Articol de Robert Vîrdol - Publicat duminica, 28 iunie 2026, 13:33 / Actualizat duminica, 28 iunie 2026 13:33
Mirko Pigliacelli (32 de ani), fostul portar de la Universitatea Craiova, a devenit unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai celor de la Catanzaro, formație din Serie B. Acesta a avut o oportunitate serioasă de transfer la una dintre rivalele din campionat, însă a refuzat să-și părăsească echipa.
Devenit unul dintre cei mai iubiți străini care au jucat pentru Universitatea Craiova, Mirko Pigliacelli nu duce lipsă de aprecierea suporterilor nici în țara sa natală. Portarul a semnat prelungirea cu Catanzaro, însă în această vară a fost pus în fața unei alegeri serioase.
Mirko Pigliacelli a fost aproape de un nou transfer

Catanzaro s-a luptat pentru promovarea în Serie A, iar una dintre rivalele formației din Calabria a pus ochii pe fostul portar din Superliga României. Concret, este vorba despre Avellino, echipă care în play-off-ul pentru Serie A a fost învinsă de Catanzaro, însă nici echipa lui Pigliacelli nu a reușit promovarea, fiind ulterior învinsă de Monza.
Din informațiile obținute de GSP, salariul pe care l-ar fi primit la Avellino ar fi fost unul mult mai generos decât la Catanzaro, însă acesta nu a fost un aspect care să-l convingă pe Mirko Pigliacelli. Italianul mai are contract la actualul club până în 2027, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.
În acest moment este unul dintre principalii piloni ai echipei din Serie B, iar sursele GSP susțin că conducerea echipei l-a asigurat deja pe Mirko Pigliacelli că va fi în continuare numărul 1 între buturi.
Mirko Pigliacelli, unul dintre cei mai iubiți portari ai Craiovei
Sosit la Universitatea Craiova în anul 2018, Mirko Pigliacelli a intrat rapid în inimile fanilor din Bănie. Portarul italian a fost mereu numărul unu în poarta oltenilor pe parcursul aventurii sale la Universitatea Craiova.
Acesta era recunoscut pentru paradele sale, dar și pentru ieșirile cu mingea la picior. Momentul care l-a făcut de neuitat a fost penalty-ul transformat într-un meci cu FCSB, când roș-albaștrii conduceau cu scorul de 1-0. Atunci, acesta a devenit al 27-lea portar care a marcat în Liga 1.
În Bănie, acesta a jucat peste 150 de meciuri și a reușit să câștige Cupa și Supercupa României.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!