SPORTURI  »  HANDBAL  »  CM U20

România s-a calificat în faza principală a Campionatului Mondial U20! Victorie cu Brazilia, după o repriză secundă nebună

Teodora Damian, 10 goluri împotriva Braziliei/Foto: Facebook (FRH - Federația Română de Handbal)
Teodora Damian, 10 goluri împotriva Braziliei/Foto: Facebook (FRH - Federația Română de Handbal)

Articol de - Publicat joi, 25 iunie 2026, 15:00 / Actualizat joi, 25 iunie 2026 16:07

Naționala feminină de handbal a României s-a impus cu 30-28 în fața Braziliei la Campionatul Mondial U20 din China. Datorită acestui succes, elevele lui Alin Oprescu s-au calificat în faza principală a competiției, adică între primele 16 echipe ale lumii.

  • Mai devreme, Germania a zdrobit-o pe Canada, scor 46-11. Prin urmare, România s-a calificat mai departe cu o victorie în fața Braziliei.

  • România își cunoaște deja adversarele din grupa principală: Spania și Coreea de Sud.

Naționala feminină U20 de handbal a României se află în China, acolo unde participă la Campionatul Mondial, fiind repartizată în grupa C, alături de Canada, Germania și Brazilia. Miercuri, 24 iunie, tricolorele au jucat excelent în fața Canadei, câștigând cu 40-15 și urcând momentan pe prima poziție.

România, învingătoare în fața Braziliei, după un meci nebun în China

Duelul cu Brazilia a fost, însă, mult mai greu decât cel cu Canada, chiar dacă naționala sud-americană pierduse la scor confruntarea cu Germania de miercuri, 24 iunie. Atacul a funcționat destul de bine, cu toate că au fost unele momente de „secetă”, dar defensiva a permis prea multe goluri în prima repriză, încheiată cu scorul de 16-14 pentru tricolore.

După revenirea de la vestiare, România s-a apărat mai bine și a obținut o serie de intercepții. Condusă de Teodora Demian, care nu s-a lăsat intimidată de apărarea avansată a Braziliei, naționala noastră s-a distanțat la un moment dat la 5 goluri: 24-19.

După un time-out cerut la momentul potrivit, Brazilia a avut o incredibilă serie de 7 goluri consecutive, în timp ce România nu a marcat vreme de peste 10 minute.

Cu toate acestea, tricolorele au avut capacitatea de a recupera un deficit de două goluri în ultimele 10 minute, Damian aruncând excelent de la linia de 7 metri. Adversarele au comis tot mai multe greșeli în atac și, în cele din urmă, România s-a impus cu 30-28, calificându-se în faza principală a Campionatului Mondial U20.

Liderele învingătoarei au fost Teodora Damian (10 goluri) și Anamaria Șerban, Sara Trușcă și Alexia Niță cu câte 4 goluri.

România s-a calificat în faza principală a Campionatului Mondial U20! Victorie cu Brazilia, după o repriză secundă nebună
Teodora Damian, desemnată MVP

De partea cealaltă, Raquel Cardoso a adunat 8 goluri, Vitoria Da Silva a avut 6 goluri, iar Samanta Hevelin s-a remarcat cu 4 goluri.

Ultimul meci al României în grupa C va avea loc sâmbătă, 27 iunie, la ora 13:30, împotriva Germaniei, în direct pe Voyo.

Final. România – Brazilia, în grupa C a Campionatului Mondial U20: 30-28

FINAL DE MECI. 30-28. Victorie și calificare pentru România!
Min. 60. 30-28. Al 10-lea gol pentru Damian, care punctează încă o dată de la 7 metri. Time-out cerut de antrenorul Braziliei.
Min. 58. 29-28. Gol pentru România, care revine la conducere.
Min. 54. 27-27. România restabilește egalitatea, după o reușită a Alexiei Niță pe contraatac.
Min. 52. 25-26. După peste 10 minute fără gol, Damian „sparge gheața” de la 7 metri. Brazilia avusese un parțial de 7-0.
Min. 51. 24-25. Încă un time-out al lui Oprescu. Adversarele au trecut în avantaj cu un gol excepțional la vinclu.
Min. 49. 24-24. Brazilia reușește să egaleze după al 5-lea gol consecutiv. Tricolorele grăbesc tot mai multe atacuri.
Min. 47. 24-22. „Seceta” ofensivă a României continuă.
Min. 45. 24-21. E rândul lui Oprescu să mai ceară un timp de odihnă.
Min. 43. 24-21. După un time-out solicitat de Brazilia, naționala sud-americană marchează două goluri consecutive.
Min. 41. 23-19. Dublă superioritate numerică pentru România!
Min. 39. 22-18. Replică pe măsură a României: goluri pentru Damian, Gabriela Tulea și Anamaria Șerban.
Min. 37. 19-18. Două goluri la rând pentru Brazilia, care se apropie de naționala noastră. Jocul rămâne echilibrat.
Min. 34. 19-16. Gol pe contraatac pentru Daria Mihăilă, după o pasă primită de la Damian.
Min. 31. 17-14. Brazilia continuă să se apere avansat la Demian, dar mingea ajunge la Daria Utan la prima acțiune a reprizei a doua, iar pivotul României nu greșește.
Startul reprizei secunde.

Finalul primei reprize. 16-14. Avantaj de două goluri pentru România, după 30 de minute.
Min. 27. 14-12. Gol pe contraatac pentru România, prin Enryka Bodijar. Tricolorele trec cu bine peste o perioadă de inferioritate numerică.
Min. 25. 13-12. Time-out cerut de Brazilia.
Min. 23. 13-11. Încă o reușită de la 7 metri pentru Damian. Ea s-a întors de pe teren după o lovitură dură pe care a încasat-o și care a necesitat intervenția medicală.
Min. 21. 12-10. Al 4-lea gol al Sarei Trușcă, extrema dreaptă a României.
Min. 20. 9-8. După o nouă perioadă de „secentă”, Amanda Da Silva o învinge pe Niță cu o aruncare spectaculoasă.
Min. 16. 9-7. Două goluri la rând pentru Alexia Niță, handbalista lui HC Zalău. Însă, în apărare, România nu profită de superioritatea numerică.
Min. 14. 7-5. Două goluri consecutive pentru România. În plus, naționala sud-americană va juca în inferioritate numerică în următoarele două minute.
Min. 12. 5-5. După mai multe minute fără gol pentru tricolore, Oprescu își utilizează primul timp de odihnă.
Min. 11. 5-4. Contraatac rapid al României, dar Sophia Ludwig îi răspunde lui Niță și își trece în cont două noi parade.
Min. 8. 5-3. Primul gol al Teodorei Damian, lidera naționalei României. Totuși, elevele lui Alin Oprescu nu izbutesc deocamdată să se distanțeze.
Min. 5. 3-2. După mai multe parade reușite de portărița tricolorelor, Vitoria Da Silva marchează a doua oară.
Min. 2. 1-1. Primul gol al României a fost înscris de Sara Trușcă. Au urmat două parade ale Ioanei Niță.
Start de meci în China.

Cum arată grupele Campionatului Mondial U20

  • Grupa A: Franța, Egipt, Suedia, India
  • Grupa B: Austria, Serbia, Angola, Paraguay
  • Grupa C: Germania, România, Brazilia, Canada
  • Grupa D: Spania, Coreea de Sud, Argentina, Turcia
  • Grupa E: Danemarca, China, Guineea, Algeria
  • Grupa F: Muntenegru, Cehia, Islanda, Statele Unite ale Americii
  • Grupa G: Ungaria, Polonia, Taipeiul Chinez (Taiwan), Tunisia
  • Grupa H: Croația, Japonia, Norvegia, Insulele Feroe

Lotul României pentru Campionatul Mondial U20

  • Portari: Ioana Niță (HC Zalău), Anastasia Roșu (Rapid), Beatrice Tunariu (Măgura Cisnădie)
  • Extreme stânga: Alexia Niță (HC Zalău), Daria Mihăilă (Dunărea Brăila)
  • Extreme dreapta: Gabriela Tulea (Rapid), Sara Trușcă (SCM Rm. Vâlcea)
  • Linia de 9 metri: Enryka Bodijar (SCM Craiova), Mioara Ciubotaru, Bianca Vintilă (HC Zalău), Teodora Damian (Minaur Baia Mare), Evelyn Marton (Sepsi Sf. Gheorghe), Anamaria Șerban (Corona Brașov), Martina Stan (Gloria Bistrița), Alexandra Voicu (CSM București), Riana Rusu (CNOPT Bistrița)
  • Pivoți: Daria Utan (Gloria Bistrița), Ioana Hrenaru (CSM Iași).
Citește și:
„I-am desenat o inimioară cu ruj pe uşă” » Ce face acum modelul care l-a exasperat pe Becali la FCSB: „Păpușa de pluș nu e de la vrăjitoare!”
Superliga
„I-am desenat o inimioară cu ruj pe uşă” » Ce face acum modelul care l-a exasperat pe Becali la FCSB: „Păpușa de pluș nu e de la vrăjitoare!”
Clubul din Superliga nu mai poate folosi propriul stadion! Varianta de urgență
Superliga
Clubul din Superliga nu mai poate folosi propriul stadion! Varianta de urgență
Și-a lăsat iubitul fotbalist și se căsătorește cu ispita de la Insula Iubirii: „Felicitări, frate!”
Campionate
Și-a lăsat iubitul fotbalist și se căsătorește cu ispita de la Insula Iubirii: „Felicitări, frate!”
Când e tragerea la sorți a „țintarului” Surperligii: U Cluj și Dinamo au avut cerințe speciale la evenimentul de la Marriott
Superliga
Când e tragerea la sorți a „țintarului” Surperligii: U Cluj și Dinamo au avut cerințe speciale la evenimentul de la Marriott
FOTO Stațiune din România revitalizată. Investiții de aproape 47 de milioane de lei
Profit.ro
FOTO Stațiune din România revitalizată. Investiții de aproape 47 de milioane de lei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (5)
wittman68
wittman68  •  25 Iunie 2026, 19:33
Postat de AI_balcanic pe 25 Iunie 2026, 16:51

Bun, avem junioare bune, dar ce facem că nu confirmă? Nu fac trecerea la handbalul mare, precum junioarele din Franța, Norvegia, Olanda, Danemarca, Suedia, Ungaria, Spania, Germania, etc. Avem o ligă națională feminină de lux, plină de vedete plătite regește. Clubul precum Bistrița și Brăila plătesc mai bine decât în campionatele de top enumarate mai sus, ei ne iau banii și noi suntem lemn. La nivel de club nu mai avem un Final 4 de mulți ani deși aruncăm cu banii iar la națională am ajuns jos de tot!

Păi și dacă nu am plati regește, liga feminină din Romania tot prin jucătoare străine ar avea valoare. Cum adică, avem jucătoare bune, de 20 de ani, dar nu fac pasul la handbalul mare? Dacă ai valoare pasul e făcut deja la 20 de ani. În Franța , Norvegia , Danemarca, Ungaria, Suedia se face pasul la handbalul mare? Lăudabil și firesc pt cele tinere de acolo. Handbal mare cu adevărat în Franța, Norvegia, Ungaria, etc La noi, cat de mare, adică, ar fi?

AI_balcanic
AI_balcanic  •  25 Iunie 2026, 16:51

Bun, avem junioare bune, dar ce facem că nu confirmă? Nu fac trecerea la handbalul mare, precum junioarele din Franța, Norvegia, Olanda, Danemarca, Suedia, Ungaria, Spania, Germania, etc. Avem o ligă națională feminină de lux, plină de vedete plătite regește. Clubul precum Bistrița și Brăila plătesc mai bine decât în campionatele de top enumarate mai sus, ei ne iau banii și noi suntem lemn. La nivel de club nu mai avem un Final 4 de mulți ani deși aruncăm cu banii iar la națională am ajuns jos de tot!

wittman68
wittman68  •  25 Iunie 2026, 15:47
Postat de blackseacoast pe 25 Iunie 2026, 15:24

"Pastorul" Mazilu e in spatele prestației de azi a manzelor...program prelungit ieri noapte in club...

Pai manzele trebuie inițiate. Doar , cum e vorba pe aici, vor fi noile staruri ale ligii Florilor.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează