Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 11 martie 2026 17:31 / Actualizat miercuri, 11 martie 2026 17:31
Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR Cluj, a precizat pentru GSP.ro că nu se resimte nicio presiune asupra „feroviarilor” după 11 victorii consecutive în Superliga și a explicat de ce
CFR Cluj s-a calificat en fanfare în play-off. 11 etape la rând în care trupa lui Daniel Pancu a adunat victorie după victorie. Formația din Gruia începe în deplasare play-off-ul, în Derby de Cluj, cu U, luni seară, de la ora 20:30, pe "Cluj Arena".
Iuliu Mureșan a avut o intervenție pentru Gazeta Sporturilor în care a vorbit despre ceea ce poate realiza gruparea din Transilvania în această primăvară. "Doctorul" a revenit în conducerea lui CFR Cluj după o pauză de 7 ani.
12trofee a cucerit Muri cu CFR Cluj în cei 17 ani petrecuți la conducerea "feroviarilor": cinci titluri de campion, patru Cupe ale României şi trei Supercupe
Iuliu Mureșan, despre CFR Cluj în play-off: „Rezistăm bine la presiune, cred că suntem cei mai buni la acest capitol din România"
„Fiecare meci este important, în felul lui, nu este cel cu U Cluj mai altfel decât oricare altul. Sper să reușim să continuăm pe șirul victoriilor, să începem cu dreptul play-off-ul.
Este un meci foarte greu cu U Cluj, care este o echipă bună, antrenată de un antrenor de excepție, Cristiano Bergodi, pe care îl cunosc foarte bun. Nu suntem sub niciun fel de presiune! OK, avem 11 victorii la rând, dar acest detaliu nu ne poate inhiba.
Cred că CFR Cluj rezistă bine la presiune, este cea mai experimentată echipă din România la acest capitol. Am jucat atât de multe campionate sub presiune, așa că nu avem de ce să ne pierdem capul.
Nu ar fi un șoc, nu ar fi un miracol, să câștigăm campionatul. Așa cum am ajuns la 11 victorii consecutive în Superliga, putem să ajungem și la 12, și la 14, și la câte se vor strânge", a explicat Iuliu Mureșan într-o intervenție pentru Gazeta Sporturilor.
Obiectivul echipei este să ajungem pe podium, de ce nu?!, pe locul 1. Obiectivul nostru părea imposibil, dar l-am îndeplinit cu brio. Și uite că am reușit „imposibilul". Acum, ne dorim o prestație la fel de bună și în play-off
Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
Iuliu Mureșan, despre rivalitatea dintre CFR și U Cluj: „Nu există tensiuni între conduceri. Dar e rivalitate specială"
Între cele două conduceri ale grupărilor din Cluj funcționează un protocol. Fiecare galerie are la dispoziție până la 3.500 de bilete pentru partida la care va fi în deplasare.
„Între conducerea lui CFR și cea a lui U nu există nicio problemă, nicio tensiune! Da, există rivalitate uriașă între echipe, este un meci cu o încărcătură specială, indiferent de poziția din clasament.
Sper să nu mai fie probleme ca la ultimul duel direct. Fac apel la civilizație, cu această ocazie, ne apărăm fiecare propriul club, dar trebuie să fim și un exemplu pentru comunitate", a mai declarat Iuliu Mureșan.
La ultima confruntare directă dintre CFR și U Cluj, scor 3-2, pe 7 februarie, la finalul partidei, a fost iureș general. În meleul iscat, au existat incidente reprobabile cu Cristiano Bergodi și Andrei Cordea în prim plan.
Antrenorul lui U a fost suspendat o lună, revine tocmai acum pe banca tehnică a alb-negrilor, luni, 16 martie. Jucătorul "feroviarilor" a fost suspendat 3 etape.
Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”