Articol de David Marinescu - Publicat luni, 09 martie 2026, 19:19 / Actualizat luni, 09 martie 2026 19:20
După ce a încheiat sezonul regular din Superliga pe locul 2, clubul Rapid a pornit oficial vânzarea abonamentelor pentru play-off.
Formația antrenată de Constantin Gâlcă pleacă cu a doua șansă la campionat, în urma clasamentului. Rapid a încheiat primele 30 de etape pe locul 2, cu 56 de puncte, la 4 în spatele Universității Craiova. Totuși, punctele se vor înjumătăți la începutul play-off-ului, astfel că distanța dintre Rapid și lider va fi de doar două puncte.
Rapid a pornit vânzarea abonamentelor pentru play-off
„Rapidiști, am trecut prin multe sezonul acesta. Am trăit seri în care Giuleștiul a împins echipa de la spate, când am simțit că nimeni nu ne stă în cale și am plecat acasă bucuroși și fără voce. Dar au fost și nopți în care a durut și am plecat tăcuți de la stadion. Aceasta e realitatea. Ăsta e Rapidul din Giulești!
Nu ne-a ieșit tot, dar nu am renunțat în nicio clipă. Am sperat, am luptat și de fiecare dată ne-am revenit, uniți, împreună! Pentru că Rapid se susține la bine, dar mai ales la greu. Rapidiștii au fost mereu unul pentru toți și toți pentru Rapid!
Iar acum începe partea care contează. Avem șansa să trăim un moment istoric! Dar poveștile alb-vișinii nu se scriu singure, ci cu Giuleștiul plin, casa noastră în care vom juca toate meciurile din play-off.
E boala noastră veche care ne aduce mereu laolaltă! E momentul să ne strângem din nou! Cumpără abonament, urcă în tren și inimile Rapidiste vor fi un tun în meciurile din play-off! AHOE!”, se arată în comunicatul oficial al Rapidului.
Prețurile abonamentelor la Rapid pentru play-off
Peluza Nord - Dan Coe: 150 RON
Peluza Sud - Tache Macri: 160 RON
Family Pack (Sector 108): 200 RON
Tribuna 2 - Alexandru Neagu - Periferic (112, 118): 220 RON
Tribuna 2 - Alexandru Neagu - Central (113, 117): 240 RON
Tribuna 2 - Alexandru Neagu - Central (114, 116): 260 RON
Tribuna 2 - Alexandru Neagu - Central (115): 280 RON
Tribuna 1 - Valentin Stănescu - Periferic (201, 209): 220 RON
Tribuna 1 - Valentin Stănescu - Central (202, 208): 260 RON
Tribuna 1 - Valentin Stănescu - Central (203, 207): 320 RON
Tribuna 1 - Valentin Stănescu - Central (204, 206): 340 RON
Tribuna 0 - Gheorghe Dungu - (101, 105): 360 RON
VIP Experience Rând 5: 1.900 RON
VIP Experience Rând 4: 1.800 RON
VIP - Nicolae Manea - Rând 5: 1.400 RON
VIP - Nicolae Manea - Rând 4: 1.300 RON
VIP - Nicolae Manea - Rând 3: 1.200 RON
VIP - Nicolae Manea - Rând 2: 1.200 RON
VIP - Nicolae Manea - Rând 1: 1.100 RON
Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”