FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Andrei Nicolescu a răbufnit înainte de Universitatea Craiova - Dinamo: „Sper că își va asuma responsabilitatea”

Andrei Nicolescu / FOTO: Imago
Andrei Nicolescu / FOTO: Imago

Articol de - Publicat sambata, 02 mai 2026 20:32 / Actualizat sambata, 02 mai 2026 20:50

Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, s-a declarat nemulțumit de decizia Comisiei Centrale a Arbitrilor de a-l delega pe Cătălin Popa arbitru VAR în meciul pe care „câinii” urmează să-l dispute pe „Ion Oblemenco”, contra liderului Universitatea Craiova.

Andrei Nicolescu a readus în discuție o fază controversată din derby-ul pierdut de Dinamo pe 14 martie, 2-3 cu Rapid.

Atunci, președintele lui Dinamo l-a criticat vehement pe Cătălin Popa, aflat în camera VAR, pentru că nu i-a atras atenția lui Istvan Kovacs asupra unui fault al lui Andrei Borza asupra lui Alexandru Musi, la faza care s-a soldat cu al doilea gol marcat de Rapid.

Derby-ul dintre Universitatea Craiova și Dinamo va fi condus de la centru de Szabolcs Kovacs, care îi va avea asistenți pe Mihai Marica și Adrian Vornicu. Cătălin Popa va fi asistat în camera VAR de către Lucian Rusandu.

Andrei Nicolescu, dezamăgit de delegarea lui Cătălin Popa în camera VAR la Universitatea Craiova - Dinamo: „Sper să nu fie o problemă”

Din nou la VAR îl avem pe domnul Popa, pe care l-am acuzat după meciul din Giulești. Sper să nu fie o problemă, sper că dânsul își va asuma responsabilitatea asta și nu va crea nicio discuție și că va reuși să vadă ce e de văzut la camera VAR.

În ultimul timp, pe mine mă urmărește cumva camera VAR și ce se întâmplă acolo. Din păcate, calitatea suportului pe care trebuie să-l primească arbitrul central la meciurile lui Dinamo lasă de dorit”, a declarat Andrei Nicolescu, în studioul Prima Sport.

Președintele lui Dinamo a dezvăluit că a făcut și o plângere la CCA în urma meciului cu pricina: „A fost oficial, doar că nu e o chestie care să se judece, iar procedural să avem un răspuns.

Anul ăsta i-am rugat să nu mai avem delegări de genul ăsta. Pe de altă parte, înțeleg cumva, e o limitare în alegeri. Dacă se întâmplă ceva și mai avem iar o discuție legată de asta, se va inflama foarte tare subiectul. Am solicitat atunci inclusiv conversația arbitrilor și nu am primit-o.

Cred că noi toți avem nevoie de un pic mai multă deschidere din partea comisiei. Toată lumea poate să greșească, suntem oameni, dar asumarea crește încrederea.

Când pentru unii răspunzi, iar pentru alții nu, creezi suspiciuni. Eu consider că e nevoie de niște reguli care să stabilească pentru toate cluburile care sunt modalitățile prin care CCA răspunde. E nevoie de claritate. Avem niște întâlniri, care sunt benefice, însă nu avem claritate pe modul în care își asumă CCA-ul delegările, prestațiile arbitrilor”.

Clasamentul play-off-ului din Superliga

Citește și:
Dani Coman și-a făcut praf fotbalistul de la FC Argeș: „Să nu te ducă capul?! Mai bine că nu îl am în față” + ia în calcul demisia
Superliga
Dani Coman și-a făcut praf fotbalistul de la FC Argeș: „Să nu te ducă capul?! Mai bine că nu îl am în față” + ia în calcul demisia
Dacia decapotabilă face furori pe străzi în Italia: cum arată mașina specială
Noutati auto
Dacia decapotabilă face furori pe străzi în Italia: cum arată mașina specială
Napoli, încurcată de Como în Serie A » Ce înseamnă asta pentru titlul lui Inter și Cristi Chivu
Campionate
Napoli, încurcată de Como în Serie A » Ce înseamnă asta pentru titlul lui Inter și Cristi Chivu
Hegemonia lui Ludogorets a fost oprită! Bulgaria are o nouă campioană, Dugandzic a marcat golul de titlu
Campionate
Hegemonia lui Ludogorets a fost oprită! Bulgaria are o nouă campioană, Dugandzic a marcat golul de titlu
EXCLUSIV FOTO Fabrică celebră renaște după 10 ani. Familia Rădulea repornește Semănătoarea: Se decide viitorul fostului gigant industrial
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Fabrică celebră renaște după 10 ani. Familia Rădulea repornește Semănătoarea: Se decide viitorul fostului gigant industrial
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

CSM București desființează două secții sportive, dar își trimite gratuit angajații la turneul de handbal Final Four de la Budapesta

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”


Comentarii (3)
Al.Bundy
Al.Bundy  •  02 Mai 2026, 23:11

Brigada de arbitri e special pusa sa distrugă pe Dinamo din secunda doi! Aici e mafie, nu fotbal!

laur33
laur33  •  02 Mai 2026, 23:11

Pai este foarte simplu. La meciul lui FC Argeș li s-a dat conversația dintre arbitri pentru ca acea lovitura libera nu ar fi trebuit sa existe... Adică aveau o explicație cât de cât logică. La Rapid - Dinamo nu există explicație logică.... E doar hoție, vorba lui MM.

creeperno8142
creeperno8142  •  02 Mai 2026, 22:32

Singura responsabilitate a coruptilor e sa fure

Vezi toate comentariile (3)
Comentează