Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat marti, 16 iunie 2026, 16:27 / Actualizat marti, 16 iunie 2026 17:24
Federația Română de Fotbal a reacționat, la solicitarea GSP.ro, în urma deciziei deputatului Cristian Brian, vicepreședinte al Comisiei pentru Sport și Cultură din Camera Deputaților. Acesta a depus în Parlament un proiect de lege care prevede introducerea în Codul Penal a infracțiunii de „manipulare a competițiilor sportive”
Pe 11 iunie, deputatul Cristian Brian a depus în Parlament un nou proiect de lege în ceea ce privește „manipularea competițiilor sportive”. Printr-un comunicat oficial, parlamentarul celor de la USR a explicat că își dorește ca integritatea sportului, a sportivilor, a fanilor „să fie protejată de printr-o lege clară”.
Pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani
„Ar fi o prevedere legislativă care să se opună diverselor forme de alterare a competițiilor. Fie că este vorba de înțelegerea între participanții la competiție, așa numitele blaturi, pariuri ilegale sau diverse alte forme de corupție, care sunt tot mai prezente, în special la nivelul ligilor inferioare, nu doar în fotbal, dar și în alte sporturi”, susține politicianul.

Inițiativa deputatului introduce, pentru prima dată în Codul Penal, infracțiunea distinctă și explicită de „manipulare a competițiilor sportive” care se va pedepsi cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani, interzicerea exercitării unor drepturi sau amendă.
Prin această iniţiativă, respectăm angajamentele internaţionale, aliniem legislaţia la modelele legislative din alte state europene (ex. Germania, Italia, Spania) şi asigurăm un cadru normativ eficient, care va permite prevenirea şi combaterea acestui fenomen infracţional de amploare, care rulează profituri uriaşe. Aranjarea meciurilor este considerată una dintre ameninţările majore cu care se confruntă sportul contemporan la nivel european şi mondial, deoarece subminează valorile sportului: integritatea, echitatea şi respectul faţă de ceilalţi şi riscă să îi îndepărteze pe fani şi pe suporteri de sportul organizat
Cristian Brian, deputat
FRF: „O încadrare clară în Codul penal este necesară”
Într-un răspuns pentru GSP.RO, oficialii Federației Române de Fotbal au precizat că „acest demers legislativ nu este doar susținut de FRF, ci reprezintă un obiectiv pe care FRF l-a promovat activ în ultima perioadă”.
„Inclusiv președintele FRF, Răzvan Burleanu, s-a exprimat public pe acest subiect. FRF consideră această modificare legislativă ca fiind imperativă. O încadrare clară în Codul penal este necesară pentru a oferi autorităților statului instrumentele adecvate de a lupta împotriva mafiei pariurilor”, se arată în răspunsul Federației.
În precizările administrației Burleanu se mai notează că „Federația Română de Fotbal consideră că adoptarea acestei legi va avea un impact pozitiv și va crea un mecanism de cooperare mai eficient între FRF și autoritățile statului, facilitând investigarea faptelor care depășesc competența comisiilor disciplinare interne”.

Precizând că „din perspectiva integrității, incriminarea penală va acționa ca un factor de descurajare mult mai puternic pentru orice actor implicat în fenomenul fotbalistic și va consolida percepția publicului asupra corectitudinii competițiilor”.
„Insuficient pentru a aborda complexitatea fenomenului infracțional”
În urma solicitării, FRF mai notează în răspuns că Federația „a instituit un cadru normativ riguros prin adoptarea propriului Cod de Etică, document care stabilește standardele de integritate, transparență și profesionalism aplicabile tuturor persoanelor implicate în activitatea fotbalistică, de la oficiali și jucători până la staff-ul tehnic și administrativ”.
„Aceste reglementări completează mecanismele de monitorizare ale FRF, oferind temeiul necesar pentru sancționarea disciplinară a comportamentelor care aduc atingere valorilor fotbalului și obligând actorii din fenomen să adopte o conduită etică, menită să prevină orice formă de influențare frauduloasă a rezultatelor competițiilor”,încheie FRF, punctul de vedere.
În prezent, cadrul normativ este insuficient pentru a aborda complexitatea fenomenului infracțional din spatele manipulării competițiilor. România se află în situația atipică de a fi semnat “Convenția de la Macolin” (Convenția Consiliului Europei privind manipularea competițiilor sportive) încă din 2024, dar de a nu fi transpus încă acest concept în legislația penală națională, spre deosebire de alte state europene care au făcut deja acest pas. Această lacună legislativă limitează capacitatea de intervenție a organelor de cercetare penală
răspunsul Federației Române de Fotbal
Ce spune convenția europeană
Cristian Brian a explicat că România se numără printre puținele țări care nu au introdus încă un astfel de concept în Codul Penal, deși a semnat Convenția privind Manipularea Competițiilor Sportive, cunoscută drept „Convenția de la Macolin”, încă din 2024, adoptată de Consiliul European.
Potrivit respectivului document din 2014, „fiecare țară se va asigura că legile sale interne prevăd sancțiuni penale pentru manipularea competițiilor sportive când implică practici frauduloase, coercitive și de corupție, după cum sunt definite în dreptul intern”.
Până acum însă, Codul Penal român nu conține o incriminare specifică, autonomă, clară, a manipulării competițiilor sportive, ceea ce conduce la încadrări juridice indirecte (ex. corupție, înșelăciune), insuficient adaptate specificului fenomenului.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Motivul pentru care fanii Japoniei strâng gunoaiele după fiecare meci de la Campionatul Mondial