FOTBAL  »  Superliga  »  PROCES

Gigi Becali a pierdut azi procesul » Decizia nu e definitivă

Articol de - Publicat vineri, 06 martie 2026 21:48 / Actualizat vineri, 06 martie 2026 22:04

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a pierdut în primă instanță procesul cu Poliția Rutieră. Numărul 1 de la FCSB a contestat o decizie a oamenilor legii care i-au aplicat o amendă și suspendarea permisului timp de 90 de zile după ce a fost surprins în timp ce circula cu 105 km/h într-o zonă cu limită de viteză de 50 km/h în mai 2025.

La o zi după acel moment patronul a recunoscut la TV infracțiunea, iar apoi a declarat că ar fi încălcat legea dacă ar fi putut și să ofere permisul de conducere al altei persoane pentru a scăpa. Conform spuselor lui Gigi Becali, acesta a decis să dea în judecată Poliția Rutieră deoarece polițiștii au fost „șmecheri” și s-au poziționat într-o zonă în care limita de viteză scădea de la 60 km/h la 50 km/h. Legea din România prevede ca atunci când un șofer a depășit limita cu peste 50 km/h, permisul său va fi reținut timp de 90 de zile.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la apel. Până la o decizie definitivă, Gigi Becali are voie să conducă.

Gigi Becali a pierdut procesul în primă istanță cu Poliția Rutieră: „Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională”

+15 FOTO

„Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul BECALI GEORGE în contradictoriu cu intimata DIRECŢIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI - BRIGADA RUTIERĂ.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 05.03.2026.”, arată decizia de pe site-ul Ministerului Justiției, portal.just.ro.

Gigi Becali, în mai 2025: „Erau combinați, de la alte secții, că altfel îi dădeam carnetul altuia, să i-l ia altuia”

„Stai că iar m-a oprit poliția tot acolo unde mi-a luat carnetul ieri. A, nu mă oprește pe mine, l-a oprit pe altul. Mi-a luat carnetul ieri. Ei stau la șmecherie acolo la pod, este 50 (n.r.- km/h limita de viteză), până la 100 ai voie, ca să nu-ți ia carnetul.

Și eu am intrat în depășire și aveam 105. 105, cu mașina mea, e fleac, nu e mare viteză. O să cer expertiză în instanță, pentru că unde stau ei (n.r.- polițiștii cu radarul) e între limita de 60 și 50.

E Herăstrău și după aia, pe pod, e 50. O să le arăt că eu puteam până la 110. I-am spus și mi-a zis: «Ce, e ilegal? Păi, nu e ilegal, dar e normal să facem prevenție, nu să stăm să pândim oamenii».

Mi-au zis oamenii «Nea Gigi, ce să-ți fac?». Nu mai poți să faci șmecherii, te filmează. Erau combinați, de la alte secții, că altfel îi dădeam carnetul altuia, să i-l ia altuia. Uite, ia-l pe ăsta! De ce să fie glumă? Cum nu e voie? Prinde-mă dacă nu e voie!

Mă duc în instanță și judecătorul: «A depășit cu 5 km/h, are mașina pe care o are, a depășit ca să evite un accident...». Sunt circumstanțe. Și zice judecătorul: «Bine, mă, pentru 5 km/h îi iei carnetul? Dă-i-l înapoi!».

O să dureze un an-doi procesul. Să vedem dacă eram eu la volan, vreau să văd filmul. Îmi dă carnetul (n.r.- pe perioada procesului) și mă judec doi ani”, a transmis în mai 2025 Gigi Becali.

Citește și:
Fără inhibiții la 35 de ani » Fizicul cu care i-a lăsat pe toți mască: „Ai 3 copii și arăți așa?! Oh, Doamne, este nebunesc!”
Tenis
Fără inhibiții la 35 de ani » Fizicul cu care i-a lăsat pe toți mască: „Ai 3 copii și arăți așa?! Oh, Doamne, este nebunesc!”
E gata! Cel mai nou antrenor din Superliga: „Mâine îl numim”
Superliga
E gata! Cel mai nou antrenor din Superliga: „Mâine îl numim”
Se complică situația! Scad șansele să semneze cu FCSB
Superliga
Se complică situația! Scad șansele să semneze cu FCSB
„Rotaru o să ia titlul când o să învie tata!” » Atac dur la adresa Craiovei înainte de play-off
Superliga
„Rotaru o să ia titlul când o să învie tata!” » Atac dur la adresa Craiovei înainte de play-off
România câștigă o investiție în fața Ungariei și Slovaciei. Grup german deschide prima sa fabrică din Europa Centrală și de Est
Profit.ro
România câștigă o investiție în fața Ungariei și Slovaciei. Grup german deschide prima sa fabrică din Europa Centrală și de Est
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Diana Șucu, drastică în privința românilor prinși în războiul din Orient: „Plătim noi pentru inconștiența lor?”

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (12)
Functionarul22
Functionarul22  •  07 Martie 2026, 11:41

O stire care nu intereseaza pe nimeni ... cu scaun la cap !

ares2024
ares2024  •  07 Martie 2026, 09:23

Atata stiu astia care au distrus /distrug tara,,procese impotriva tuturor care se opun planurilor de distrugere..........

Iocan
Iocan  •  07 Martie 2026, 08:29

Data viitoare când e oprit de poliție să-i facă și un test antidoping.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează