SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MADRID

Sorana Cîrstea, eșec dureros la Madrid! Românca a fost la două game-uri de victorie cu Coco Gauff

Sorana Cîrstea în meciul cu Coco Gauff de la Madrid 2026 Foto: Guliver/GettyImages +25   FOTO
Sorana Cîrstea în meciul cu Coco Gauff de la Madrid 2026 Foto: Guliver/GettyImages

Articol de , - Publicat duminica, 26 aprilie 2026, 14:33 / Actualizat duminica, 26 aprilie 2026 14:51

Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 26 mondial) a pierdut în turul al treilea al turneului WTA 1000 de la Madrid, contra lui Coco Gauff (22 de ani, numărul 3 WTA), scor 6-4, 5-7, 1-6. Românca s-a impus în primul set, a condus în marea majoritate din al doilea, dar de la 4-4, moment în care Gauff a cerut time-out medical, jocul s-a schimbat complet. Deși în dificultate, a treia jucătoare a lumii a trimis partida în decisiv, unde a dominat autoritar.

Prima înfruntare pe zgură dintre Sorana Cîrstea și Coco Gauff le-a adus pe cele două într-o situație inedită. Reperele anterioare erau cele de pe hard, acolo unde s-au întâlnit de două ori, ultima dată cu o lună și ceva în urmă, la Miami. Un lucru ieșea însă în evidență: de fiecare dată fuseseră partide complexe, de trei seturi, ambele revenindu-i americancei.

În deschiderea programului de pe Terenul Central Manolo Santana, într-o zi de duminică în care mulți spectatori au găsit drumul spre Caja Magica și cu soarele strălucind pe cărămiziul zgurii, disputa dintre cele două a propus un altfel de duel.

Veneau după un prim liber, apoi victorii în minimum de seturi. Setul întâi a conținut cinci break-uri, primul reușit de Sorana și urmat de alte două într-o serie pe care tot românca a întrerupt-o, ținându-și serviciul pentru 4-2.

Cîrstea a lovit bine și puternic cu dreapta în cros în timpul schimburilor de mingi, căutând apoi să schimbe în lung de linie cu reverul. A susținut ferm duelul, cu încheietura fermă, forțând de multe ori eroarea din partea unei adversare care a căutat, la rândul ei, să surprindă.

Sorana Cîrstea, prim set excelent în fața lui Coco Gauff

O variantă a fost scurta, ceva ce nu face des de obicei, dar care poate fi o opțiune pe zgură. De data aceasta însă, nici execuția, nici momentele alese nu au fost cele mai inspirate. Suspansul s-a menținut până aproape de finalul actului, după alte două break-uri, însă la 5-4 Sorana a avut un game sigur și s-a impus cu 6-4.

Per total, jocul ei a fost mai bun, a avut mai multe șanse de break, a deranjat mai mult cu schimbările de direcție, iar un stop la fileu a pus moțul de frișcă peste un act adjudecat meritat. Cu pumnul strâns, s-a întors de câteva ori spre loja unde se află echipa ei, antrenorul Adrian Gavrilă însoțind-o la Madrid, după ce i-a fost alături la Rouen.

Într-o altă lojă, Nadia Comăneci și soțul ei, Bart Conner, aplaudau cu entuziasm reușita Soranei.

Gauff a luat o pauză de vestiar după actul întâi, însă la revenire, startul actului secund a înclinat tot înspre româncă: un nou break, la momentul respectiv al șaselea din partidă.

Răsturnare de situație în setul secund, Gauff, afectată de probleme stomacale

Sorana Cîrstea, eșec dureros la Madrid! Românca a fost la două game-uri de victorie cu Coco Gauff
Coco Gauff în meciul cu Sorana Cîrstea de la Madrid Foto: Guliver/Getty Images

Avea să fie refrenul înfruntării fiindcă pentru ambele a fost mai dificil să-și conserve serviciul decât jocul la retur: de la 2-2 la 4-3 pentru Cârstea, alte patru break-ur! O victorie însă pentru „tricoloră” era din nou aproape, cum fusese și la Australian Open 2020, când a avut 3-1 în decisiv. O condiție esențială: să nu cedeze pe serviciul ei, ceea ce s-a întâmplat însă pentru 4-4.

Moment în care pe teren și-a făcut apariția fizioterapeuta, chemată de Coco pentru o suferință acută, ea vomitând într-un coș de gunoi. Pare că era vorba despre o problemă stomacală, medicul făcându-și apariția apoi. Cîrstea a stat un pic pe bancă, apoi s-a ridicat pentru a executa câteva servicii.

„Este un meci complicat”, spunea Sorana înaintea partidei. „O știu destul de bine din punct de vedere tactic, și ea mă cunoaște”. De aceea duelurile lor au fost compacte. După pauza medicală, Gauff a punctat pe tabelă, 5-4, iar românca s-a văzut imediat obligată să prelungească setul cu serviciul. A făcut-o cu succes și doar pentru a doua oară în istoricul lor apărea un act cu prelungiri.

Unul care i-a revenit până la urmă lui Coco, 7-5, după un ultim game în care românca s-a văzut repede condusă și nu a putut remonta. Înaintea decisivului, a luat și ea o pauză de vestiar, în timp ce pe Terenul Manolo Santana se refăcea terenul.

Game-ul meciului, ca durată și tensiune, s-a disputat la 1-0 pentru Gauff în setul 3, cu Sorana la serviciu. Unul în care americanca a avut șase șanse de break, în care s-au văzut execuții variate – românca a salvat în două rânduri cu lovituri de excepție, un stop impecabil, mai târziu o scurtă – dar până la urmă Cîrstea a răzbit.

Final abrupt de meci, 6-1 pentru Coco Gauff

La următoarea ocazie însă, nu a mai fost așa, iar Coco, luptându-se cu problema fizică menționată, a avut suficientă energie și inspirație pentru a se distanța la 4-1, apoi la 5-1, când românca a comis unele erori în momente-cheie. În cele din urmă, încă o victorie pentru americancă, 6-1. Din nou trei seturi, din nou șanse pentru Sorana.

La fileu, Coco Gauff a întrebat-o pe Sorana dacă vrea să dea mâna, din motive de precauție, iar românca a acceptat, apoi a părăsit arena în aplauzele publicului prezent în tribună. Două ore și 21 de minute de ținut minte, pentru bătălie, pentru intrigă, pentru că, cel mai probabil, a fost ultimul meci al româncei la Madrid, turneu care i-a oferit amintiri frumoase de-a lungul anilor.

FINAL » Sorana Cîrstea - Coco Gauff 6-4, 5-7, 1-6

Setul 3:

  • 1-6. SET și MECI Gauff! Americanca se impune la Madrid și continuă în competiție!

  • 1-5. Ce prăbușire pentru Sorana! Gauff face dublu break și va servi pentru a câștiga acest meci

  • 1-4. Americanca își consolidează break-ul și ia avans în decisiv. Momente complicate pentru Sorana

  • 1-3. Gauff face break-ul și se desprinde

  • 1-2. Cu probleme vizibile, Gauff câștigă game-ul și preia conducerea

  • 1-1. Game nebun, cel mai lung și echilibrat din meci! Sorana câștigă până la urmă după mai bine de 10 minute și avem egalitate

  • 0-1. Gauff continuă forma bună arătată în ultimele secvențe ale setului al doilea, în special după time-out-ul medical, și câștigă primul game din decisiv

Setul 2:

  • 5-7. SET Gauff! Cu toate problemele medicale, Gauff câștigă și trimite acest meci în decisiv

  • 5-6. Gauff este din nou în față, Sorana obligată să câștige pentru a trimite setul în tiebreak

  • 5-5. Sorana își fructifică serviciul și egalează, al doilea set intră în prelungiri

  • 4-5. Gauff preia conducerea imediat după time-out-ul medical. Urmează Sorana la serviciu, pentru a rămâne în set

  • 4-4. Nici de această dată Sorana nu își păstrează break-ul și Gauff mai egalează o dată. Americanca nu se simte bine și are nevoie de îngrijiri. Este chemat inclusiv medicul turneului

  • 4-3. Sorana, punct excelent în finalul game-ului! Un nou break pentru româncă în jocul cu Gauff

  • 3-3. Gauff nu cedează și egalează din nou. Final echilibrat de set la Madrid

  • 3-2. Gauff încheie game-ul cu o dublă greșeală, de care Sorana profită pentru a face un nou break și are din nou șansa de a se desprinde

  • 2-2. Sorana nu poate să își păstreze break-ul și este egalată

  • 2-1. Gauff câștigă pe propriul serviciu cel mai bun game făcut până acum în meci

  • 2-0. Jucătoarea noastră face un meci fabulos și se desprinde în startul setului al doilea, în timp ce Gauff devine tot mai nervoasă

  • 1-0. Sorana este magică și joacă perfect și în setul al doilea. Break de la primul game

Setul 1:

  • 6-4. SET Sorana! Românca este magică și câștigă primul set al confruntării cu Gauff

  • 5-4. Încă un break pentru Sorana, care va servi pentru set

  • 4-4. Egalitate la Madrid. Gauff revine cu două game-uri consecutive

  • 4-3. Gauff a salvat mai multe mingi de break și rămâne în joc. Sorana are însă șansa, pe propriul serviciu, să se desprindă din nou

  • 4-2. Cîrstea confirmă break-ul și se desprinde în primul set

  • 3-2. Continuă seria break-urilor, Sorana câștigă din nou pe serviciul adversarei și trece în față

  • 2-2. Sorana nu reușește să confirme break-ul, iar Gauff egalează după un game dominat autoritar

  • 2-1. Gauff începe mai bine, dar Sorana revine și face break, fiind acum la conducerea jocului

  • 1-1. Sorana câștigă primul ei game din meci și restabilește egalitatea

  • 0-1. Gauff începe perfect la serviciu și câștigă primul game al meciului

  • Start de partidă la Madrid, pe arena Central Manolo Santana! Coco Gauff servește prima

Sorana Cîrstea - Coco Gauff turul 3 Madrid 2026 Foto: Luminița Paul
Sorana Cîrstea - Coco Gauff turul 3 Madrid 2026 Foto: Mutua Madrid Open
Sorana Cîrstea - Coco Gauff turul 3 Madrid 2026 Foto: Mutua Madrid Open
Sorana Cîrstea - Coco Gauff turul 3 Madrid 2026 Foto: Mutua Madrid Open
Sorana Cîrstea - Coco Gauff turul 3 Madrid 2026 Foto: Guliver/GettyImages
+20 FOTO

Sorana și-a început ideal parcursul la Madrid, victorie în două seturi cu Tyra Caterina Grant, scor 6-2, 7-6 (5), la capătul unei partide care a durat puțin sub o oră și jumătate. De partea cealaltă, Gauff a trecut ușor de Leolia Jeanjean, scor 6-3, 6-0.

Este un meci complicat! Am avut foarte multe șanse să câștig acel meci. O știu destul de bine din punct de vedere tactic, și ea mă cunoaște, normal. Știu că joacă un pic mai bine pe zgură, așa că va fi sigur un meci dificil.

Îi plac condițiile de aici, se mișcă extrem de bine, servește bine. În același timp, vom vedea cum voi fi eu. Mi-aș dori să am mai multe zile de antrenament aici, să mă obișnuiesc cu condițiile

- Sorana Cîrstea, pentru GSP.ro, înainte de meciul cu Gauff

Citește și:
Imagini ca din filmele de groază la stadionul-fantomă din Pripyat, la 40 de ani de la dezastrul nuclear de la Cernobîl
Altele
Imagini ca din filmele de groază la stadionul-fantomă din Pripyat, la 40 de ani de la dezastrul nuclear de la Cernobîl
Vin la București pentru Alex Dobre! Rapid își poate pierde căpitanul » Avem toate detaliile din culise
Superliga
Vin la București pentru Alex Dobre! Rapid își poate pierde căpitanul » Avem toate detaliile din culise
Sorana s-a antrenat pe „Bernabeu”, iar colega din circuit nu s-a putut abține: „Ai corpul ideal”
Tenis
Sorana s-a antrenat pe „Bernabeu”, iar colega din circuit nu s-a putut abține: „Ai corpul ideal”
Cedează FRF presiunii cluburilor?! Probleme mari înaintea finalei Cupei României dintre U Cluj și Craiova
Cupa Romaniei
Cedează FRF presiunii cluburilor?! Probleme mari înaintea finalei Cupei României dintre U Cluj și Craiova
România a egalat Polonia la salariu și a depășit Bulgaria, Grecia, Ungaria, Slovacia HARTĂ
Profit.ro
România a egalat Polonia la salariu și a depășit Bulgaria, Grecia, Ungaria, Slovacia HARTĂ
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (8)
cirus11
cirus11  •  26 Aprilie 2026, 15:41
Postat de Acidutzu_67 pe 26 Aprilie 2026, 14:41

Ca sa nu folosesc expresia cu văcuta si galeata cu lapte, voi spune: risipitoare! Asa poate fi caracterizata Sorana. A irosit cu nonșolanța o multime de oportunitati de a castiga in doua seturi la o jucatoare aflata in dificultate, cu probleme medicale... Pai daca nici acum nu castigi, tenisul te pedepseste..!

Haha, ce probleme medicale?? Erau doar metode de tras de timp ca sa o scoata pe Sorana din ritm, sa castige momente in care sa poata intoarce meciul... si i-a iesit.

KingArthur
KingArthur  •  26 Aprilie 2026, 15:41

Atât de aproape și totuși atât de departe! Păcat de ea că-i mult mai faină decât aia....!!!!....

Trandafir
Trandafir  •  26 Aprilie 2026, 15:35

Ii urez Soranei sa aiba cat mai multe victorii, Urmeaza Roma, Roland Garos, etc.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează