)
Articol de George Nistor - Publicat duminica, 08 martie 2026 16:19 / Actualizat duminica, 08 martie 2026 16:42
„Simt că trebuie să se schimbe ceva la echipă”, așa și-a explicat, după înfrângerea cu U Cluj, Elias Charalambous demisia, singura schimbare care i-a fost permisă vreodată la FCSB. Dacă reiei integral declarația, afli că e o decizie de atașament, care plasează autorul pe locul doi, în spatele grupului. Nu a plecat și antrenorul, mai are de făcut.
Ar fi fost prea mult și total de neconceput în fotbalul feudal pe care FCSB l-a dus, ani la rând, la rang de exemplu de succes pentru unii, cel puțin până în urmă cu un sezon.
Pentru că oricum nu era de așteptat ca patronul să devină necruțător cu sinele, e un moment bun să ne întrebăm cine a fost Charalambous în acești trei ani de stat pe banca unei echipe care va testa, pentru prima dată, gravitația de play-out.
Cine ai fost tu, Elias Charalambous?
Botezat la sosire „Ilie Haralamb”, cipriotul nu poate fi catalogat profesional în vreun fel în afara discursului. Nici ofensiv, nici defensiv, nici pragmatic, nici romantic. Nici tehnician de posesie, nici specialist în tranziții, nici manager de vestiar în sensul clasic.
Unde mai pui că toate aceste negații sunt de împărțit la doi, cu Mihai Pintilii.
Un tehnician - îi putem spune așa, doar are licență - pe care am tot încercat să-l plasăm într-o categorie sau alta. Și înainte, și după ce dădea noroc cu fiecare jurnalist în parte la conferințele de presă, pentru a-și câștiga simpatia „step by step”, cum îi plăcea să zică la infinit, pentru urechile mai puțin ciulite decât cele atente la adevăratele informații, venite pe celelalte unde.
Ar fi esențial să nu uităm că principalul criteriu pentru care a fost adus la FCSB a fost să nu vorbească limba română, pentru a nu fi pus într-o dificultate de neconceput în fotbalul mare.
În limba lui Shakespeare s-a descurcat de minune, până la acel „papagals”, care numai din engleză nu provine.
Atent, politicos, diplomat ca într-o conferință UEFA despre fair-play și spiritul jocului, cu fraze rotunde și voce clară, așa și-a construit, în timp, personajul pe care l-a purtat până la saturație în fața camerei.
La FCSB, lingvisticul domn Haralamb și-a perfecționat limba străină mai mult decât tactica. Și cota. Și nu e neapărat vina lui. Dacă jobul tău este să explici deciziile altcuiva, ajungi inevitabil să devii specialist în explicații.
„Nu voi vorbi despre meci”, a spus în ultima conferință. Mi-ar fi plăcut, totuși, să aflăm cine ai fost tu, Ilie Haralamb. Măcar să ne spui că ai fost dublura unui antrenor veritabil, sortit să plătească primul.
Nu un falit moral
Un falit moral ar fi rămas. Ar fi explicat, în aceleași cuvinte multe, de ce lucrurile merg exact cum trebuie, chiar și când nu mai merge nimic. Cum o fac cei care vor rămâne.
Charalambous nu a mers până acolo. Dacă ar fi să folosim limbajul contabilo-juridic atât de potrivit pentru fotbalul nostru, mai degrabă a fost un insolvent moral.
Adică un om care a acceptat compromisuri profesionale evidente, dar care s-a oprit oarecum înainte de punctul fără întoarcere.
În final, singura schimbare pe care a putut să o facă la FCSB a fost să se schimbe pe el însuși. Să iasă din rol. Last step.
Când românul nu are ce să cearnă pozitiv despre cineva, concluzionează că a fost om bun. Chiar dacă smerenia nu a salvat-o pe FCSB, Haralamb a plecat om bun, pentru că nu l-am cunoscut altfel. O poveste ratată, dar mai presus de toate regretabilă din toate părțile.
Nu mai ajută cu nimic să aruncăm acum manualul pe fereastră. Așa e la noi, cu toții greșim. Mai ales ceilalți.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
