FOTBAL  »  LIGA 2  »  STEAUA

EXCLUSIV Un nou transfer pe filiera spaniolă la Steaua. Și Daniel Oprița ește așteptat să semneze

Javi Grillo (la minge) în acțiune. Foto: Imago Images
Javi Grillo (la minge) în acțiune. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 17 iunie 2026, 09:18 / Actualizat miercuri, 17 iunie 2026 09:40

Javi Grillo, 28 de ani, mijlocaș central ce poate evolua și număr 8, și număr 10 sosește azi în România și va semna cu gruparea din Ghencea. Un alt iberic adus de antrenorul Daniel Oprița la Steaua, tehnicianul de 44 de ani fiind în discuții avansate pentru un nou angajament cu bucureștenii

Steaua București a ajuns la un acord cu spaniolul Javi Grillo, 28 de ani, mijlocaș central, așteptat astăzi în Capitală pentru a parafa angajamentul cu gruparea din Ghencea. Roș-albaștrii continuă să aducă jucători pe "filiera iberică", mai ales că au dat randament la echipa lui Daniel Oprița.

Cine este Javi Grillo, viitorul jucător al Stelei

Javi Grillo va semna un contract valabil pe un an sezon, cu posibilitatea de extindere pe un al doilea. Javi tocmai și-a încheiat angajamentul cu Real Avila (liga a patra), vine din postura de jucător liber de contract.

Și-a început cariera în Italia la FC Otranto, apoi a evoluat doar în Spania natală: Diocesanos, La Solana, Villarrubia, Marbella, Ejea, La Union Atletico, CD Estepona și Real Avila. Sosirea la Steaua este un pas important în cariera lui.

În paralel, a făcut cursuri de antrenor și de psihologie sportivă, dorind să aibă o carieră în acest domeniu după ce-și va pune ghetele în cui.

22de meciuri a jucat Javi Grillo în ultimul sezon la Real Avila, marcând două goluri

Care este situația lui Daniel Oprița: el face transferurile la Steaua, discuții avansate pentru un nou contract

În ceea ce-l privește pe Daniel Oprița, tehnicianul roș-albaștrilor este în tratative avansate cu conducerea Stelei pentru a semna pe încă un an cu formația din Capitală. Chiar dacă a fost dorit la Hermannstadt, recent retrogradată din Superliga.

Oprița este cel ce face lotul roș-albaștrilor pentru sezonul viitor și sunt toate semnalele că va continua la Steaua. Are contract până la 30 iunie, dar poate fi anunțat în curând că și-a extins angajamentul.

Oprița este din 2019 la Steaua. A promovat cu echipa în liga secundă, iar în cele cinci sezoane petrecute în acest eșalon a încheiat în trei rânduri pe poziții care să-i aducă promovarea directă sau accederea la barajul de accedere în SuperLigă! Doar că forma de organizare a clubului nu i-a permis să urce pe prima scenă.

În ultimul an, antrenorul a fost dorit fie de Sepsi, fie de Hermannstadt, doar că nu s-a ajuns la o înțelegere.

Oprița o pregătește pe Steaua din 2019 și a adunat 155 de meciuri pe banca formației din Ghencea. De-a lungul carierei le-a mai antrenat pe Juventus București, CSM Reșița, FC Voluntari și CS Mioveni.

Citește și:
Ce l-a făcut pe Lionel Messi să plângă după primul gol din Argentina - Algeria: „Nu a avut legătură cu fotbalul”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce l-a făcut pe Lionel Messi să plângă după primul gol din Argentina - Algeria: „Nu a avut legătură cu fotbalul”
Nu s-a putut abține! Erling Haaland a oferit reacția zilei, în avion, după hattrick-ul lui Leo: „Messi este un...”
Translations
Nu s-a putut abține! Erling Haaland a oferit reacția zilei, în avion, după hattrick-ul lui Leo: „Messi este un...”
De data asta chiar nu a fost AI! Cum a fost fotografiată iubita lui Neymar în tribunele Mondialului
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
De data asta chiar nu a fost AI! Cum a fost fotografiată iubita lui Neymar în tribunele Mondialului
Gigi Becali a plusat și i l-a „suflat” lui Dan Șucu: „Oferta a fost mai bună”
Superliga
Gigi Becali a plusat și i l-a „suflat” lui Dan Șucu: „Oferta a fost mai bună”
România va avea cel mai înalt pod suspendat din Europa, investiție de 24 de milioane de lei fără TVA - contract semnat
Profit.ro
România va avea cel mai înalt pod suspendat din Europa, investiție de 24 de milioane de lei fără TVA - contract semnat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un altfel de Iran » Cum s-au comportat, departe de casă, persanii din Los Angeles la meciul cu Noua Zeelandă

Motivul pentru care fanii Japoniei strâng gunoaiele după fiecare meci de la Campionatul Mondial


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează