FOTBAL  »  Superliga  »  „2 LA 1”

EXCLUSIV | PODCAST „2 LA 1” „Semnează, plătesc banii jos!”. Transferat fulger de FCSB, dezvăluie o lecție prețioasă: „Am căzut”

Adrian Petre are o Cupă a României în palmares cu FCSB, foto: Imago Images
Adrian Petre are o Cupă a României în palmares cu FCSB, foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 17 aprilie 2026 13:35 / Actualizat vineri, 17 aprilie 2026 15:37

Adrian Petre și experiența FCSB: despre cum să clachezi chiar și când ești conștient ce te așteaptă. La 28 de ani, atacantul explică de ce „a căzut” în roș-albastru.

  • Petre e protagonistul ediției #34 a podcastului GSP „2 la 1”, astăzi, de la 18:00.

În vara anului 2019, Petre se califica cu România U21 în semifinalele Campionatului European. Câteva luni mai târziu, în iarnă, prindea transferul la FCSB, care îl cumpăra de la Esbjerg cu jumătate de milion de euro.

Mutarea s-a făcut pe repede înainte. Povestește jucătorul, prezent în studioul Gazetei Sporturilor: „Plec din Danemarca, terminasem cu Euro 2019. Începusem campania de Euro cu cealaltă generație de tineret cu care aveam să merg la turneul final. Eram la lot și mă sună impresarul.

Din Danemarca mi s-a transmis să plec în perioada de transferuri, neașteptat, pentru că începusem campionatul titular, marcasem, dar antrenorul nou nu se mai baza pe mine. Impresarul primise informarea de la președinte. Atunci am vorbit unde să plecăm”.

Cum s-a realizat transferul lui Adrian Petre la FCSB: „Du-te, semnează, plătesc banii jos!”

Înainte de FCSB, o altă echipă mare din România a vrut să-l achiziționeze: „A existat o ofertă de la CFR, de 800.000 de euro, dar CFR avea niște probleme cu transferurile, cu banii, putea să dea la început doar 50.000, apoi tranșe, de 200.000, bla, bla... Danezii nu au fost de acord.

Probabil s-au mai ars cu românii și au zis să fie siguri, măcar să-și ia 2-300.000 din prima. Și aproape se terminase campania de mercato și nu s-a ajuns la niciun compromis. Intrasem într-o panică. Acolo nu mai jucam. Eram disperat să plec oriunde. În Europa se terminase perioada de transferuri, mai era deschisă doar în partea asta, Turcia, România, în Est”.

Auzise de un interes dinspre FCSB și și-a forțat șansa: „Știind că și FCSB cocheta să mă ia, i-am spus impresarului: dă-le un telefon, să vezi, poate vor ei. În 2-3 ore s-a făcut transferul! «Du-te, semnează, plătesc banii jos!». 500.000 au dat, nu un milion sau 800.000, cum s-a zis. Banii într-o tranșă, au acceptat danezii. Cu cât m-au luat, m-au și dat, s-au mai și folosit de mine”.

Am scăpat, eram fericit. Nu mai jucam acolo și era 50/50. Știam că lui nea Gigi ori îi place de tine și joci, ori nu-i place și nu joci. M-am dus cu gândul ăsta. Am știut unde mă duc, lumea mi-a zis cum e la nea Gigi... mi-am asumat riscul. Nu credeam că e un capăt de țară dacă nu reușeam

- Adrian Petre, la podcastul GSP „2 la 1”

„Semnează, plătesc banii jos!”. Transferat fulger de FCSB, dezvăluie o lecție prețioasă: „Am căzut”
Adrian Petre, la podcastul GSP „2 la 1”, foto: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Impactul cu realitatea de la FCSB

Chiar dacă spune că era la curent cu modul de lucru de la FCSB, Petre nu a rezistat presiunii. Criticat intens de patron, avea să eșueze la capătul a 16 apariții întinse pe două sezoane în care a marcat numai de 3 ori.

„Numai că una e când te gândești la ce va fi și nu știi exact cum e pe propria piele, când ești criticat, și altceva e când o trăiești pe propria piele. Aveam 22-23 de ani. Nu știam să gestionez. Aveam doar experiența de bine. Nu știam cum să trec peste rău. Și am rămas mult în zona aia de rău, m-am închis în mine. Mai vorbeam cu oameni, dar nu mă simțeam bine pe teren când intram, mă simțeam timorat, să nu greșesc. Nu eram relaxat când jucam.

Eu n-am fost genul care să spun «mă doare undeva». Puneam suflet la ce mi se spunea, ceea ce azi nu mai e valabil. Acum aș ști să gestionez.

La acea vreme, când erai conștient că ieși de la pauză, asta te mânca, nu putea să nu te afecteze. Am căzut!”, recunoaște Petre.

„În privat, Becali îmi spunea că sunt cel mai bun. La TV, voia să scape de mine”

Ce l-a derutat la Gigi Becali a fost inconstanța în afirmațiile despre el.

„Una spunea nea Gigi la TV despre mine și alta când am vorbit în privat. În privat îmi spunea: «Atacant ca tine nu am avut, se lipește mingea de tine, din alții sărea, dar nu ești antrenat, îți aduc antrenori, vine Neubert să te antreneze, vine Toni Petrea. O să fii numărul 1. Ai viteză, ai forță». Mă simțeam Zlatan!

După două zile, «Abia aștept să scăpăm de el, mai avem un an de contract». Am avut un meci cu Craiova, la pauză m-a scos. «E slab, nu a ținut de minge». A doua zi a venit la echipă. «Îmi cer scuze, așa sunt eu...». Personal, era total diferit. Nu știam cum să-l iau”, afirmă Adi Petre.

Eu l-am avut antrenor pe Vintilă. Nu avea cum să mă ajute. Se știe cum e la FCSB. Nu vorbeam în privat. Ce să vorbim? Nu-l interesa de mine personal. Nu cred că știa să gestioneze situația, nu voia să se bage peste nea Gigi, rămânea imparțial. Oricum, nu avea putere să mă țină 80 de minute într-un meci. Dacă-mi spui că joc doar 40 de minute, deja...

- Adrian Petre, la podcastul GSP „2 la 1”

Despre Adrian Petre:

  • în România, a jucat la UTA, FCSB, Farul, Hermannstadt, CS Tunari, Concordia Chiajna;
  • acum e legitimat în Liga a 3-a, la CS Păulești;
  • a cucerit două trofee, titlul cu Farul și Cupa României alături de FCSB;
  • în străinătate a evoluat la Esbjerg fB (Danemarca), Cosenza (Italia), Levadiakos (Grecia);
  • FCSB a achitat 500.000 € în schimbul lui Petre, în 2020, ca să-l transfere din Danemarca;
  • are 18 selecții (5 goluri) la România U21, cu care a jucat la două turnee finale de European, în 2019 și 2021;
  • cea mai înaltă cotă de piață din carieră - 1,5 milioane de euro, atinsă în 2019;
  • în Liga 1 are 12 goluri (3 assisturi) în 63 de apariții;
  • a lucrat cu antrenori precum Gică Hagi, Mirel Rădoi, Adrian Mutu.
Citește și:
„Tamaș mi-a zis că puteam să-l bat pe Dică” » Scandal-monstru: „Am dat cu pumnii, am luat masa și...”
Superliga
„Tamaș mi-a zis că puteam să-l bat pe Dică” » Scandal-monstru: „Am dat cu pumnii, am luat masa și...”
Reacție imediată după imaginile șocante publicate azi de GSP! Decizia anunțată în această seară
Altele
Reacție imediată după imaginile șocante publicate azi de GSP! Decizia anunțată în această seară
Iuliu Mureșan, alegere neașteptată dintre U Cluj și Craiova: „Prefer ca ea să fie campioană”
Superliga
Iuliu Mureșan, alegere neașteptată dintre U Cluj și Craiova: „Prefer ca ea să fie campioană”
Zenga i-a șocat pe italieni cu ultima apariție la TV! » „Sosit după o nuntă unde s-au consumat prea multe băuturi”
Campionate
Zenga i-a șocat pe italieni cu ultima apariție la TV! » „Sosit după o nuntă unde s-au consumat prea multe băuturi”
Mega-tranzacție în România - Premier Energy va achiziționa Grupul Evryo, inclusiv Distribuție Energie Oltenia, pentru 700 de milioane de euro
Profit.ro
Mega-tranzacție în România - Premier Energy va achiziționa Grupul Evryo, inclusiv Distribuție Energie Oltenia, pentru 700 de milioane de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Imagini șocante! Sala Polivalentă cu mare istorie în România a devenit un pericol public: „Risc de tragedie” » În ea încă se joacă meciuri de primă ligă

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (12)
2026
2026  •  17 Aprilie 2026, 18:12

Echipa unde jucatorii, antrenorii si suporterii sunt bataia de joc

Declan.Rice
Declan.Rice  •  17 Aprilie 2026, 18:06
Postat de luciann pe 17 Aprilie 2026, 15:49

Corect, mai ales Dinamo, joaca un fotbal-sampanie de te doare capu', nu alta!:)))

Bine ca joaca fotbal-bragă sau borș klonafcsbk! Mai aveți puțin si va așteaptă B-ul cu brațele deschise larg.... vad ca te uiți la meciurile lui dinamo , si la cât te oftici, sigur ai ficatul cât balega de vaca...

AndiA
AndiA  •  17 Aprilie 2026, 16:21

Un alt jucator de fotbal "nascut talent si mort speranta", care nu are nicio relevanta pentru fotbalul romanesc. Adus la FCSB de un alt "cunoscator" al fotbalului. Doi afoni...

Vezi toate comentariile (12)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!