FOTBAL  »  Superliga  »  ARGEȘ

Dani Coman și-a făcut praf fotbalistul de la FC Argeș: „Să nu te ducă capul?! Mai bine că nu îl am în față” + ia în calcul demisia

Dani Coman
Dani Coman

Articol de - Publicat sambata, 02 mai 2026 23:22 / Actualizat duminica, 03 mai 2026 00:21

Dani Coman (47 de ani), președintele celor de la FC Argeș, a avut o reacție explozivă după înfrângerea suferită la Cluj, 0-1 cu Universitatea. Oficialul piteștenilor a criticat dur greșeala lui Borța din finalul meciului și a vorbit deschis inclusiv despre viitorul său la club.

Faza care a decis partida s-a petrecut în minutul 90, când Florin Borța a comis penalty-ul după un duel cu Alexandru Chipciu. Coman și-a criticat public jucătorul.

Dani Coman l-a „mitraliat” pe Borța: „Nu te duce capul că nu trebuie să ataci decisiv acolo?!”

„Părerea mea este că e inexplicabil. Nu există explicație pentru gestul pe care l-a făcut Borța. Nu se poate așa ceva în minutul 90, să nu-l conduci, apoi să-i dai peste picioare. Nu te duce capul că nu trebuie să ataci decisiv acolo?!

Nici nu contează acțiunea făcută de Chipciu, contează gestul lui Borța. Nu se poate să nu te ducă capul că trebuie să blochezi centrarea. Ca apărător, nu ai voie în minutul 90 să dai peste picioare.

Dani Coman și-a făcut praf fotbalistul de la FC Argeș: „Să nu te ducă capul?! Mai bine că nu îl am în față” + ia în calcul demisia
Borța îl faultează pe Chipciu în U Cluj - FC Argeș / FOTO: Captură TV @Prima Sport 1

Este un jucător cu experiență, care a jucat foarte bine pe parcursul jocului. De fapt, întreaga echipă, atât cât o putem noi, a făcut un meci bun, dar această greșeală umbrește tot efortul făcut de toți jucătorii”, a spus Dani Coman la „Fotbal Club” de la Digi Sport.

Întrebat ce i-ar spune lui Borța, oficialul piteștenilor a continuat:

„Mai bine să nu-l am în față. Sunt afectat, pentru că în acest play-off am demonstrat că ne putem lupta cu orice echipă din campionat.

Cu CFR am luat gol în ultimele secunde, cu Dinamo am avut posibilitatea să câștigăm la ratarea lui Brobbey, cu Craiova acasă am pierdut tot la o greșeală, acum la fel.

E greu să le duci pe toate. Dacă nu duceam și ne băteau 3-0, 4-0, atunci spuneam că adversarul a fost mai bun. Dar cu ce a fost mai bună U Cluj în seara aceasta? Au avut situații, dar nu ocazii clare. E adevărat că au dominat repriza a doua, dar asta nu înseamnă că le-a cerut Bogdan să se retragă.

Valoarea adversarului se vede când te duce în imposibilitatea de a-ți crea ocazii, de a pune presiune, iar se pare că aceasta este valoarea noastră. Păcat de tot efortul, dar avem doar 5 puncte în play-off”.

Dani Coman „Mă gândesc dacă să rămân sau să plec”

Președintele lui FC Argeș a vorbit și despre viitorul său, dar și despre posibilitatea unui demers la TAS, pe care o consideră inutilă după ratarea licenței UEFA, lăsând totodată de înțeles că ia în calcul o plecare în lipsa unor șanse reale la performanță.

„Ce să mai mergem la TAS dacă noi, din punct de vedere sportiv, nu ocupăm un loc de cupe europene? Pentru ce să mai dăm bani la TAS? Am văzut fel și fel de supoziții că luăm bani de la stat, că am ratat licențierea pentru UEFA...

Trebuie să înțelegem că nu poți face performanță doar cu banii de la autoritățile locale. Din drepturi TV și sponsori poți face fotbal, poți fi în play-off, dar nu te poți lupta niciodată cu echipele cu bugete de 10 milioane sau peste 10 milioane de euro.

Ce să mai scoatem din ce a mai rămas? Muncim 90 de minute și facem, din nou, o greșeală impardonabilă și ne batem joc meci de meci de antrenamentele de zi cu zi, de entuziasmul oamenilor care vin la meciuri, la antrenamente... Nu știu, sunt supărat și n-aș vrea să vorbesc mai multe”.

În final, Coman a lăsat de înțeles că ia în calcul o plecare de la FC Argeș:

„La ce să mă gândesc? Că dacă voia cineva să pierdem, pierdeam în minutul 50-60. Nu știa nimeni că ajunge Chipciu acolo în minutul 90 și îl faultează Borța. Am încredere în jucători, am demonstrat că jucăm pe teren indiferent de discuții și nu există nicio influență.

Doar cine nu se pricepe la fotbal poate spune că Borța i-a dat intenționat lui Chipciu peste picioare. Singurul lucru la care mă gândesc acum este ce voi face eu. Mă gândesc dacă să rămân sau să plec. Mi-am făcut datoria față de club, dar trebuie să înțeleagă toată lumea că vreau să câștig trofee și să mă bat cu toate echipele din campionat, dar cu șanse reale, nu conjunctural”, a conchis Dani Coman

Clasamentul din play-off-ul Superligii

Citește și:
Iată lista cu salariile șefilor de la CSM București: cine e liderul încasărilor cu 35.700 lei net lunar! + Handbalul feminin «rupe» tot!
Special
Iată lista cu salariile șefilor de la CSM București: cine e liderul încasărilor cu 35.700 lei net lunar! + Handbalul feminin «rupe» tot!
Inter pregătește o sărbătoare cum nu s-a mai văzut » Unde va petrece Chivu titlul cu numărul 21
Campionate
Inter pregătește o sărbătoare cum nu s-a mai văzut » Unde va petrece Chivu titlul cu numărul 21
Dani Coman și-a făcut praf fotbalistul de la FC Argeș: „Să nu te ducă capul?! Mai bine că nu îl am în față” + ia în calcul demisia
Superliga
Dani Coman și-a făcut praf fotbalistul de la FC Argeș: „Să nu te ducă capul?! Mai bine că nu îl am în față” + ia în calcul demisia
Dacia decapotabilă face furori pe străzi în Italia: cum arată mașina specială
Noutati auto
Dacia decapotabilă face furori pe străzi în Italia: cum arată mașina specială
EXCLUSIV FOTO Fabrică celebră renaște după 10 ani. Familia Rădulea repornește Semănătoarea: Se decide viitorul fostului gigant industrial
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Fabrică celebră renaște după 10 ani. Familia Rădulea repornește Semănătoarea: Se decide viitorul fostului gigant industrial
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

CSM București desființează două secții sportive, dar își trimite gratuit angajații la turneul de handbal Final Four de la Budapesta

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”


Comentarii (23)
MirTzeA
MirTzeA  •  03 Mai 2026, 10:17
Postat de patrutreitrei pe 03 Mai 2026, 09:21

Un autogol în tur, un penalty cadou în retur = 6 puncte făcute cadou de Argeș Clujului. Aș zice, că la Pitești se dă toată silința ca nu cumva să iasă Craiova campioană.

Atanas Trică (un fel de oltean) așteaptă sprijinul lui Dinamo: „Frații noștri!” Ca si fratii de la Dinamo Pitesti

aius
aius  •  03 Mai 2026, 10:15

Blat !

craiovamaxima
craiovamaxima  •  03 Mai 2026, 10:10

Respect pentru Dani Coman, care pare că nu știe ce se întâmplă. Cât despre echipă, 9 puncte s-au dus pâna acum la Cluj, în ultimele minute, in moduri rușinoase. Se vor duce la Cluj, cel mai probabil, și celelalte 3 puncte. Rușinos. Totuși, să nu se uite că, in fotbal, lucrurile de genul ăsta se pot intoarce impotriva ta.

Vezi toate comentariile (23)
Comentează