Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 14 iunie 2026, 15:43 / Actualizat duminica, 14 iunie 2026 15:43
Newcastle s-a înțeles cu Osasuna și Real Madrid pentru transferul extremei Victor Munoz (22 de ani), internațional spaniol pe cale să participe la Campionatul Mondial. Cu ce se aleg „los blancos”?
În vara lui 2025, Real Madrid l-a cedat pe Victor Munoz la Osasuna în schimbul a 5 milioane de euro.
Clubul din Capitală a mai negociat câteva clauze avantajoase. De exemplu, posibilitatea de a-l răscumpăra pe Munoz, în schimbul unor sume modice, în fiecare vară în care acesta este sub contract cu Osasuna.
De exemplu, în acest mercato ar fi trebuit să achite 8 milioane de euro, suma urmând să crească de la an la an câtă vreme clauza este în vigoare.
Pe deasupra, Osasuna era obligată să o informeze pe Real Madrid despre orice ofertă venită pe numele fotbalistului, astfel încât „los blancos” să aibă prioritate la un eventual transfer.
Cireașa de pe tort, madrilenii au păstrat 50% din drepturile federative ale fotbalistului.
Ce a negociat Real Madrid în cazul lui Victor Munoz: 15 milioane € și clauză de răscumpărare
Acum, la finele sezonului, Newcastle s-a arătat interesată de Munoz, iar Real Madrid nu s-a împotrivit transferului. În schimb, a negociat cu clubul englez și fotbalistul o clauză de răscumpărare, valabilă doar în primul sezon al lui Munoz în Premier League, conform Diario AS.
Asta înseamnă că dacă fotbalistul de bandă impresionează în primul sezon în Insulă, Real Madrid va avea ocazia să-l cumpere în vara lui 2027, fără ca Newcastle să se poată împotrivi.
Transferul are și efecte imediate la Madrid. Real va primi 15 milioane de euro, adică 50% din suma totală de transfer. Restul de 15 vor ajunge la Osasuna, care a realizat astfel un profit de 200% față de cât plătise în vara lui 2025.
Jucător rapid, care caută tot timpul să depășească adversarul direct, Munoz a impresionat la Pamplona, cu 6 goluri și două pase decisive în cele 34 de meciuri jucate în La Liga.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Gigi Becali dezvăluie cât l-a costat biserica abia sfințită din zona Pipera
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei