FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV | PODCAST „2 LA 1” Thomas Neubert numește „bestia” de la FCSB

Thomas Neubert tocmai s-a întors la FCSB, pentru a 4-a oară. Foto: Imago Images
Thomas Neubert tocmai s-a întors la FCSB, pentru a 4-a oară. Foto: Imago Images

Articol de , - Publicat sambata, 20 iunie 2026 10:37 / Actualizat duminica, 21 iunie 2026 09:44

Invitat la podcastul GSP „2 la 1”, ediția #33, Thomas Neubert a numit jucătorii de la FCSB care l-au impresionat din punct de vedere fizic: „El a fost o bestie!”.

  • După o „pauză” de 3 luni, Neubert, 57 de ani, revine la FCSB pentru un al 4-lea mandat. De data aceasta, preparatorul fizic va colabora cu tehnicianul Marius Baciu.

Thomas Neubert își scoate pălăria în fața lor: „Foarte bine făcuți”

Deși îi recunosc meritul, jucători pregătiți în trecut de Neubert au acuzat metodele neamțului, Alexandru Bourceanu sau Florin Gardoș spun că unele au fost exagerate. Inclusiv angajatul FCSB a recunoscut că e posibil să fi depășit limita.

În acest context, de pregătire fizică dusă câteodată la extrem, Neubert nominalizează 4 jucători cu care a colaborat la FCSB și l-au fascinat.

„Sunt multe, multe nume din România care m-au impresionat. Fizic m-a impresionat foarte mult Iasmin Latovlevici, a fost o bestie!

Thomas Neubert numește „bestia” de la FCSB
Latovlevici a cucerit 3 titluri cu FCSB, foto: Imago Images

Îmi place foarte mult și Vlad Chiricheș, este un model pentru orice jucător tânăr. Disciplinat din toate punctele de vedere, și fizic, e extraordinar de bun!

Mi-au mai plăcut Florin Gardoș și Florinel Coman, foarte bine făcuți amândoi. De fapt, nu există jucători care să nu-mi fi plăcut”, a declarat Thomas Neubert, la podcastul GSP „2 la 1”.

Dar uite, Zinedine Zidane sau Thomas Muller au fost jucători cu forță sau masă musculară? Nu! Dar sunt fotbaliști foarte, foarte buni, care nu arată fizic extraordinar. Nu e numai despre asta

- Thomas Neubert, la podcastul GSP „2 la 1”

Curtat și de Rapid, a semnat cu FCSB

Înainte să revină la FCSB, Neubert a discutat și cu Rapid. Chiar a mers în vizită la baza de pregătire a alb-vișiniilor, s-a întâlnit cu antrenorul Daniel Pancu, însă în cele din urmă a declinat propunerea giuleștenilor ca să lucreze din nou la FCSB.

  • Neubert s-a despărțit de FCSB în luna martie, când au demisionat Elias Charalambous și Mihai Pintilii, iar Mirel Rădoi, antrenorul numit la acea vreme, a insistat să colaboreze numai cu oameni din propriul staff.

Despre Thomas Neubert:

  • în perioada 2003-2006 a fost antrenor personal pe partea de pregătire fizică pentru soldații americani din trupele US Air Force, de la baza SUA de la Ramstein, Germania;
  • 1992 e anul în care Neubert a început cursurile pentru specializarea de fizioterapeut;
  • în Germania a lucrat la Kaiserslautern, unde l-a cunoscut pe Laurențiu Reghecampf, care avea să-i marcheze cariera;
  • în 2010 a venit în România, adus de Reghecampf, cu care a făcut echipă, consecutiv, la Gloria Bistrița, Chiajna, FCSB;
  • a plecat alături de Reghe în Arabia Saudită, la Al Hilal. A colaborat cu Laurențiu și în Bulgaria, la Litex Lovech, din nou la FCSB și ulterior la Al Wasl;
  • fără Reghecampf, Neubert a avut contracte la Pandurii Tg. Jiu, CSKA Sofia și FCSB (al 3-lea mandat) și a colaborat cu tehnicieni ca Elias Charalambous, Toni Petrea, Nicolae Dică, Edi Iordănescu;
  • succesul l-a cunoscut la FCSB, alături de care a cucerit, între altele, 4 titluri în Liga 1, s-a calificat în grupele Champions League și în primăvara Europa League.

VIDEO INTEGRAL | Podcastul GSP „2 la 1” cu Thomas Neubert:

Citește și:
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Superliga
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Superliga
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
EURO 2028
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Altele
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (5)
ares123
ares123  •  20 Iunie 2026, 17:13
Postat de Van_Basten_12 pe 20 Iunie 2026, 11:23

Si Tavi Popescu e o bestie.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Van_Basten_12
Van_Basten_12  •  20 Iunie 2026, 11:58

In concluzie, avem campionatul mondial si variatii cu fcsb.

Catavencu2
Catavencu2  •  20 Iunie 2026, 11:52
Postat de Van_Basten_12 pe 20 Iunie 2026, 11:23

Si Tavi Popescu e o bestie.

Nu papa tot?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează