Articol de Romeo Ene - Publicat miercuri, 22 aprilie 2026 18:09 / Actualizat miercuri, 22 aprilie 2026 18:09
Mirel Rădoi (45 de ani) a fost prezentat în cursul zilei de miercuri la Gaziantep, locul 10 în Turcia, în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și Memik Yilmaz, președintele clubului.
Înțelegerea se întinde pe un sezon, iar Yilmaz a explicat la modul general că mandatul unui antrenor poate fi extrem de scurt în cazul în care nu obține rezultatele așteptate.
Burak Yilmaz, fostul tehnician al clubului, a plecat de la echipă după mai puțin de trei luni. A avut un bilanț de 4 victorii, 5 remize și 7 eșecuri.
Mirel Rădoi, avertizat în conferință de șeful lui Gaziantep: „Toate echipele trebuie să aibă un plan B”
„Toate echipele trebuie să aibă un plan B. În fotbalul din Turcia, dacă lucrurile merg rău pentru 4-5 etape, atunci antrenorul poate fi demis. Dacă nu îl demiți, atunci conducerea și președintele sunt criticați.
Vrem să rupem acest cerc vicios. Aș dori, de asemenea, să-i mulțumesc antrenorului nostru pentru că a crezut în noi și a acceptat această sarcină. Nu avem un lot slab; dimpotrivă, avem o echipă cu un potențial ridicat.
Vom lucra cu toții împreună pentru a obține rezultate mai bune în perioada următoare. Așteptările noastre sunt foarte mari și sperăm să nu dezamăgim”, a declarat Memik Yilmaz, potrivit presei din Turcia.
Rădoi va antrena trei jucători români la Gaziantep. Este vorba despre Deian Sorescu, Alexandru Maxim și Denis Drăguș. Va debuta din postura de „principal” la noua echipă pe 25 aprilie, atunci când Gaziantep se deplasează pe terenul celor de la Eyupspor.
Clubul din Turcia se află în acest moment pe locul 10, cu 37 de puncte după 30 de etape.
La ultimul meci, 3-0 contra lui Kayserispor, pe banca lui Gaziantep a stat interimarul Mustafa Aksoy.
Ce înseamnă cele două cuvinte strigate de Cristi Chivu, imediat după Inter - Como