Meciurile
zilei

Jucătorii Spaniei au răbufnit: „Ați deformat realitatea!”

Alex Baena are 18 selecții și 2 goluri la naționala Spaniei, în care a fost debutat de Luis de la Fuente / Foto: Imago
Alex Baena are 18 selecții și 2 goluri la naționala Spaniei, în care a fost debutat de Luis de la Fuente / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 23 iunie 2026, 12:46 / Actualizat marti, 23 iunie 2026 13:12

Jucătorii i-au certat pe jurnaliștii spanioli, după ce echipa condusă de Luis de la Fuente a obținut o victorie clară cu Arabia Saudită (4-0), ștergând impresia proastă lăsată de nulul cu Capul Verde de la debutul la CM 2026.

Presa iberică nu i-a iertat pe spanioli și i-a criticat dur după ce au produs prima mare surpriză la competiția nord-americană, 0-0 cu Insulele Capului Verde. Selecționata lui Luis de la Fuente s-a revanșat însă în meciul al doilea în grupă, câștigând după o evoluția concludentă cu 4-0 contra Arabiei Saudite.

După primul succes la acest turneu final, campionii europeni i-au plătit polița presei, pe care a învinuit-o pentru exagerările publicate și încercarea de a căuta scandal cu orice preț.

Baena: „Voi creați controverse și ați deformat realitatea!”

Conferințele susținute de Luis De la Fuente s-au desfășurat mereu într-o atmosferă liniștită, dar nu același lucru s-a întâmplat de data asta. Unii jucători par să nu fi apreciat anumite remarci, iar nemulțumirea a ieșit la suprafață în zona mixtă și nu numai.

Jucătorii Spaniei au răbufnit: „Ați deformat realitatea!”
Alex Baena a jucat 61 de minute în meciul cu Arabia Saudită (4-0), fiind înlocuit cu Nico Williams / Foto: Imago

Cel mai deschis a fost Alex Baena, extrema care nu a jucat în primul meci, dar a intrat titular cu Arabia Saudită. La întrebarea dacă succesul de la Atlanta ar fi ajutat la potolirea nemulțumirii suporterilor, după nulul din meciul de deschidere, jucătorul lui Atletico a replicat: „Voi sunteți cei care creați controverse și scoateți lucruri din context. Deformați realitatea!”.

„Chiar și atunci când cineva l-a filmat pe Lamine Yamal și a scris că avea o expresie tristă, de fapt, nu a fost cazul. Eram și suntem fericiți, iar atmosfera din vestiar este foarte bună. Știam că meciurile vor fi dificile, la Campionatul Mondial orice echipă te poate învinge.

De la Fuente: „Încerc să nu aud sau să nu citesc nimic, dar știu că sunt lucruri care este mai bine să nu fie spuse”

Dar suntem mereu foarte calmi, am făcut lucrurile bine și, de acum înainte, sunt sigur că totul va merge cum am planificat. Acum vorbiți despre o schimbare de tactică, dar nu am făcut nimic nou. Aceleași lucruri, aceeași rutină. zilnică”, și-a continuat monologul Baena.

Starul lui Diego Simeone a continuat să-și verse furia pe ziariști: „Pentru mulți dintre noi, meciul împotriva Capului Verde a fost primul la Mondial. În ziua aceea, ne-am luat o greutate de pe umeri, iar în al doilea meci, am arătat de ce suntem capabili. Acum, scopul nu este să ne coborâm nivelul”.

Jucătorii Spaniei au răbufnit: „Ați deformat realitatea!”
Luis de la Fuente, selecționerul Spaniei FOTO Imago Images

Luis De la Fuente a intervenit și el pe această temă, susținând discursul lui Alex Baena: „Nimănui nu-i place să i se pună la îndoială munca și abilitățile. Reacția jucătorilor e logică. Încerc să nu aud sau să nu citesc nimic, însă știu că sunt lucruri care e mai bine să nu fie spuse”.

Citește și:
Dan Alexa a avertizat-o pe Diana Munteanu în legătură cu fiul ei fotbalist: „Să nu ia asta de la taică-su', că se nenorocește!”
Superliga
Dan Alexa a avertizat-o pe Diana Munteanu în legătură cu fiul ei fotbalist: „Să nu ia asta de la taică-su', că se nenorocește!”
„Aveți o oră! E interzis să mergeți afară sau la baie” » Am mers în Dallas să „înfruntăm” burgerul-monstru de 3 kilograme. Iată cine a învins!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Aveți o oră! E interzis să mergeți afară sau la baie” » Am mers în Dallas să „înfruntăm” burgerul-monstru de 3 kilograme. Iată cine a învins!
Elias Charalambous și-a găsit echipă și va avea ca obiectiv Europa! Semnează și Pintilii?
Campionate
Elias Charalambous și-a găsit echipă și va avea ca obiectiv Europa! Semnează și Pintilii?
Sorana Cîrstea, șocată de scandalul momentului în tenis: „Nu pot să cred așa ceva!”
Tenis
Sorana Cîrstea, șocată de scandalul momentului în tenis: „Nu pot să cred așa ceva!”
„Permite depășirea sistematică a vitezei legale”. Prima țară din Europa care blochează sistemul Tesla FSD în Europa
Profit.ro
„Permite depășirea sistematică a vitezei legale”. Prima țară din Europa care blochează sistemul Tesla FSD în Europa
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Comentariul TV clonat, femei frumoase inexistente și „Hitler” din tribuna Germaniei: AI-ul stăpânește Mondialul într-un fel sinistru! Cum a fost trucat comentariul TV: „Cine e negresa asta?”

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează