorii care dau cel mai bun randament.

11 echipeare Ilie Iordache în CV-ul său: CSM Reșița, U Craiova (formația dezafiliată), Dinamo II, Pandurii, AEK Atena, Rapid, Gloria Bistrița, Chiajna, FCM Târgu Mureș, Săgeata Năvodari, plus FC Holzhausen, club de amatori din Germania