FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

EXCLUSIV De ce transferul lui Drăguș la FCSB e foarte greu de realizat

Gigi Becali, patronul de la FCSB / Foto: Ionuț Iordache GSP
Gigi Becali, patronul de la FCSB / Foto: Ionuț Iordache GSP

Articol de - Publicat duminica, 28 iunie 2026, 18:38 / Actualizat duminica, 28 iunie 2026 18:40

Denis Drăguș (26 de ani) este dorit cu insistență de Gigi Becali la FCSB. Atacantul aparține de Trabzonspor, dar aducerea lui se dovedește foarte complicată.

Denis Drăguș este principala țintă a lui Gigi Becali în această perioadă de mercato. Finanțatorul celor de la FCSB este dispus să facă eforturi financiare fără precedent, dar mutarea încă este departe de realizare.

Ce stă în calea transferului lui Drăguș la FCSB

Becali i-a propus un contract pe 3 sau 4 ani, cu bonusuri din care ar putea să ajungă la 1,5 milioane de euro/sezon. Negocierile nu decurg însă cum doresc cei de la FCSB.

Din informațiile obținute de GSP, ținta reală a reprezentanților lui Denis Drăguș nu este venirea în România. După două experiențe nereușite în Turcia, se încearcă o mutare a atacantului la o echipă din Italia.

De ce transferul lui Drăguș la FCSB e foarte greu de realizat
Becali s-a fotografiat alături de Florinel Coman și Denis Drăguș // Foto: Instagram

Motivul? Comisioane mult mai mari și vizibilitate mai mare pentru fotbalist. Patronul de la FCSB nu este de acord cu plata impresarilor, lucru de notorietate.

Singurul căruia i-am propus un bonus de 500.000 de euro a fost Drăguș. I-am zis că dacă ne calificăm în orice grupă europeană, chiar și Conference League, ia 500.000 de euro primă. El e singurul. Vreau să ajungă la salariul lui de 1,5 milioane de euro. Îi fac contract pe 3-4 ani. El a zis că vrea să rămână acolo. Nu pot să vă spun toate, că după îl încurc pe băiat. Nu pot să vorbesc mai multe. Nu vreau să-i fac rău băiatului, îmi fac rău și mie. Nu e închisă (n.r. pista). Aia e lovitura pe care vreau să o dau

- Gigi Becali

În afară de Italia, o altă țintă este rămânerea în Turcia, dar nu la Trabzonspor, unde nu intră în calcule pentru un post de titular.

  • Denis Drăguș (26 de ani) a jucat în România doar la Farul Constanța. După doi ani petrecuți la Marea Neagră, a plecat la Standard Liege. A mai evoluat la Crotone, Genoa, Gaziantep, Trabzonspsor și Eyupspor.
  • Sezonul precedent a jucat 24 de meciuri, a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă. Este cotat de site-urile de specialitate la 2 milioane de euro.
  • 38 de meciuri și 7 goluri are la echipa națională.
Citește și:
Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Noutati auto
Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Toată lumea vorbește despre echipamentul în care Marta Kostyuk va juca la Wimbledon
Tenis
Toată lumea vorbește despre echipamentul în care Marta Kostyuk va juca la Wimbledon
De la ora 20:43, David Popovici înoată pentru a 3-a medalie la Trofeo Settecolli! Cine transmite la TV
Altele
De la ora 20:43, David Popovici înoată pentru a 3-a medalie la Trofeo Settecolli! Cine transmite la TV
Cea mai ghinionistă națională de la Mondial! A ratat calificarea, după o succesiune de evenimente dramatice
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cea mai ghinionistă națională de la Mondial! A ratat calificarea, după o succesiune de evenimente dramatice
Wizz Air renunță la mai multe zboruri din România. Explicația companiei
Profit.ro
Wizz Air renunță la mai multe zboruri din România. Explicația companiei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (1)
fairplayromania
fairplayromania  •  28 Iunie 2026, 18:52

Articole fără valoare, cu toți ratații. Nu interesează pe nimeni. Ați pierdut toți cititorii din cauza lui Becali. Continuați, nu cedați , suntați pe drumul cel bun.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează