Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 20 iunie 2026, 12:36 / Actualizat sambata, 20 iunie 2026 13:53
Alessandro Murgia, 29 de ani, nu a făcut deplasarea cu lotul Universității Cluj în cantonamentul din Austria. Mijlocașul se va întoarce în țara natală, mai ales că se confruntă cu numeroase probleme personale.
Lotul Universității Cluj este în cantonamentul din Austria, vicecampioana va juca mâine, duminică, primul amical din această vară. Adversară este selecționata U19 a Croației, iar partida de verificare va fi de la ora 18:00.
Alessandro Murgia se întoarce în Italia. Problemele personale îl readuc acasă
Alessandro Murgia, 29 de ani, se va întoarce în Italia natală, nu face parte din lotul alb-negrilor pentru stagiul din Austria. Decizia mijlocașului central este luată, a dorit să revină în țara natală, acolo unde este în discuții cu formații din Serie B și din Serie C, care vor să promoveze în stagiunea viitoare, asigură surse autorizate GSP.
Încă de la finalul sezonului trecut se știa de problemele personale cu care se confruntă Murgia, și care l-au afectat profund, de aceea U Cluj a ajuns la un acord cu el pentru a părăsi echipa.
Mai avea un an de contract, dar părțile s-au pus de acord asupra detaliilor despărțirii. Astfel, Murgia poate pleca gratis de la U, iar clujenii își păstrează procente dacă Sandro se va transfera de la următoarea sa echipă.
În 2025 a fost o lovitură pentru U Cluj: granzii din Capitală l-au dorit pe italian!
Folosit mai mult ca rezervă sau chiar lăsat în afara lotului, italianul a evoluat ultima dată pentru U Cluj pe 7 martie, în victoria cu 3-1 împotriva FCSB, la București, când a intrat pe teren pentru ultimele 23 de minute.
În prezent e cotat la 650.000 de euro pe transfermarkt. Murgia nu a mai fost titular și integralist pentru Universitatea Cluj din 21 decembrie 2025, când a jucat tot meciul în partida pierdută cu Farul, scor 0-1.
Înainte să semneze cu U Cluj, a fost dorit de Dinamo, Rapid, CFR Cluj și FCSB. În play-off nu a jucat deloc, doar a fost în lot, rezervă neutilizată, de șase ori.
23de meciuri și un gol a strâns Murgia pentru U Cluj
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial
Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani