Articol de Andrei Crăiţoiu, Ionuţ Iordache, Maria Olteanu, Cezar Titor - Publicat sambata, 30 mai 2026, 17:59 / Actualizat sambata, 30 mai 2026 18:10
Fostul internațional român Ionuț Lupescu (57 de ani) este prezent sâmbătă seara, la Budapesta, la finala celei mai prestigioase competiții intercluburi de pe continent, Champions League, în calitate de observator tehnic.
Cu aproximativ o oră înainte de startul confruntării care va decide echipa campioană a Europei, Lupescu, invitat de gală, a fost văzut la marginea terenului alături de alți „grei” din fenomen care vor lua parte la sărbătoarea fotbalistică propusă de englezi și francezi.
Ionuț Lupescu, observator tehnic la finala Ligii Campionilor
Printre oficialii UEFA prezenți pe ,,Puskas Arena" s-a numărat și Ionuț Lupescu, fost director tehnic al forului continental și, în prezent, consultant tehnic al UEFA. Fostul internațional român face parte din grupul de experți care analizează din perspectivă tactică și tehnică marile competiții organizate de UEFA, contribuind la rapoartele oficiale care ajung ulterior la federațiile și antrenorii de pe întregul continent.
Înaintea finalei dintre PSG și Arsenal, Lupescu a fost surprins într-un dialog cordial cu Roy Hodgson, unul dintre cei mai respectați tehnicieni ai fotbalului european. Englezul în vârstă de 78 de ani a antrenat de-a lungul carierei echipe precum Inter, Blackburn, Fulham, Liverpool și Crystal Palace, dar și naționalele Elveției și Angliei. În prezent, Hodgson este observator tehnic UEFA, rol în care analizează meciurile competițiilor continentale.
Lista completă a observatorilor tehnici UEFA pentru sezonul 2025-2026:
Sir Gareth Southgate;
Ole Gunnar Solskjær;
Roberto Martínez;
Rafa Benítez;
Rui Faria;
Steve Cooper;
Frank de Boer;
Roy Hodgson;
Avram Grant;
Claude Makélélé;
Aitor Karanka;
Michael O'Neill;
Gaizka Mendieta;
Steve Holland;
Ionuț Lupescu;
David James;
Steffen Freund;
David Adams;
Wayne Allison;
Aljoša Asanović;
Patrick Bonner;
Dušan Fitzel;
Stefan Kuntz;
Willi Ruttensteiner;
Vasilis Tsiartas;
Ange Postecoglou.
Echipele de start la PSG - Arsenal
PSG (4-3-3): Safonov - Hakimi, Marquinhos, Pacho, Nuno Mendes - Neves, Vitinha, Ruiz - Doué, Dembélé, Kvaratskhelia
Rezerve: Chevalier, R. Marin, Barcola, Beraldo, D. Fernandez, L. Hernandez, Lee Kang-In, Mayulu, Mbaye, G. Ramos, Zabarnyi, Zaire-Emery
Antrenor: Luis Enrique
Arsenal (4-3-3): Raya - Mosquera, Saliba, Gabriel, Hincapie - Odegaard, Rice, Lewis-Skelly - Saka, Havertz, Trossard
Rezerve: Kepa, Calafiori, Dowman, Eze, Gabriel Jesus, Gyokeres, Madueke, Martinelli, Merino, Norgaard, Timber, Zubimendi
Antrenor: Mikel Arteta
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.