FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Basarab Panduru, 3 dezamăgiri și un remarcat de la FCSB: „Trebuie să le spunem”

Basarab Panduru, în studioul Gazetei Sporturilor
Basarab Panduru, în studioul Gazetei Sporturilor

Articol de - Publicat sambata, 02 mai 2026 08:24 / Actualizat sambata, 02 mai 2026 08:32

Fostul internațional Basarab Panduru a analizat Csikszereda - FCSB, scor 0-1, în etapa 7 din play-out-ul Superligii. A numit 3 jucători care au fost sub nivel și unul care i-a plăcut.

Juri Cisotti, Florin Tănase și David Miculescu nu s-au ridicat la așteptările lui Panduru la Miercurea Ciuc. În schimb, fostul internațional din „Generația de Aur” a remarcat evoluția lui Octavian Popescu.

Basarab Panduru: „Cisotti, Tănase, Miculescu au jucat sub ce pot ei”

„Terenul a fost greu. Se vedea când pasai că mingea țopăia. Aveai nevoie de o preluare, să oprești mingea și să dai. Au avut posesie, nu au avut ocazii. Șutul lui Octavian Popescu a fost bunicel, dar pe centrul porții.

Au fost câțiva jucători care au jucat sub ce pot ei: Cisotti, Tănase, Miculescu. Olaru a încercat, Octavian Popescu a încercat, dar cam atât”, a declarat Panduru, la Prima Sport 1.

Fostul mijlocaș a analizat și golul marcat de Csuros, cu capul, după un corner. Consideră că Florin Tănase e unul dintre vinovați la faza din careul mic al campioanei.

La gol, Tănase se lasă și așteaptă să-i vină în cap. Așteaptă să o respingă. De fapt, așteaptă să-i cadă mingea în cap. El a crezut că-i vine mingea în cap. Și faptul că stai...El așteaptă să-i vină mingea în cap, nu să dea el cu capul.

- Basarab Panduru, fost internațional

Basarab Panduru, 3 dezamăgiri și un remarcat de la FCSB: „Trebuie să le spunem”
Momentul în care mingea trece peste capul lui Tănase, încercuit, și se duce în poartă

Basarab Panduru: „Octavian Popescu face lucruri bune”

„Am văzut multe lucruri bune la Octavian Popescu, trebuie să le spunem. Dar e bine să nu-l lăudăm prea mult. Doar că e pe drumul bun. Am văzut de la Constanța, și-o pune pe stângul și centrează. În meciul următor văd presiune, ia mingea și marchează gol. Face lucruri bune.

Deocamdată, e pe drumul cât de cât corect. Se văd lucruri bune. Nu a fost mai nimic, orice face acum e pe plus. În momentul ăsta, când toată lumea e cu ochii pe tine, parcă aș lăsa trasul, exteriorul.

Sunt anumite faze, poate 2-3 când trebuie să dai cu exteriorul. În rest, încearcă cu latul, ție îți trebuie siguranță. Trebuie să fii puțin atent la anumite faze”, a mai declarat Panduru, la Prima Sport.

5 șuturia expediat Octavian Popescu spre poarta ciucanilor. Unul a fost cadrat, la cea mai mare ocazie a campioanei

Citește și:
Dani Coman și-a făcut praf fotbalistul de la FC Argeș: „Să nu te ducă capul?! Mai bine că nu îl am în față” + ia în calcul demisia
Superliga
Dani Coman și-a făcut praf fotbalistul de la FC Argeș: „Să nu te ducă capul?! Mai bine că nu îl am în față” + ia în calcul demisia
Dacia decapotabilă face furori pe străzi în Italia: cum arată mașina specială
Noutati auto
Dacia decapotabilă face furori pe străzi în Italia: cum arată mașina specială
Napoli, încurcată de Como în Serie A » Ce înseamnă asta pentru titlul lui Inter și Cristi Chivu
Campionate
Napoli, încurcată de Como în Serie A » Ce înseamnă asta pentru titlul lui Inter și Cristi Chivu
Hegemonia lui Ludogorets a fost oprită! Bulgaria are o nouă campioană, Dugandzic a marcat golul de titlu
Campionate
Hegemonia lui Ludogorets a fost oprită! Bulgaria are o nouă campioană, Dugandzic a marcat golul de titlu
EXCLUSIV FOTO Fabrică celebră renaște după 10 ani. Familia Rădulea repornește Semănătoarea: Se decide viitorul fostului gigant industrial
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Fabrică celebră renaște după 10 ani. Familia Rădulea repornește Semănătoarea: Se decide viitorul fostului gigant industrial
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

CSM București desființează două secții sportive, dar își trimite gratuit angajații la turneul de handbal Final Four de la Budapesta

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”


Comentarii (3)
Gru2
Gru2  •  02 Mai 2026, 13:40

Ce greseala Tanase ? Portarul a dormit pe el ?

stefan56
stefan56  •  02 Mai 2026, 09:39

Sa fim cinstit ca jucator de fotbal ce a realizat acedt star Tanase la alt club decat fcsb, si sici de aceea ca este sifonul lui becali. Epitete ca cea mai buna echipa sau sau??? Punctum este al 7 lea echipa si punct.

Suporteradevarat
Suporteradevarat  •  02 Mai 2026, 09:22

Problema la Fcsb este indisciplina si marele jucator Tanase.Daca vine si marele Coman Fcsb se distruge sal cheme di pe Stanciu sa completeze bisericuta.Domn Becali cu tot respectu pentru dumneavoastra renuntati la acest jucator si puneti in aplicare o disciplina care domn MM nu o poate gestiona.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează