INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECIZIE

FIFA reprimește Rusia în competiții! Prima naționala care beneficiază de clemență

Rusia revine în competițiile internaționale // foto: Imago Images
Rusia revine în competițiile internaționale // foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 25 iunie 2026, 16:48 / Actualizat joi, 25 iunie 2026 17:01

La mai bine de patru ani de la invazia în Ucraina și de la suspendarea ulterioară a echipelor naționale și cluburilor din competițiile internaționale, Rusia va reveni într-un turneu organizat de FIFA.

Forul condus de Gianni Infantino (56 de ani) a confirmat că toate federațiile membre au fost invitate la noua ediție a Campionatului Mondial U15, competiție ce va avea loc între 22 și 31 octombrie, în Azerbaidjan. Printre țările invitate se numără și Rusia, care va putea astfel să concureze din nou pentru prima dată de la impunerea sancțiunilor în 2022.

Rusia revine în competițiile FIFA

FIFA a aprobat Azerbaidjanul ca țară-gazdă a primei ediții a Campionatului Mondial de Fotbal U15 și a primului festival din istorie. Turneul va avea loc în toamnă, între 22 și 31 octombrie 2026.

Oficialii au anunțat că prima ediție din 2026 va primi echipe masculine U15 din toate cele 211 state membre ale forului fotbalistic.

Anul viitor, turneul va cuprinde doar echipe feminine, iar începând cu 2028, băieții și fetele vor concura în două ediții separate.

După cum a confirmat cunoscuta publicație germană DPA, citată de abola.pt, această decizie privește direct Rusia, care în ciuda conflictului militar din Ucraina, aceasta rămâne oficial membră FIFA.

Astfel, o posibilă revenire a Rusiei, pentru moment la nivel de tineret, este foarte posibil să aibă loc în toamna acestui an.

Decizia ar putea fi influențată și restricția ridicată în trecut. La Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris și la Jocurile de iarnă din acest an de la Milano și Cortina, Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a permis sportivilor ruși și belaruși să concureze ca sportivi neutri.

FIFA reprimește Rusia în competiții! Prima naționala care beneficiază de clemență
Suporterii echipei naționale a Rusiei // foto: Imago Images

Gianni Infantino a mai vorbit despre restricția asupra Rusiei

În ultimele luni au apărut semne ale revenirii Rusiei în competițiile internaționale de fotbal, după ce Gianni Infantino a vorbit despre posibila ridicare a restricției asupra Rusiei.

„Oh, cu siguranță. Trebuie. Da, cel puțin la nivel de tineret. Interdicția respectivă nu a realizat nimic. Sancțiunile nu au făcut decât să ducă la mai multă frustrare și ură”, declara în februarie președintele FIFA, potrivit sports.yahoo.com.

  • 14 noiembrie 2021, Croația - Rusia (0-1), în calificările pentru Campionatul Mondial din 2022, ultimul meci oficial jucat de ruși

În ciuda excluderii din principalele competiții internaționale, echipa națională masculină de seniori a Rusiei a continuat să dispute meciuri amicale în afara calendarului competițional oficial și ocupă în prezent locul 34 în clasamentul FIFA.

Pe 9 iunie 2026 a avut loc cel mai recent amical jucat de Rusia. Într-un duel jucat la Kaliningrad, rușii s-au impus în fața lui Trinidad Tobago, scor 3-0.

FIFA reprimește Rusia în competiții! Prima naționala care beneficiază de clemență
Rusia - Trinidad Tobago (3-0), 9 iunie, ultimul amical jucat // foto: Imago Images
Citește și:
„I-am desenat o inimioară cu ruj pe uşă” » Ce face acum modelul care l-a exasperat pe Becali la FCSB: „Păpușa de pluș nu e de la vrăjitoare!”
Superliga
„I-am desenat o inimioară cu ruj pe uşă” » Ce face acum modelul care l-a exasperat pe Becali la FCSB: „Păpușa de pluș nu e de la vrăjitoare!”
Clubul din Superliga nu mai poate folosi propriul stadion! Varianta de urgență
Superliga
Clubul din Superliga nu mai poate folosi propriul stadion! Varianta de urgență
Și-a lăsat iubitul fotbalist și se căsătorește cu ispita de la Insula Iubirii: „Felicitări, frate!”
Campionate
Și-a lăsat iubitul fotbalist și se căsătorește cu ispita de la Insula Iubirii: „Felicitări, frate!”
Când e tragerea la sorți a „țintarului” Surperligii: U Cluj și Dinamo au avut cerințe speciale la evenimentul de la Marriott
Superliga
Când e tragerea la sorți a „țintarului” Surperligii: U Cluj și Dinamo au avut cerințe speciale la evenimentul de la Marriott
FOTO Stațiune din România revitalizată. Investiții de aproape 47 de milioane de lei
Profit.ro
FOTO Stațiune din România revitalizată. Investiții de aproape 47 de milioane de lei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (1)
gioalen
gioalen  •  25 Iunie 2026, 18:12

la CM 2018, sluga de infantino nu rata nici o poza cu Putin, se gudura ca un catalus, in fond cati bani s-au scurs prin buzunare pentru a acorda CM 2018 Rusiei, nici nu ne inchipuim.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează