SPORTURI  »  TENIS  »  ATP HAMBURG

Gest șocant la turneul de la Hamburg: jucătorul din top 40 mondial și-a dat jos pantalonii!

Corentin Moutet și-a dat jos pantalonii/Foto: X (Eurosport)
Corentin Moutet și-a dat jos pantalonii/Foto: X (Eurosport)

Articol de - Publicat luni, 18 mai 2026 20:38 / Actualizat luni, 18 mai 2026 20:39

În timpul partidei cu Alejandro Davidovich Fokina (26 de ani, 23 ATP) din turul inaugural al turneului de la Hamburg, Corentin Moutet (27 de ani, 32 ATP) a recurs la un gest nesportiv nemaivăzut. Frustrat după un punct făcut de adversarul său, francezul și-a dat jos pantalonii și a rămas în boxeri.

Luni, 18 mai, Alejandro Davidovich Fokina și Corentin Moutet s-au întâlnit în primul tur al turneului ATP de la Hamburg. Spaniolul a avut inițiativa în ambele seturi, însă oponentul său a avut multe șanse de break care i-ar fi putut aduce victoria.

Frustrat de mingile de break irosite, Corentin Moutet și-a dat jos pantalonii pe teren

Mai exact, Moutet a irosit 13 mingi de break, aspect care l-a frustrat teribil. La un moment dat, jucătorul de 27 de ani a cedat și a recurs la un gest nesportiv nemaiîntâlnit: și-a dat jos pantalonii pe zgura din Hamburg și a rămas în boxeri.

Fanii au rămas uimiți, neștind cum să reacționeze. Unii dintre ei au râs de situație iar, din tribune, s-a auzit chiar și un fluierat.

Gestul nu l-a ajutat pe Moutet să se calmeze și, după o oră și 53 de minute, Davidovich Fokina s-a impus cu 6-4, 6-4, calificându-se în optimile de finală ale competiției.

Mai departe, numărul 23 mondial îl va întâlni pe australianul Alex De Minaur (27 de ani, 9 ATP), care a trecut cu 3-6, 6-4, 6-3 de Francisco Cerundolo (27 de ani, 27 ATP).

În schimb, Corentin Moutet rămâne să se concentreze pe Roland Garros, singurul turneu de Mare Șlem care se desfășoară în țara lui natală.

Principalul favorit la titlul de la Hamburg este canadianul Felix Auger-Aliassime (25 de ani, 5 ATP), care se va duela cu Vit Kopriva (28 de ani, 63 ATP) în turul inaugural. Americanul Ben Shelton (23 de ani, 6 ATP) este favoritul numărul 2 la titlu. El joacă în aceste momente cu Marcos Giron (32 de ani, 84 ATP), compatriotul său.

Citește și:
Laila, iubita-fotomodel a lui Sinner, la momentul mărturisirilor: „Complimentul favorit? Când cineva îmi spune asta”
Stiri extrasport
Laila, iubita-fotomodel a lui Sinner, la momentul mărturisirilor: „Complimentul favorit? Când cineva îmi spune asta”
Becali l-a auzit pe colegul de platou al lui Baciu și a sunat să-l corecteze: „De ce faci fake news?!”
Superliga
Becali l-a auzit pe colegul de platou al lui Baciu și a sunat să-l corecteze: „De ce faci fake news?!”
Arsenal nu mai poate câștiga titlul în Premier League la golaveraj
Campionate
Arsenal nu mai poate câștiga titlul în Premier League la golaveraj
Lotul Braziliei pentru Cupa Mondială » Ancelotti a luat hotărârea în cazul lui Neymar
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Lotul Braziliei pentru Cupa Mondială » Ancelotti a luat hotărârea în cazul lui Neymar
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Profit.ro
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează